Acasă Viața de zi cu zi

Când toamna ne zâmbește

Am făcut de curând o călătorie prin frumoasa noastră Transilvanie. Deși sfârșit de octombrie, vremea a fost superbă, căci toamna ne-a zâmbit generoasă pe oriunde am trecut. 

toamna

Deși mulți dintre noi avem un sentiment de nostalgie sau de regret atunci când începe toamna, gândindu-ne că au trecut zilele de vară și de vacanță și că în curând vor veni zilele mohorâte, timpul ploios și vremea rea, cred totuși că toamna este poate cel mai frumos anotimp. Și spun acest lucru pentru că, totodată, toamna este și cea mai darnică, oferindu-ne câte puțin din fiecare alt anotimp. Toamna începe blând, ca o alintare, cu zile însorite ca de vară, astfel încât de multe ori nu simțim decât calendaristic că este toamnă. Septembrie, mai ales la început, este încă o lună bună de mers la mare, la ștrand sau în călătorii, de plimbat prin parcuri, de purtat sandale și haine lejere și de bucurat din plin de vreme bună și de soare zâmbitor. Apoi, ușor ușor, toamna începe să-și intre în drepturi și vine atât de bogată în culori și în parfumuri, încât nu ai cum să nu o placi. Cine nu iubește culorile de toamnă, amestecul de verde plin, de galben vivace și de ruginiu puternic? Cine nu iubește mirosul de fum, răscolit de adierea vântului, venit de departe, de prin grădinile în care ard mocnind grămezile de frunze, sau mirosul de gutuie coaptă, sau cel din vii, sau cel de dulcețuri? Cui nu-i place ceața de dimineață, negura care se lasă imprecisă peste noi în diminețile mai reci de toamnă, cu cer acoperit de nori indeciși și cu vânt umed, răvășitor? Și în final, prin noiembire, toamna începe să cedeze și de multe ori iarna începe cu elan chiar din această lună, mai ales în zonele de munte unde eu nu am acces decât dacă se ivește vreo călătorie de câteva zile, ceea ce mă face să apreciez și mai mult aceste prime zile de iarnă.

toamna

Iubesc toamna tocmai pentru această generozitate a ei, pentru faptul că ne lasă să ne bucurăm de aceste trei anotimpuri mai mult parcă decât o face orice alt anotimp. În zilele acestea de sfârșit de octombrie, călătorind prin zonele de munte ale țării, am descoperit o toamnă atât de frumoasă, încât m-am decis imediat să scriu despre ea câteva rânduri. M-am bucurat la fel de mult și de pădurile înveșmântate într-o revărsare de culori, și de soarele care ne încălzea aproape la fel ca în zilele de vară, și de foșnetul frunzelor căzute covor pe pământ, dar m-am bucurat în egală măsură și de diminețile în care munții erau acoperiți de negură, pierzându-se enigmatici în înaltul cerului, acolo unde privirile mele nu aveau cum să-i mai vadă. 

„În oamenii frumoşi e frumoasă şi toamna”, ne încuraja Plutarh să apreciem acest anotimp, atât de nedrept renegată de mulți dintre noi. Frumusețea e în ochii celui care privește și noi decidem ce vrem să vedem, noi decidem dacă să ne lăsăm copleșiți de nostalgia după vara care tocmai trece sau dacă să ne bucurăm de tot ce aduce diferit acest anotimp al schimbărilor care este toamna. Cerul e mai mohorât și ceața mai rece, dar mersul prin frunzele care foșnesc ușor sub pașii noștri ne umple sufletul de amintirea timpurilor de odinioară, când, copii fiind, răsoleam frunzele într-un joc de culoare, le făceam grămezi și săream râzând peste ele. Diminețile sunt mai reci, dar bucuria soarelui care apare într-un târziu este mai sinceră și mai caldă, știind că vom avea parte de un soare bun, care ne încălzește atât cât trebuie, fără să fim nevoiți să mai căutăm umbra. Copacii își pierd frunzele, dar până să și le piardă, ne bucurăm de nuanțele splendide în care se îmbracă pădurea, ne oprim privind cu mirare fantezia de culori revărsate cu atâta generozitate. Simțim pământul tot mai reavăn sub picioare, dar de ce să nu recunoaștem că acest lucru ne duce cu gândul la grădina bunicilor, când căutam nuci printre frunze și mirosea atât de frumos a fum, sau a aer curat, umed, sau a timp fără griji. Iar când afară plouă mocănește, de ce să nu apreciem și acest moment, cuibărindu-ne lângă persoana dragă, ascultând ploaia cum cade ritmic, consecventă și ascultându-ne totodată gândurile și inima, căci – nu-i așa? – acestea ne vorbesc cel mai bine pe ploaie. 

Este deja noiembrie și toamna încă ne răsfață cu un timp ce aduce a iubire și a noi, cei care suntem acum și cei care am fost. Toamnă, toamnă a timpului și toamnă a ființei noastre, frunze galbene duse de un timp ce trece prea repede și obstinat. E un timp al introspecției, când ne simțim pe noi înșine parcă mai mult decât în orice alt moment, amestec de nostalgie, de visuri, de speranță, de regrete, de dorință de a merge înainte, amestec de ce am fost, de ce suntem acum și de ce vom ajunge. E timpul în care oftatul pământului se răsfrânge până în noi, lacrimile ploilor sunt și ale noastre și zâmbetul soarelui e și zâmbetul sufletului nostru. Ascultă glasul pământului, al aerului, al cerului, al zării, al ploii și-ți vei da seama că e însuși glasul ființei tale, prin prisma percepției a ceea ce este în jurul tău. Și cu cât ființa îți va fi mai plină, cu atât vei zâmbi mai mult și mai împăcat cu tine însuți, cu atât vei iubi mai mult ceea ce vezi, iubindu-te totodată pe tine însuți.

toamna

De azi încep să număr anotimpuri.

Alene-și face cuibul statuar

Un timp opac, ce-nchide printre ziduri

Iubiri solemne ca un  sanctuar.

toamna

3/11/2020

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *