Vadu – locul singurătăților fericite

Motto: Marea Neagră are ochi albaștri

Mi-e greu să precizez acum care a fost anul în care am mers pentru prima dată la Vadu. Dacă ar fi să mă iau după primele fotografii pe care le avem de acolo, aș putea spune că s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, pe când băiatul cel mic abia mergea în picioare și alerga prin apa caldă a mării, ferindu-se de valuri. De atunci au trecut ani și aproape an de an, am revenit pe malul mării, la Vadu.

Despre acest loc a aflat soțul meu de la colegii de serviciu – un loc pustiu, neinclus în circuitul turistic, în care vin puțini turiști și în care nu ești decât tu și marea. În acel prim an în care ne-am dus să vedem ce e la Vadu veneam probabil din altă parte și, din moment ce nu am decât fotografii făcute ziua, este clar că nu am stat acolo decât câteva ore. E și greu de altfel să stai cu un copil mic departe de condiții decente de trai, atunci când ai nevoie de lapte praf, biberoane și loc de pregătit laptele. Am fost, am stat câteva ore, am plecat.

Am revenit însă constant la Vadu, căci locul acesta ne-a atras ca un magnet. Dar am revenit așa cum ne place nouă să mergem, în doi, singuri, neliniștiți, nestingheriți, înțelegându-ne perfect preferințele și deciziile. De altfel, așa și trebuie mers la Vadu, în doi, dacă vrei să trăiești cu adevărat farmecul pe care numai un loc aflat departe de agitația lumii ți-l poate oferi.

Vadu este locul în care marea ți se deschide caldă la picioare, lăsându-te să o simți așa cum este ea de fapt, când calmă, când zburdalnică, când agitată, când prietenoasă și caldă. Am găsit-o în toate ipostazele ei și am iubit marea indiferent daca ne primea cu ape aproape încremenite, netulburate de nicio adiere care să-i ridice apa la mal, când înverșunată și neobosit în mișcare, cu valuri tumultoase care se spargeau tocmai departe pe mal. La Vadu, marea ți se dezvăluie ca o fecioară năzuroasă, alintată, ispititoare, misterioasă, iar sentimentul de contopire cu natura, cu eternitatea însăși nu este nicăieri și nicicând mai preganant decât atunci când valurile venite de departe se sparg supuse la picioarele tale, în timp ce ochii ți se pierd peste întinderea albastră, de parcă marea singură ar ști misterul și esența lumii.

Am încercat să ajungem la Vadu aproape în fiecare vară, măcar pentru câteva zile. De altfel, nici nu poți rezista foarte mult acolo, în lipsa unoc condiții decente de a te spăla, de a mânca și de a dormi. Ziua, căldura poate deveni copleșitoare, iar loc de adăpostit nu ai. Nu te duci la Vadu dacă îți place confortul, dacă îți dorești condiții civilizate de trai și dacă vrei să ai toate cele necesare la o aruncătură de băț de tine. La Vadu te duci pregătit să fii sălbatic, să nu fii decât tu și natura, pe care trebuie să o respecți și pe care să o lași să te primească în sânul ei. E și motivul pentru care foarte mulți prieteni, cărora le povestim despre escapadele noastrea anuale la Vadu, sunt extrem de încântați când ne aud poveștile, dar dau stânjeniți înapoi când îi invităm să meargă și aud că acolo nu vor găsi nimic, absolur nimic amenajat. Singura cherhana care există pe plaja Vadu nu intră niciodată în discuțiile noastre, iar de câte ori ajungem la Vadu, încercăm să ne stabilim locul undeva cât mai departe de cherhana. În timp, am încercat să ne adaptăm condițiilor de acolo și am achiziționat multe lucruri care ne sunt de folos acolo. Un umbrar este absolut necesar, pentru că nu sunt copaci, iar umbrela de plajă nu face foarte mult față. În cort nu poți sta, dacă acesta se încinge prea mult de la soare, iar de o rulotă, singura care îți poate oferi un confort mai bun, nu dispun chiar toți. Căldurii specifice lunilor de vară se adaugă uneori și vântul, care uneori suflă atât de tare, încât poate deveni deranjant. Prin urmare, câteva zile sunt suficiente în acest ținut liniștit, dar bineînțeles că nimeni nu te împiedică să stai și mai mult, dacă asta îți dorești. De altfel, într-un an, chiar am întâlnit o pereche care se afla pe plajă de 3 săptămâni. Erau frumoși, contopiți parcă cu natura, sumar îmbrăcați, bronzați perfecți, sălbăticiți parcă, dar încântați peste măsură de acest loc care le era atât de drag și unde, spuneau ei, revin an de an.

De-a lungul timpului, am întâlnit tot felul de oameni, de la bărbați de vârsta a doua și înstăriți, însoțiți de fete tinere, de la băieți tineri și derutați, fugiți la malul mării, departe de oameni, ca să-și confirme iubirea, până la cupluri liniștite și familii cu copii. Cred că în timp percepția despre Vadu s-a mai schimbat, dacă la început era văzut ca un loc al celor care fugeau de lume pentru a petrece la malul mării alături de iubirea interzisă, acum este un loc în care lumea vine conștientă de ceea ce reprezintă acest loc. Un loc în care te poți bucura de posibilitatea de a fi tu și natura, de a lăsa marea, aerul, vântul să te învăluie ca într-o mantie vie, de a-ți expune corpul în fața măreției naturii. În timp, mințile s-au mai dezghețat și lumea vine mult mai relaxată la ideea de a se expune goală în fața mării, a soarelui, a cerului și, de ce nu, a oamenilor. Ultima oară când am fost, pe plaja treceau seara, la plimbare, grupuri de prieteni, mai tineri, mai în vârstă, relaxați și perfect de acord cu faptul că Vadu este plaja unde inhibițiile nu își au locul. Și garantez că, așa goi cum i-am văzut, indiferent de vârstă, erau toți frumoși. Căci în fața naturii nu poți fi mai aproape de ea decât așa cum te-a lăsat Dumnezeu pe această lume, gol, liber, deschis.

Recunosc că nu mergem niciodată la Vadu în weekend și că evităm perioadele de vară în care toată lumea dă năvală la mare. În aceste zile, Vadu nu e prea departe de alte stațiuni de pe malul mării, căci apar corturi unul lângă altul, plaja se animă, e gălăgie, larmă, zburdălnicie în apă, glasuri de copii și muzică de chef. Evităm astfel de zile. Mergem la Vadu în zile de marți, miercuri, joi, preferăm lunile de iunie, de început de iulie, poate de în ceput de septembrie, atunci când găsim plaja pustie și când marea se întinde acolo parcă numai pentru noi. Pentru asta te duci la Vadu, să simți natura, marea, aerul, să admiri cerul, să te bucuri de soare, de singurătate, de sentimentul de pace, de liniște, de profund și să-ți împărtășești stările în doi, stând singuratici în fața răsăritului de soare, sau seara, imbrățisați lângă focul aprins pe plajă, sub lumina lunii, abandonând departe de tine grijile, problemele zilnice și temerile pentru ce poate aduce ziua de mâine. Cine nu iubește singurătatea în doi, nu are cum să înțeleagă farmecul acestui loc și bucuria de a te simți liber, misterios și sălbatic.

Iubesc Vadu cu toată ființa mea. Port peste an amintirea dimineților însorite, când delfinii ies la vânătoare și saltă prin apa albastră foarte aproape de mal, a plimbărilor în doi pe malul apei, până departe spre capătul grindului, a culesului de scoici aduse de apă parcă de când e lumea, Port în suflet linistea serii, când stăm tăcând enigmatici cu ochii pierduți în focul făcut pe plajă sau admirând cum firea se pregătește de culcare, dar și tumultul mării care se agită în noapte și pe care noaptea îl exagerează într-atât, încât, din cort, ai impresia că valurile îți vor ajunge curând până la picioare. Iubesc bucuria de a fi în doi, alimentându-ne iubirea și făcând-o să o simțim parcă mai puternică și mai profundă, iubesc sentimentul de libertate, senzația de aer, de spațiu, de lumină, iubesc senzația de contopire cu natura și senzația de bucurie pe care mi-o dă posibilitatea de a fi departe de oameni, dar atât de marea pe care o iubesc de când mă știu. Probabil că vom încerca să ajungem an de an la Vadu, mai bătrâni cu un an, dar la fel de tineri și de nebunatici la vederea mării, așa cum eram atunci când am început să pășim în acest loc fascinant și atractiv, Vadu – locul singurătăților fericite.