Venind dinspre cetatea Sarmizetusa Regia către Orăștie, mai toată lumea oprește la Grădina Dacilor din Costești, un loc de repaus pentru turiștii care trec prin zonă, mai ales că pot cumpăra delicioasele plăcinte făcute pe lespezi. De aici, de la acest popas, pornesc drumurile către două cetăți dacice, Blidaru și Costești-Cetățuie. La cetatea dacică Blidaru nu se poate ajunge decât pe jos, după un urcuș de vreo oră. Drumul până la Cetatea dacică Costești–Cetățuie este însă accesibil cu mașina. Aflați încă sub impresia pe care tocmai ne-o lăsase cetatea Sarmizegetusa, am zis că nu ar fi rău să mai vizităm încă o cetate dacică. Cum nu prea mai era timp pentru un urcuș pe jos până la cetatea Blidaru, am ales drumul cu mașina, mult mai comod și mai rapid, spre cetatea Costești.
Și bine am făcut că ne-am dus, căci locul acesta atât de mult încărcat de istorie, dar atât de puțin cunoscut și vizitat de turiști ne-a oferit alte trăiri și alte informații interesante despre tot ce a însemnat civilizația dacică.
Așezată la o altitudine de peste 500 de metri, pe platoul unui deal, Cetatea dacică Costești–Cetățuie este una dintre cele șase cetăți dacice construite în Munții Orăștie, cu un important rol de apărare împotriva cuceririi romane. Tehnicile sale de apărare, sistemele sale defensive sunt impresionante și în ziua de azi, când nu știu dacă am mai fi în stare să le construim așa cum au fost făcute atunci. De la așezarea sa strategică într-un loc ce permitea o vizibilitate excelentă peste întreaga Vale a Mureșului, până la valurile de pământ, palisade, ziduri, turnuri și bastioane, toate la un loc alcătuiau sistemul de apărare al acestei cetăți, despre care se spune că, inițial, ar fi fost chiar capitală a statului creat de Burebista. Cetatea nu a avut însă o soartă prea bună; incendiată în timpul primului război dintre daci și romani, în anii 101-102 p. Hr., ea a fost repede refăcută, pentru a fi apoi distrusă definitiv în timpul celui de al doilea război al dacilor cu romanii, în 105-16 p. Hr.
Drumul spre cetate lasă în urmă câteva case de țară și te poartă pe cărări verzi până sus, aproape de cetate, unde poți lăsa mașina într-o parcare micuță și o gheretă lângă care se aflau vreo trei gardieni foarte binevoitori. De pe un panou ruginit care anunța prezența cetății în apropiere aflu cu uimire că aceste vestigii fac parte din patrimoniul mondial UNESCO… nu știam, spre rușinea mea, acest lucru. Am urcat apoi pe o cărare până când, pe platoul dealului, s-au ivit vederii noastre urmele a ceea ce a fost odată o importantă cetate dacică.
Acolo, sus, nu e greu să îți dai seama de ce au ales dacii acel loc pentru construirea cetății. Platoul scăldat de razele soarelui îți oferea posibilitatea să vezi în jur până departe. Inutil de spus ce peisaj frumos de munte se deschidea în fața noastră. Iar liniștea…. aceeași liniște pe care o găsiserăm și la Sarmizegetusa și care mă atinsese atât de mult, o liniște profundă, aproape solemnă, dar în care aveam parcă impresia că aud nimic mai mult decât șoaptele ascunse ale strămoșilor noștri. Sublim!
Primele vestigii pe care le vezi sunt ale unora din cele șase bastioane care aveau rol de observație și de protecție. Zidurile de piatră perfect șlefuite și forma bastioanelor se văd încă destul de bine. Aici putem vedea, afișată pe un panou, planul cetății, care cuprindea șase turnuri bastioane, trei turnuri-locuință și templele, toate protejate de valuri de pământ și ziduri cu contraforți.
Urcând ceva mai sus, ajungi la Turnul-locuință II, ale cărui vestigii se văd foarte bine, protejate de vânt și ploi de un acoperiș. Aceste ziduri pe care le-am văzut aici, la Cetatea dacică Costești–Cetățuie, sunt cele mai bune exemple pentru tehnica excelentă cu care erau ridicate celebrele ziduri dacice – murus dacicus. Lângă Turnul-locuință II se află urmele unei scări de acces monumentale, construită din dale de calcar, pe lângă care se observă urmele unor canale destinate curgerii apei de ploaie.
La o depărtare de circa 100 de metri, se află Turnul-locuință I, considerat cel mai mare turn dacic. El avea, ca și primul, forma unui dreptunghi cu dimensiunile de 18,9 m X 14,8 m, avea la bază ziduri din blocuri de calcar, cu o grosime de peste 3 m, și două intrări, prima la parter, a două la etaj, la care se ajungea pe o scară exterioară, din care azi mai există doar câteva elemente de calcar.
Mai departe de acest turn, drumul te poartă printr-o pădure și te duce la sanctuar, acolo unde se pot vedea încă urmele templelor. Din acestea s-au mai păstrat doar bazele de calcar ale unor coloane de lemn, dispuse pe patru sau pe şase şiruri paralele.
Deși distrusă definitiv de romani, Cetatea dacică Costești–Cetățuie impresionează prin rigoarea construirii sistemului său de apărare. Tehnicile folosite sunt impresionante.
Palisadele înconjurau tot platoul superior al dealului și foloseau ca adăpost pentru apărătorii cetății, atunci când aceasta era atacată. Palisadele erau formate din valuri de pământ cu baza foarte largă, de 6-8 m, în care erau înfipți stâlpi groși de lemn, legați între ei de o împletitură de nuiele. Valul de pământ avea intrare în clește, adică rămânea deschis în dreptul porții, dar capetele se suprapuneau unul deasupra celuilalt, formând un culoar pe care, odată pătrunși, atacatorii deveneau expuși loviturilor apărătorilor.
Zidurile – murus dacicus – aveau o înălțime de 3 – 4 metri, grosimea de 3 metri și era format din două părți (fețe) laterale, formate din blocuri de calcar cu dimensiuni diferite (60–80 cm lungime, 40–60 cm înălțime și 30–40 cm grosime). Între aceste două părți laterale se turna o umplutură de pământ și pietre. Pentru ca zidurile să reziste, dacii săpau în partea superioară a blocurilor de calcar un fel de jgheaburi în formă de coadă de rândunică (largi la exterior și înguste în interior). În aceste jgheaburi prindeau bârne de lemn cu capetele tăiate tot în formă de coadă de rândunică și lungi de 3 metri, cât toată grosimea zidului. Odată turnată și umplutura de pământ și pietre, zidul devenea rezistent, părți din el dăinuind, după cum vedem astăzi, peste două milenii.
Bastioanele, în număr de șase și așezate în puncte strategice diferite ale cetății, erau construite din aceste ziduri dacice și aveau parter și etaj. La parter se aflau depozitele de arme și provizii, iar etajul era folosit ca locuință pe timp de pace și ca poziție de luptă în timpul atacurilor.
Am plecat de la Cetatea dacică Costești–Cetățuie mulțumiți de faptul că am decis să o vizităm și impresionați de tot ceea ce am văzut acolo. Am înțeles astfel că, pentru a cunoaște cu adevărat civilizația dacă, este nevoie să vizităm toate vestigiile care au rămas în urma lor. Acum cred că nu doar Sarmizegetusa Regia merită interes, ci oricare dintre aceste cetăți răspândite prin Munții Orăștie și că, pe oricare dintre ele le-am vizita, experiența ar fi alta și impresiile diferite. Las aici lista celor șase fortărețe care au format sistemul defensiv al lui Decebal: Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Toate sunt parte din patrimoniul mondial UNESCO și merită respectul nostru.
