Hălăucești este o comună aflată în vestul județului Iași, la limita cu județul Neamț, pe malul Siretului. Este vecin cu satul Mircești, renumit prin faptul că aici și-a trăit ultimii ani din viață poetul Vasile Alecsandri, în ceea ce astăzi este Casa Memorială „Vasile Alecsandri”. Cele două sate sunt despărțite de câțiva kilometri de luncă verde și lină, pe unde probabil că treceau odinioară, în anotimpul de iarnă, săniile cu zurgălăi descrise atât de plastic în Pastelurile lui Alecsandri.
Satul Hălăucești este așadar un sat de șes, discret și pașnic, în care cei peste 5000 de locuitori își trăiesc viața după regulile știute de ei, atenți la tradițiile moștenite, dar și la modernitatea timpului de azi. Satul s-a dezvoltat în timp, s-a construit aici și au apărut fie case elegante, fie o primărie și o școală moderne, fie vreo două terase unde tinerii din sat să își poată petrece timpul liber. Nimic deosebit, nimic particular nu scoate acest sat din specificul satelor moldovenești. Poate doar complexitatea etnică și confesională să constituie o caracteristică aparte a acestui loc, căci, de-a lungul timpului, lângă românii ortodocși și catolici stabiliți aici s-au așezat oameni veniți în căutare de lucru și de condiții mai bune de trai. Maghiari sosiți din zona Transilvaniei, secui, lipoveni, ruși, mazuri, germani, greci sau evrei s-au stabilit aici și s-au integrat repede în comunitate, viețuind în liniște unii alături de ceilalți. Oamenii sunt calmi, cumpăniți și harnici, sfătoși și plini de ospitalitatea specifică moldoveanului.
Un sat asemănător atâtor altora, anonim și comun, un sat care nici nu este integrat pe harta turistică a țării, de ce ar fi atât de important Hălăuceștiul?
E important pentru ceea ce are ca valoare sentimentală. Lumea satului, aceea curată, sinceră, răbdătoare și primitoare, o întâlnim și aici, în Hălăucești, ca în orice sat de acesta, neștiut de turistul plecat să descopere locuri noi, dar care îl așteaptă cu o deschidere mai caldă poate decât a satelor înscrise pe harta turistică a României. Hălăuceștiul este satul pe care fiecare dintre noi îl poartă în suflet, ca pe acel loc pe care îl putem percepe ca fiind acasă. Cred că fiecare dintre noi avem un asemenea meleag, care dospește în noi ca o amintire caldă și în care ne întorcem mereu cu plăcere, atunci când avem ocazia, în dorința de a redescoperi, de a retrăi acele momente cu cireșe la urechi care ne-au încântat într-un anumit moment al vieții. Poate fi satul natal, lăsat în urmă împinși de valurile vieții, poate fi satul bunicilor, în care ne juleam genunchii cocoțându-ne prin copacii livezilor pline de gust, poate fi satul în care am întâlnit oameni frumoși, primitori și deschiși, care ne-au oferit o bucățică dintr-un stil de viață așezat și cumsecade. Poate fi locul acela senin, liniștit și luminos, neumbrit parcă de grijile pe care viața ni le aduce în cale, locul în care timpul pare că trece altfel, leneș și bonom, și care nu face decât să ne încarce bateriile, să ne motiveze și să ne facă să fim mai optimiști, mai calmi, mai deschiși. Aveți un astfel de loc? Ați lăsat în urma vostră un sat neștiut de nimeni, dar care pentru voi să însemne foarte mult? Iar dacă încă nu-l aveți, găsiți-l! Trebuie să fie pe undeva, așteptându-vă să vă ofere o alternativă la viața agitată pe care o ducem în tumultoasele orașe ale timpului de azi.
Numele ca un clinchet al Hălăuceștiului sună ca un clopoțel al amintirilor dulci, pe care le simțim în inima noastră din când în când, înfiorându-ne.
