Nu toate excursiile sau ieșirile noastre sunt mereu programate din timp. Ni se întâmplă de foarte multe ori să mergem spre o anumită locație, iar pe drum să ne decidem brusc să ne abatem din drum și să facem un scurt popas la nu știu ce alt loc din apropiere. Personal, exact aceste mici escapade spontane îmi plac cel mai mult, pentru că am observat că de multe ori aceste vizite pe care le facem brusc ne aduc mai multă încântare decât altele îndelung programate și organizate. Așa s-a întâmplat și cu popasul nostru la mănăstirea Celic-Dere din județul Tulcea. Mergeam spre orașul Tulcea și, la vederea indicatorului către mănăstire, am decis rapid să facem o mică oprire aici, pentru a vedea acest pitoresc ansamblu monahal.
De fapt, cu ani în urmă, mai fuseserăm la această mănăstire, dar aveam în minte niște amintiri vagi despre nimic. Știu că era în seara de Paște, atunci am decis să mergem la această mănăstire pentru slujba religioasă. Dar când am ajuns, era deja întuneric și am găsit o mare de oameni, răsfirată pe toată pajiștea mănăstirii. Tot ce îmi mai aminteam era mulțimea de oameni și un deal pe care am urcat în încercarea de a fi cât mai aproape de biserică. Prea puțin însă, pentru a ști exact cum arată acest complex mănăstiresc.
Acum am luat drumul spre mănăstire și da, de data aceasta am fost singurii vizitatori ai acestui lăcaș, așa cum ne place nouă. Zi de sfârșit de iarnă, cu cer indecis, posomorât și cu pete de zăpadă pe spațiile verzi, dar liniștită și perfectă pentru un astfel de popas.
Mănăstirea Celic-Dere este una dintre cele mai cunoscute și importante centre spirituale din județul Tulcea. Așezată în partea de nord a Dobrogei, la o distanță de 25 de kilometri de orașul Tulcea, mănăstirea se află în comuna Frecăței, pe șoseaua Tulcea-Constanța. Spre deosebire de multe alte mănăstiri, cele mai multe așezate în afara localitățlor, în spații verzi și liniștite, această mănăstire se află poziționată în sat, stația de autobuz fiind chiar în fața acesteia. Cei care doresc să o viziteze au posibilitatea de a vizita totodată și alte centre mănăstirești, căci mănăstirea Celic-Dere are în apropiere alte două mănăstiri cunoscute: Mănăstirea Cocoș și Mănăstirea Saon.
Anul înființării mănăstirii nu este foarte clar. Unele documente arată că mănăstirea s-a înființat în 1835, prin contribuția arhiereului Athanasie Lisivenco, considerat ctitiorul mănăstirii. Alte documente indică faptul că această mănăstire a fost întemeiată aproximativ în 1840 de călugări români și doi călugări ruși, unul dintre ei fiind același arhiereu Athanasie Lisivenco. Denumirea sa vine de la micul pârâu care curge în apropiere și care în limba turcă înseamnă pârâul de oțel. Biserica din acest complex monahal are hramul Adormirea Maicii Domnului, iar mănăstirea este în prezent o mănăstire de maici.
Ajunși în fața acestui lăcaș de cult, am constatat că biserica este amplasată pe un plan mai ridicat decât zona de intrare în mănăstire, pe dealul de care îmi mai aminteam încă de la prima noastră vizită. O alee pietruită, mărginită de arbuști, desparte curtea în două și duce către biserică, sfârșind într-o scară din beton, cu 30 de trepte, pe care le-am urcat alene, admirând peisajul din jur și bucurându-ne de liniște și de aer curat. Pe partea stângă a aleii sunt câteva anexe mănăstirești, cu gărduț alb în față, pe partea dreaptă o pajiște verde chiar și la acea vreme, pe care se află o moară veche și o cișmea. Undeva mai sus de platoul pe care este așezată biserica se află clopotnița în formă pătrată, construită din lemn de asemenea vopsit în alb, cu un foișor dantelat la etaj, care adăpostește clopotele.
Biserica de piatră a mănăstirii a fost construită între anii 1901 – 1916, în stil clasic modern, cu inspirație postbizantină. Ceea ce este interesant la această biserică este faptul că sunt de fapt două biserici suprapuse, lucru vizibil și la exterior, prin brâul de piatră care înconjoară edificiul în prezent. Biserica de la subsol a fost inițial văzută ca o gropniță și a fost transformată într-o biserică de iarnă cu hramul Izvorul Tămăduirii. Peste ea s-a ridicat biserica de acum. Aceasta are trei turle poligonale, două pridvoare, unul închis și altul deschis, susținut de patru coloane mari. Pe pereții bisericii sunt fresce ale pictorului Gheorghe Eftimiu.
Biserica deține câteva obiecte de o valoare incontestabilă, epitaful Mântuitorului, brodat de maica Antonina, strane, policandre și sfeșnice. În paraclisul mănăstirii se găsesște, de asemenea, Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni, despre care se spune că a rămas neatinsă în urma a două încendii și că a făcut minuni, aducând ploi pe timp de secetă și vindecând călugări. O altă icoană renumită este Icoana Mântuitoului Iisus Hristos, despre care se spune că se curăță singură. Legenda spune că a fost adusă de un ostaș din armata austro-ungară și dată unui grup de călugări, cărora le-a spus că icoana se curăță singură și că ochii Mântuitorului, închiși la vremea aceea, se vor Ansamblul mănăstirii mai adăpostea și o școală, un muzeu și ateliere de țesut covoare.
Un alt punct de interes se află pe pajiștea din curtea acestui ansamblu monahal. Este vorba despre o moară de vânt veche, construită din bârne de lemn, cu aripile atinse de trecerea timpului, și despre care am aflat că a fost instalată aici în anul 1953, iar în 1977, după o perioadă de funcționare, de vreo 20 de ani, a fost declarată monument istoric.
Am admirat și noi această moară, ca pe orice lucru vechi, care impune respect prin faptul că rezistă timpului, așa cum am admirat întreg spațiul mănăstiresc, cu tot ce ne-a oferit el în acea zi calmă de început de primăvară: o stare de liniște, de mulțumire, de acceptare a frumosului în toată simplitatea sa. Așa cum am găsit-o acolo, liniștit așezată aproape de cer și natură, mănăstirea ni s-a dezvăluit caldă, primitoare, deschisă enoriașilor, așa cum trebuie să fie, de fapt, orice lăcaș sfânt.
Situată în marginea pădurii Telița, într-o pitorească zonă deluroasă din vecinătatea culmii Niculițel, mănăstirea Celic-Dere invită la liniște, regăsire și reculegere. Alături de Mănăstirea Cocoș și de Mănăstirea Saon, ea rămâne una dintre cele mai mănăstirile de referință ale spațiului dobrogean, un important centru de spiritualitate din regiunea cuprinsă între Dunăre și Marea Neagră.
4/02/2022
