Acasă Destinații turistice

Biserica de lemn de la Lăpușna

În vara acestui an am luat din nou drumul spre Lăpușna, pentru a vizita Biserica de lemn din această localitate. Spun din nou, pentru că eu și soțul meu mai fuseserăm odată în zonă, pentru a vizita Castelul Vânătoresc și fuseserăm impresionați de ceea ce văzuserăm. Am vrut atunci să vizităm și Biserica de lemn de la Lăpușna, aflată nu foarte departe de castel, dar am găsit locul pustiu, așa că ne-am mulțumit doar să aruncăm o privire spre biserica ce stătea singuratică în mijlocul pajiștii verzi din curte și să ne urmăm drumul spre casă. 

De data aceasta, pentru că eram însoțiți de o familie de prieteni, am decis că merită să mergem iarăși în zonă, pentru a vedea și acest lăcaș de cult modest, dar impresionat. Vremea de august era perfectă pentru un drum în care aveam să ne delectăm cu frumusețea specifică munților Gurghiu, așa că nu am mai ezitat și am luat calea spre Lăpușna.

Drumul până acolo, de o frumusețe perfectă, în care natura te însoțește în toată splendoarea ei, este de fapt drumul motocicletelor și al ATV-urilor, căci imediat ce lași în urmă satele Dulcea și Brădețelul, nu mai există șosea, ci un drum forestier, larg, dar plin de denivelări, accesibil mai mult celor care folosesc atv-uri și motocicletele. Călătorii în autoturisme merg haida-de, după cum li se pare drumul mai neted, ocolind pe cât posibil gropile și șanțurile formate pe ici, pe colo. Noroc că zona e frumoasă, natura darnică, pădurea te însoțește tot drumul, iar pe marginea șoselei curge râul Gurghiu, traversat din loc în loc de podețe din lemn, puse acolo parcă de când e lumea. Pe drum, poți face un popas la Izvorul lui Călin, unde găsești apă proaspătă și bună, perfectă pentru a te răcori într-o zi caldă de vară.

Izvorul lui Călin

Șoseaua te poartă pe lângă păstrăvăria Lăpușna, mai mult paragină decât păstrăvărie, lipsită de viață și de activitate. Ajunge apoi în Lăpușna, unde, la intrare, te întâmpină imaginea dezolantă a resturilor de copaci tăiați cu sârg de cine știe cine. Lăpușna este un sat în comuna Ibănești din județul Mureș, un soi de cătun, cu câteva case izolate, care par mai mult nelocuite. Ea adăpostește totuși două obiective turistice care merită din plin vizitate: Castelul Regal de Vânătoare și Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul Mănăstirii Lăpușna. Având aceste două bijuterii, zona ar renaște poate dacă ar exista un drum ușor aceesibil până la ele. Chiar și așa, cu drumul neamenajat, am fost uimită de câte de multe mașini roiau pe acolo, semn că Lăpușna ar avea mare potențial de dezvoltare, dacă s-ar dori acest lucru. De altfel, Castelul Regal de Vânătoare, care mulți ani a aparținut familiei regale, este astăzi pus în circuitul turistic, turiștii putând face rezervare într-unul din spațiile de cazare oferite de castel. Noi am vizitat și castelul, frumusețea lui este copleșitoare, dar, din păcate, are nevoie de mari investiții pentru a alunga de pe el semnele degradării și ale nepăsării. 

După cum aflăm chiar din inscripția de deasupra intrării, Biserica de lemn de la Lăpușna, care are hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită în satul Comori, în anul 1779. În 1939, din dorința regelui, biserica a fost mutată la Lăpușna și așezată în natură, în vecinătatea castelului  regal de vânătoare, la câțiva pași de pârâul Secuieu. Biserica este construită din bârne din lemn de molid și de stejar, așezate în coadă de rândunică. Prezintă două elemente mai puțin specifice zonei: turnul clopotniței cu foișor și coif înalt, și ancadramentul intrării în formă de gaură de cheie. Din anul 1997 s-a decis să se înființeze aici o mănăstire de călugări, care să îngrijească biserica și care să-i redea viața spirituală. 

Din păcate, vizita noastră la Biserica de lemn de la Lăpușna numai spirituală nu a fost. Am ajuns la o oră abia trecută de miezul zilei, când soarele de vară era în toi. Am lăsat mașina în fața curții și am pătruns pe poarta de lemn direct într-o încăpere largă, de piatră, cu tavan boltit, unde am găsit răcoare binecuvântată și dincolo de care se vedea curtea verde a mănăstirii, cu biserica de lemn tronând în mijlocul acesteia. Dar nu am apucat să pășim bine în curte, pentru a ne îndrepta spre biserică, că de undeva, din partea dreaptă, o față bisericească, probabil un călugăr al locului, ne-a întrebat ce dorim. I-am răspuns că am venit să vedem biserica. Călugărul ne-a întors însă din drum, ne-a spus să intrăm în camera boltită din care abia ieșiserăm, să punem pe noi niște halate pe care le vom găsi într-un cuier de după poarta de intrare, pentru a ne acoperi cele rușinoase, adică picioarele, și să-l așteptăm acolo, că vine și el. 

Ușor debusolați de indicațiile neașteptate ale călugărului, ne-am reîntors în camera răcoroasă de la intrare. La vederea halatelor vărgate pe care trebuia să le punem pe noi s-a dus dintr-odată toată pioșenia. După pandemie fiind, într-o perioadă în care toți suntem mai atenți la tot ce ar putea să ne afecteze sănătatea, să punem pe noi niște halate uzate și răspurtate de cine știe câți alții ne cam dădea cu semnul întrebării. Și în timp ce noi, adulții, ne tot codeam și ne întrebam ce înseamnă asta, halatele li s-au părut interesante copiilor, care și le-au pus pe ei, admirându-se cu haz în ele. Am pus și noi, în cele mai prudente condiții, halatele pe noi și am rămas să îl așteptăm pe călugărul, care întârzia să vină.

Acesta a apărut într-un final și ne-a făcut semn să îl urmăm spre curtea mănăstirii. Ne-am luat repede după el, dar ne-am oprit totuși să admirăm frumusețea curții în care ne aflam. Biserica se află în mijlocul unei pajiști de un verde perfect, dincolo de care se vedeau arbori coniferi și câteva flori colorate. În partea din față a bisericii, se află zona chiliilor, situate într-o parte și în alta a încăperii de piatră de unde tocmai ieșiserăm noi, un șir de încăperi din lemn, cu un pridvor lung în față. Locul e curat, îngrijit, iar liniștea nu era întreruptă decât de ciripitul păsărelelor și de vocile noastre. 

Biserica de lemn de la Lăpușna
Biserica de lemn de la Lăpușna

Ne-am apropiat de micuța biserică ce stătea liniștită în bătaia soarelui. Văzându-ne că venim, călugărul care ne aștepta pe o băncuța de pe prispa bisericii, s-a ridicat repede să ne întâmpine. Dar nu am apucat să pășim bine pe prispa bisericii și să ne bucurăm de răcoare pe care, cu uimire, o descopeream acolo, că fața bisericească ne-a vorbit repede despre ceva legat de talibani și despre deciziile președintelui Johannis. Bulversați de neașteptatele informații, care nu-și aveau niciun rost pe prispa acelei bisericuțe, am pășit înăuntru pe ușa din lemn masiv, pe care se vedeau bine semnele timpului care trecuse. 

Interiorul bisericii impresionează prin simplitate și printr-o bizară atmosferă de casă a bunicii. Scufundat ușor în semi-întuneric, cu lumina pătrunzând vag pe ușa lăsată deschisă și pe geamurile micuțe, în interiorul bisericii domnea o liniște deplină, o neclintire pioasă și, nu știu, un soi de înțelepciune domestică, impresie creată poate de ștergarele și de buchetele de flori așezate pe la icoane. Biserica este împărțită în trei, în pronaos, naos și zona altarului, iar pe pereți se remarcă pictura murală, amplă și plină de viață, despre care am aflat că a fost făcută de artistul Toader Popovici, ajutat de un ucenic. Pe boltă și pe pereți poți admira numeroase medalioane și panouri dreptunghiulare cu scene religioase, evangheliști, mucenici, mironosițe și motive florale. Ne-am închinat la icoanele din biserică și am stat cuminți, pentru a asculta liniștea aceea profundă și a simți smerenia locului. 

Biserica de lemn de la Lăpușna
Biserica de lemn de la Lăpușna

Din păcate, după noi intrase în biserică și călugărul, care ne urmărea cu ochi sfredelitori la fiecare pas. Nu cred că am stat mai mult de 5 minute în interior, privirea iscoditoare a călugărului, care ne cerceta de parcă urmăream să distrugem locul, ne-a împins efectiv afară. Păcat, căci mi-ar fi plăcut să fim acolo singuri, să nu ne simțim priviți, cercetați, să avem parte de mai multă intimitate în spațiul acela frumos închinat Domnului, astfel încât aproierea de acesta să fie mai intensă. Am rămas convinsă că acolo, în bisericuța aceea, nu poți simți apropierea divină decât atunci când simți că ești doar tu și cu Dumnezeu și simt încă regretul că nu am putut face asta, mai ales că la momentul acela nu eram decât singurii vizitatori ai locului. Dar nu, prezența călugărului am simțit-o permanent în spate și am ieșit repede afară, cu călugărul după noi, care ne-a făcut un semn să nu plecăm, să îl așteptăm un pic cât timp el s-a strecurat într-una din chiliile aflate în fața bisericii. 

A revenit cu câteva obiecte bisericești în mână, pe care ni le-a și dăruit, a rămas pe prispa binecuvântată de umbră din fața chiliilor și a început să ne vorbească îndelung, lăsându-ne pe noi să stăm în bătaia soarelui arzător de vară. Se vedea că este un om citit, studiat, cu informații la zi, dar era atât de mult atins de prozaicul lumii în care trăim, atât de afectat de aspecte care nu aveau nicio treabă cu lumea bisericească, încât vorbele sale nu aveau nicio încărcătură spirituală. Printre altele, ne-a certat cu destulă inisistență că nu cunoaștem – ignoranții de noi – lucrările nu știu cărei personalități bisericești și ne-a sfătuit ca de acum să nu mai cumpărăm niciodată cărți din librării, ci doar din biserici, pentru că, dacă luăm din librării, acelea nu sunt bune și li se rup copertele. Nimic, nicio vorbă despre locul în care stăteam, despre importanța bisericuții în fața căreia ne aflam, despre smerenie și pioșenie. Un om deștept, cult, dar atins de superioritate și lipsit de simțul egalității, al modestiei, al aplecării cu îngăduință spre omul de rând. 

Am plecat de la Biserica de lemn de la Lăpușna profund tulburați de prezența acelui om care, pe tot parcursul șederii noastre acolo, nu făcuse nimic altceva decât să ne tulbure liniștea și să ne strice impresia pe care ar trebui să o lase oricui acest loc sfânt care merită, de fapt, extrem de mult respect. Uneori, liniștea face infinit mai mult decât o mie de vorbe și exact acest lucru l-am simțit acolo, că nu am avut liniște. Un om nepotrivit acelui loc, am concluzionat în timp ce ne îndepărtam de Lăpușna, încă afectați de prezența insistentă a acelui călugăr care nu ne lăsase să ne bucurăm de vizită așa cum am fi vrut noi să fie. 

În răcoarea binefăcătoare a încăperii de la intrarea în mănăstire, în timp ce așteptam să vină călugărul pentru a ne duce spre biserică, am avut totuși parte de momentul nostru de magie. Din căldura de afară a pătruns pe ușa deschisă un fluture; acesta a trecut curajos pe la fiecare, a făcut un scurt popas pe mâna, umărul sau bluza fiecăruia dintre noi, apoi a dispărut din nou pe ușa pe care și intrase. Fluturele acela, care și-a oprit zborul pe fiecare dintre noi, a fost pentru noi ca un sărut al lui Dumnezeu și am plecat de acolo simțindu-ne totuși binecuvântați. 

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *