Acasă Viața de zi cu zi

Curcubeul

Curcubeul

În copilărie, citisem o poveste în care mesajul era acela că, dacă reușești să ajungi la capătul pământului și să atingi curcubeul, orice dorință ți se îndeplinește. Am păstrat peste ani acest mesaj și, fără să fiu superstițioasă din fire, am adoptat convingerea că, dacă văd curcubeul, o dorință mi se va îndeplini. S-a întâmplat să observ că, într-adevăr, câteva dintre simplele dorințe pe care mi le-am pus la un anumit moment dat atunci când am văzut curcubeul, chiar s-au împlinit.

Iubesc curcubeul pentru tot ce însemnă el: culoare, lumină, liniște, dar și speranță, încredere, optimism. Este liant între noi și divinitate, pod între ceea ce suntem noi și ceea ce ne hărăzește destinul.

Iată câteva citate din literatură care fac referire la acest fenomen optic atât de special:

Curcubeul – brâul lui Dumnezeu ce strânge suflete între lumină şi întuneric. Ionuț Caragea

Sunt îndrăgostit. E un curcubeu deasupra lumii sufletului meu. Nicolae Labiș

Lasă-mă, o, lasă-mă să-mi cufund sufletul într-un ocean de culori; lasă-mă să topesc în mine asfinţitul şi să sorb curcubeul. Khalil Gibran 

Încearcă să fii curcubeu în norul cuiva. Maya Angelou

Nu vei găsi niciun curcubeu dacă vei privi mereu în jos. Charlie Chaplin 

Cine vrea să admire curcubeul trebuie să iubească şi ploaia. Paulo Coelho

Dacă lumea e un voal de lacrimi, zâmbetul îl întinde până la curcubeu. Lucy Larcom 

Îndrăzneşte să te iubeşti pe tine ca şi cum ai fi un curcubeu cu aur la ambele capete. -Abrejhani 

A trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătasă al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul şi mă duc. Ionel Teodoreanu

Tot ce vedea mintea lui era piedică între el şi Luli: prăpastie. Dar curcubeele păşesc peste prăpăstiile vidului, zâmbind cu toate culorile grădinilor. Luli era un salt de curcubee înspre viitor. Ionel Teodoreanu

09/01/2021

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *