Acasă Destinații turistice

Cetatea din Saschiz – ruină și splendoare

Cetatea Din Saschiz

De câte ori treceam pe șoseaua E60 care leagă Târgu Mureș de Brașov, undeva pe la jumătatea distanței dintre Sighișoara și Rupea privirile ne erau mereu atrase de ruinele unei cetăți pe care le vedeam sus, pe dealul din spatele satului săsesc Saschiz. Așezată între două cetăți renumite, mult mai accesibile vizitatorilor – Sighișoara și Rupea, Cetatea Țărănească din Saschiz a apărut nu de mult timp pe dealurile de deasupra satului Saschiz, ca o mărturie în ruină a unor vremuri de demult. Dar, deși în stare avansată de degradare, cetatea a început să stârnească interesul turiștilor, care nu au ezitat să înceapă să urce până la ea. 

Lucrul acesta l-am făcut și noi într-o zi frumoasă de vară, acum câțiva ani. Eram călători prin țară, vizitatori ai unor frumoase obiective turistice din Transilvania, iar la vederea cetății pe dealul de deasupra Saschizului, am decis să facem un popas de o zi și aici, pentru a urca la cetate. Decizie înțeleaptă, care ne-a lăsat o amintire tare plăcută, căci această cetate părăsită și stingheră ne-a oferit un soi de învățătură profundă, așa cum ne-ar transmite un bătrân înțelept, desconsiderat de toată lumea, dar care ascunde în el un noian de credințe, informații și certitudini. 

După cum aveam să aflu căutând informații despre ea, Cetatea Țărănească din Saschiz a fost construită de sași, începând cu anul 1347, undeva la vreo 4 kilometri mai sus de sat, în partea sa vestică. Scopul ridicării acesteia era, bineînțeles, același cu al tuturor cetăților construite pe la noi: pentru a servi ca loc de refugiu pentru localnicii Saschizului, dar și ai satelor învecinate, în momentele de invazie, dar și ca loc de păstrare a averii nobililor sau a unor bunuri ale localnicilor, precum alimente.

Întinsă pe o suprafață de peste 5000 metri pătrați, cetatea din care astăzi nu a mai rămas decât o ruină avea formă poligonală, cu lungimea de 90 de metri, lățimea de 52 de metri și o înălțime a zidurilor de până la 10 metri. În punctele sale strategice au fost ridicate șase turnuri de apărare: Turnul de Poartă, Turnul Școlii, Turnul Voievodal, Turnul Preotului, Turnul Muniției și Turnul de Pază. Forma cetății și turnurile sunt vizibile și astăzi, ca și locul în care cândva a fost o fântână cu adâncimea de 50 de metri, despre care se spune că ar fi comunicat printr-un tunel cu biserica fortificată din sat. Fiind situată într-un loc destul de dificil de ajuns și după ce în sat s-a ridicat biserica fortificată, cetatea a început să fie cu timpul tot mai puțin folosită, localnicii găsindu-și mult mai ușor adăpost în incinta bisericii.

După ce sașii stabiliți în Saschiz au fost nevoiți să părăsească satul, în anii 1940, cetatea atât de bine întreținută de aceștia a început să se degradeze, cu atât mai mult cu cât cei rămași au transformat-o treptat într-o sursă de material de construcție. Devastată și acoperită de vegetația tot mai bogată a dealului, cetatea a fost cu timpul abandonată și uitată în desișul pădurii. Abia după anul 2004, când primăria a luat decizia de a curăța dealul în dreptul ei, vechea cetate proaspăt apărută sus pe deal a început să fie iarăși vizibilă și să stârnească interesul celor care treceau prin sat.

Din 2019, cetatea a intrat într-un proces amplu de renovare. Încă se lucrează la ea și nu pot decât să sper că într-o zi va înflori acolo sus, pe deal, că drumul până la ea va fi mai accesibil și că turiștii o vor vizita pentru a-i admira splendoarea. 

Noi am avut norocul să o vizităm când zidurile acesteia nu erau încă acoperite de schele și când cetatea stătea liniștită sus pe deal (vara anului 2018), în așteptarea puținilor turiști care se încumetau să urce până la ea. Drumul de țară care pornește din marginea satului și duce către cetate nu ni s-a părut extrem de greu de parcurs. Este un urcuș pe care l-am făcut cred cam într-o oră, dar care a părut totuși destul de accesibil, ținând cont că am avut cu noi și copiii, încă destul de mici și că aceștia au putut ține pasul cu noi. De altfel, priveliștea este tot mai plăcută pe măsură ce lași în spate grădinile oamenilor și urci tot mai mult, satul rămâne în urmă și, de acolo de sus, se vede în toată splendoarea lui, ca într-un tablou. 

Satul Saschiz văzut de sus, din cetate
Cetatea din Saschiz
Satul Saschiz văzut dintr-o cameră din Hanul Cetății

Cetatea m-a surprins și m-a uns pe suflet. Căci așa cum am găsit-o acolo sus, singură, abandonată și degradată de trecerea timpului, cetatea părea că respiră istorie. Cetatea Țărănească din Saschiz nu e nici ca vechea cetate medievală Sighișoara, veșnic asaltată de turiști veniți din toate colțurile lumii, nici ca cetatea Rupea, proaspăt renovată și pusă în circutul turistic, pentru a încânta turiștii opriți să o vadă în noile sale straie. Cetatea din Saschiz e încă istorie pură. Acolo, între zidurile mâncate de timp, purtând pe ele urmele altor generații și ale altor vremuri, invadate de natura cu care a trăit de atâta timp într-o simbioză perfectă, tu, omul de rând, ești singur față în față cu natura și cu istoria, pe care le percepi atât de puternice și de semețe, încât te simți deodată mic, mic și neputincios, ca un sâmbure într-o grădină mult prea mare, apăsat de puterea de neclinitit a istoriei și de forța măreață a naturii. Zidurile vechi, pe care le-am atins pentru a le înțelege mai bine, erau parcă vii și am simțit acolo, în interiorul cetății, o energie vibrantă, care parcă abia așteaptă să iasă la suprafață. În liniștea adâncă dintre ziduri, cu satul mărunt abia vizibil din vale, cetatea mi-a vorbit despre dârzenie, despre rezistență, despre puterea de a dăinui chiar și atunci când condițiile nu îți sunt favorabile. Am simțit că istoria nu moare niciodată, că ea ne ajunge din urmă chiar și atunci când credem că a învins-o uitarea și că aduce cu ea în prezent toată încărcătura unui trecut zbuciumat, care se încăpățânează să reziste încă. Emoție, trăire, descoperire, uimire, un soi de admirație umilă, un fel de jenă ascunsă, cetatea aceasta a reușit să-mi stârnească senzații felurite, pe care nu mă așteptam să le simt între zidurile ei, amplificate poate și de liniștea locului, de profunzimea lui, de splendoarea naturii care ne înconjura în acea zi de vară. 

Cetatea din Saschiz
Cetatea din Saschiz
Cetatea din Saschiz
Cetatea din Saschiz
Cetatea din Saschiz

Am plecat din cetate ducând cu mine un soi de recunoștință, un pic de smerenie și mai multă înțelepciune. Cetatea aceasta mă încărcase pozitiv atât de mult și îmi oferise o lecție atât de stranie și de profundă, încât și acum, când trec pe șoseaua care desparte satul în două, nu pot să nu o privesc ca pe un prieten complice, care mi-a transmis o lecție și care mi-a dezvăluit taina unei dârze viețuiri în ruină, dar, totodată, și în splendoare. 

Pentru turiști care nu pot urca la Cetatea Țărănească din Saschiz, mai ales că acum se află și în renovare, satul are și alte atracții. Un punct de interes este Biserica Fortificată din Saschiz, ridicată în 1493 pentru a aduce un omagiu regelui Ștefan I al Ungariei. Ca și cetatea de pe colină, și această biserică fortificată este monument istoric. Aici pot fi admirate altarul, sacristia, orga impunătoare, dar și turnul de apărare cu ceas, transformat acum în clopotniță, cu o frumoasă figurină la etaj, numită Bogdan, care acompaniază bătăile ceasului. 

O altă atracție a satului o reprezintă ceramica albastră din Saschiz, obținută printr-o tehnică specifică acestei zone – sgraffito. În 2015, în Saschiz s-a deschis un atelier de ceramică în care au început să se producă obiecte care promovează meșeșugul olăritului și care au reînviat această tehnică ce era pe cale să moară. Tehnica presupune aplicarea pe obiectele de lut a unui strat de glazură, pe care, după uscare, se scrijelește modelul dorit. Arderea obiectului astfel împodobit impregnează definitiv pe fondul de culoarea glazurii imaginea desenată.  

În fiecare primă sâmbătă din luna mai, în satul Saschiz se organizează Festivalul Rubarbărului, o plantă din care localnicii prepară numeroase specialități culinare, puse la dispoziția turiștilor, dar care sunt înscrise și într-un concurs specific. Desfășurat de regulă în curtea Bisericii Evanghelice din Saschiz, festivalul înseamnă multă voie bună, muzică de fanfară, specialități delicioasă făcute cu rubarbă, multe produse naturale aduse de fermierii și de micii producători din zonă.

Cei care doresc să participe la festival, se pot caza la pensiunile din sat, așa cum am făcut și noi în acea zi în care am poposit în Saschiz. Noi am înnoptat la pensiunea aflată la câțiva pași de Biserica Fortificată, Hanul Cetății. Seara, am luat masa în curtea hanului, vegheați de sus de cetatea tăcută, dar mândră parcă de statutul ei de monument istoric aflat undeva, între ruină și splendoare.

Update, noiembrie 2023: Cetatea Saschiz în proces de renovare, văzută de pe șosea

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *