
De multă vreme îmi doream să vizitez Castelul Corvinilor din Hunedoara, căci, inclus printre cele mai frumoase castele din România, tot auzeam că merită să fie văzut. În această vară am ajuns și noi la castel și, într-adevăr, aceasta a fost concluzia finală: merită să fie vizitat. Castelul Corvinilor, sau Castelul Huniazilor, cum mai este denumit, se află în orașul Hunedoara, pe strada Curtea Corvineștilor la care nu este foarte greu de ajuns. Am lăsat mașina nu foarte departe de castel, la colțul străzii, unde câteva standuri cu produse artizanale anunțau deja apropierea castelului. Am urcat mica străduță ce duce la castel și am pătruns în curtea acestui edificiu pe o poartă veche din fier forjat. Se deschide o curte foarte întinsă, care oferă și loc de parcare pentru mașini. Imediat de lângă poartă pornește un șir de căsuțe și tarabe cu tot felul de produse handmade sau alimentare, ce continuă și pe latura din fața porții, unde se află și o clădire lungă, care adăpostește diverse evenimente. Dar privirile îți sunt imediat atrase în partea stângă a curții, acolo unde vezi ridicându-se mândru impresionantul Castel al Corvinilor.
Așa cum l-am văzut, profilându-se pe fundalul cerului de vară, cu acoperișurile de țiglă roșie, cu turnurile înșiruite semeț unul după altul și cu zidurile roase de timp și vremuri, castelul m-a vrăjit din prima. Este cu adevărat un castel care impresionează prin semeție și splendoare. Nimic din el nu pare că a fost pus la întâmplare, nimic nu pare nepotrivit, ansamblul în totalitatea sa încântă și denotă forța, vitalitatea și trăinicia vremurilor în care a fost clădit.




Castelul Corvinilor din Hunedoara este o cetate medievală construită în stil gotic. Lucrările de ridicare a castelului au început în secolul al XV-lea la inițiativa lui Iancu de Hunedoara, dar până la finalizarea sa cetatea a trecut prin mai multe faze de construcție, astfe încât a tot suferit numeroase transformări, căci fiecare din toți cei care au deținut cetatea au tot adăugat alte camere, săli sau turnuri. În prezent, Castelul Corvinilor este considerat cea mai mare construcție medievală ce a rezistat timpului, find inclus totodată și printre cele mai frumoase construcții ale lumii. Așa se explică și numărul mare de vizitatori de care castelul are parte anual. Chiar și în ziua în care am fost noi, castelul era plin de oameni curioși să îl vadă și să îl admire. De mult tare nu mi s-a mai întâmplat să vizitez un loc în care să fie atât de mulți turiști și în care să aud vorbindu-se atât de multe limbi străine, lucru ce nu a putut decât să mă bucure, căci este un semn al faptului că această clădire monumentală este apreciată și stârnește interesul turiștilor din întreaga lume.

Imediat ce am cumpărat biletele de undeva de la o tonetă de afară, am pornit și noi în rând cu ceilalți pe podul de lemn, cândva retractabil, care duce către intrarea principală în castel, care se face prin Turnul Nou de Poartă, unul dintre cele opt turnuri câte numără castelul. Imediat ce pătrunzi în incinta castelului, undeva pe partea stângă se află Închisoarea, un loc pe care, vizitându-l, trebuie să fii pregătit pentru impactul emoțional pe care ți-l provoacă. Poți vedea acolo diverse manechine așezate în poziții groaznice de tortură, diferite instrumente de tortură și poți citi informații despre metodele de torturare care te infioară, dovadă a faptului că perioada medievală nu a fost o perioadă tocmai tolerantă și că grandoarea acestei ere ascunde și o latură neagră și crudă.




Dar ceea ce sub pământ este aproape macabru, la suprafață măreția renaște. Periplul nostru a continuat cu vizitarea altor aripi ale castelului, cu încăperi impresionante. Impresionante sunt Sala Dietei și Sala Cavalerilor, aflate pe latura de de vest a castelului, în Palatul Mare. Sunt încăperi mari construite în stil gotic, cu tavanul boltit și cu șiruri de coloane octogonale, care, odată terminate, au transformat destinația castelului, trecând de la unul militar într-unul civil și devenind astfel reședință nobiliară fortificată.







Capela, construită de asemenea în stil gotic, este micuță, alcătuită dintr-o singură navă, în mijlocul căreia tronează altarul. De sus, din galeria cu tribună aflată în pronaos, se poate observa foarte bine bolta în arcade a capelei, altarul și sarcofagul în care își află odihna Iancu de Hunedoara.

Alte părți ale castelului ce pot fi vizitate sunt Palatul Administrativ, Palatul Bethelen, Loggia (Aripa) Matia, Camera domnițelor, aflată la primul etaj din Turnul Nou de Poartă, a cărei fereastră se află exact deasupra podului din lemn pe care intraserăm în castel, dormitorul lui Matei Corvin, în care atrage atenția un frumos pat cu baldachin roșu, Camera căpitanului sau Camera de Aur. Sunt încăperi destul de austere, cu mobilier puțin aparținând unor perioade diferite, dar care, pe ansamblu, aduc detalii interesante castelului. Pe mine m-au încântat mult și scările, multe scări spiralate, atât de apropiate unele de altele, încât uneori treceai, dintr-un pas, de pe o scară direct pe altă scară. La fel de mult mi-a plăcut și balconul de lemn, de unde se vedea foarte frumos panorama orașului și acoperișurile cu țiglă glazurată ale construcției.
Exteriorul castelului rămâne însă cea mai impresionantă parte a acestuia. Farmecul său este dat de turnurile, bastioanele, donjonul, balcoanele sau ferestrele sale înalte și înguste. Castelul Corvinilor are 8 turnuri: Turnul Nou de Poartă, Turnul Vechi de Poartă, Turnul Alb, Turnul Toboșarilor, Turnul Pustiu, Turnul Capistrano, Turnul Buzdugan și Turnul Neboisa, fiecare cu povestea și rolul său. În curtea castelului, turiștii pot admira Fântâna adâncă de 28 de metri și pot afla legenda celor trei ostatici turci care au săpat-o timp de 15 ani, în speranța că în felul acesta își vor recăpăta libertatea, lucru însă care nu s-a întâmplat, căci soția lui Iancu de Hunedoara, Elisabeta, nu a respectat promisiunea făcută și i-a condamnat la moarte imediat ce săpăturile au fost încheiate. Nu foarte departe se află Groapa Urșilor, acolo unde erau azvârliți prizonierii ca hrană pentru animalele sălbatice. Alături de această zonă se află și Terasa de Artilerie, construită mai târziu de Gabriel Bethlen, pentru a-și putea poziționa aici artileria de apărare.










Pe ansamblu, vizita la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost un moment de bucurie și de încântare pentru noi, cum de altfel cred că este pentru oricine îi calcă pragul. Privind retrospectiv, cred că acest castel este cel mai impresionant dintre toate castelele de la noi din țară. Spun asta pentru că nu mi-a inspirat atât frumusețe, cât mai ales forță, vitalitate, putere, rezistență și somptuozitate, semeție și splendoare. Rămâne un loc pe care nu am decât să vi-l recomand să îl vizitați, pentru că merită.
De reținut:
-Castelul Corvinilor se află în România, în partea sud-vestică a Transilvaniei, în centrul judeţului Hunedoara, în partea de S-V a oraşului Hunedoara, nu departe de Bulevardul Libertății, pe strada Curtea Corvineștilor nr. 1-3.
-Castelul este construit în stil gotic-renascentist.
-Construirea sa a început în anul 1458, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști, a avut mai multe faze și s-a încheiat undeva prin secolul al XIX-lea.
-Cel care a început lucrările a fost Iancu de Hunedoara. După moartea sa, lucrările au fost continuate de alți stăpâni ai castelului, printre care Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara și rege al Ungariei, și Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei între anii 1613-1629.
-Este o construcție medievală impresionantă, prevăzută cu turnuri, bastioane și balcoane.
-Castelul Corvinilor din Hunedoara este unul dintre cele mai vizitate locuri din România, primind anual vizita a sute de mii de turiști români și străini.
-Informații actualizate despre castel, orar și prețul biletelor puteți afla de pe site-ul propriu: castelulcorvinilor.ro