În aceeași zi în care am vizitat Casa Memorială Ion Creangă din Humulești am oprit la un alt obiectiv turistic și anume Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești. Nu era primul meu popas la acest muzeu literar, dar pentru că vremea de decembrie era atât de caldă și luminoasă și pentru că opriserăm să înnoptăm într-un sat aflat la doar 4 kilometri de Mircești, am zis că revizitarea acestei case memoriale nu poate fi decât un câștig. Și așa a și fost.
Așezată în satul în care poetul și-a trăit ultimii 22 de ani de viață, Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești este un loc liniștit și aproape stingher, dar care merită din plin vizitat, măcar din considerare pentru personalitatea marcantă a poetului. Mirceștiul este un sat situat la vreo 4 km distanţă de şoseaua Roman-Iaşi. Nu-mi place acest sat, oricât aș fi de îngăduitoare, pare un sat amorțit și dezolant, fixat într-o rutină din care nu mai vrea să iasă, cu oameni ducându-și viața pasiv, după reguli știute doar de ei. Ar înflori poate, dacă ar ști să pună în valoare bijuteria pe care o deține, Casa Memorială Vasile Alecsandri. Spun asta, pentru că mă aflam încă sub influența vizitei la Casa Memorială Ion Creangă din Humulești, obiectiv turistic pe care l-am găsit, chiar și în acea zi banală de decembrie, ca pe un loc viu, activ, perfect pus în valoare.
Nu așa stau lucrurile și aici. Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești se degradează încet, dar sigur, din cauza lipsei de interes a autorităților care nu fac nimic pentru a îmbunătăți acest loc, dar și a lipsei de respect din partea turiștilor, care nu se pot abține să nu pună umărul la deteriorarea a ceea ce a fost atât de frumos construit altădată.
Noi am ajuns la Casa Memorială Vasile Alecsandri spre după-amiază, când soarele se lăsa încetișor către asfințit. La stradă, lângă poarta șubrezită, o pancartă de tablă atinsă de rugină ne vestește că am ajuns la casa poetului. Am împins portița, am pătruns în curtea spațioasă, plină de stejari, lilieci, nuci și brazi plantați încă de pe vremea poetului și am pornit-o cu soarele în față pe o alee lungă cu asfaltul spart, semn al degradării, spre casa poetului, lângă care stă solemnă o statuie a acestuia.
Casa de la Mircești a fost construită sub supravegherea soției poetului, Paulina. Inițial aceasta avea două camere, dar ulterior poetul a extins-o, casa devenind astfel un loc de relaxare și odihnă pentru personalitățile marcante ale vremii, care veneau aici din tumultosul Iași pentru a se bucura de liniște și de natură. Casa i-a fost tare dragă poetului, căci aici își aștepta prietenii, aici își scria renumitele sale Pasteluri, influențat cu siguranță de farmecul Luncii Siretului și tot aici a și dorit să fie înmormântat. Inițial, poetul și-a dormit somnul de veci într-o criptă din fundul grădinii, apoi, după construirea mausoleului, rămășițele acestuia au fost mutate în interiorul clădirii.
Casa Memorială Vasile Alecsandri cuprinde cinci încăperi. Din pridvorul lung cât toată partea din față a casei, închis cu geamuri mari, pătrunzi într-un salon în care te întâmpină chiar poetul, din rama aurie a unui mare tablou așezat pe peretele din fața intrării. Se fac două încăperi, de o parte și de a alta a salonului. Am pătruns într-una din ele și am început turul casei care a constituit cândva spațiul intim și protector al poetului. Camere mari, cu pereți văruiți în alb, atinși de degradare, cu mobilier din lemn masiv și cu numeroase fotografii de familie sau cu prietenii junimiști ai poetului. Sunt aici o sumedenie de obiecte personale ale poetului, ediții princeps ale operei sale, manuscrise, scrisori și documente. Locul meu preferat a fost biroul poetului, un birou masiv, păstrând încă obiectele de scris ale poetului, cu tablouri de familie pe peretele din spate, așezate de o parte și de alta a unei ferestre pe care se vedea foarte frumo la acea oră a asfințitului verdele vesel al curții.
După ce am vizitat casa, am ieșit în curtea scăldată de ultimele raze de soare. Ne-am plimbat un pic pe alei, ne-am oprit la bătrâna fântână care părea uitată de oameni și vremuri, am admirat frumusețea copacilor ajunși la maturitate și de verdele neașteptat de… verde al ierbii. Curtea vastă a casei poetului a permis construirea ulterioară a unui micuț mausoleu, construcție ridicată din grija Academiei Române.
Am pătruns și noi în micul mausoleu, luminat la acea oră de razele de soare și am păstrat un moment de reculegere lângă sarcofagul sub care își dorm somnul de veci poetul Vasile Alecsandri, soția sa, Paulina, dar și părinții acestuia, Elena şi Vasile Alecsandri Vornicul. M-am străduit să trec cu vederea neobrăzarea și lipsa de respect ale unor turiști care nu au înțeles importanța locului și care au scrijelit cu inscripții prostești pereții frumoși pictați ai mausoleului și am ales să apreciez faptul că mă aflam la căpătâiul unuia dintre cele mai importante personalități ale literaturii române, căruia îi puteam aduce un mic omagiu. Locul acela nu trebuie denigrat sau tratat cu indiferență sau lipsă de respect, ci merită multă considerație, mult respect și multă apreciere, atitudini pe care – după cum se vede treaba – nu toată lumea are capacitatea de a le oferi.
Ne-am mai plimbat câteva minute prin liniștea curții în care a trăit poetul desprins de tumultul vremurilor în care a fost atât de activ și am luat la pas aleea care ducea spre gardul șubrezit, cu portița rămasă întredeschisă, pentru a părăsi acest spațiu care pe mine m-a umplut de sentimente diverse, mergând de la regret și dezamăgire până la admirație și apreciere. Sunt convinsă că voi mai trece pragul acestei case memoriale atunci când voi avea prilejul de a ajunge iarăși în Mircești și tare m-aș bucura să găsesc acest loc mai activ, băgat în seamă de autorități, promovat și apreciat așa cum se cuvinte.
Copilul care era cu noi râdea senin sub soarele firav de iarnă, în timp ce alerga poznaș prin iarba verde a parcului, semn că viața merge nestingherită înainte. Poate că așa răsunau cândva în curtea poetului și râsetele celor veniți în vizită la poet, pentru vreo sindrofie veselă. Cine știe? Cert este că atât de bine, atât de liniștită, atât de împăcată m-am simțiti în acea zi de iarnă în parcul acela verde, plin de arbori bătrâni, în care se îmbinau atât de armonios ultimele raze ale soarelui cu semnele înserării care se lăsa tăcut pe pământ, umbrele alungite ale copacilor dezgoliți cu iarba verde și fragedă a parcului, simplitatea locului cu spiritul efervescent al poetului, încât așa am simțit că așa va rămâne în sufletul meu această vizită – ca o lumină.
De reținut:
-Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești este un muzeu memorial, secție a Muzeului Literaturii Române din Iași.
-Casa Memorială Vasile Alecsandri a fost deschisă publicului în anul 1928, sub egida Academiei Române, și a fost inaugurată ca muzeu memorial la 9 iunie 1957.
-Mausoleul din curtea casei a fost ridicat prin grija Academiei Române, în anul 1928, după proiectul arhitectului Nicolae Ghica-Budești.
-Casa pe care Vasile Alecsandri a construit-o pe moşia sa de la Mirceşti a fost ridicată imediat după Unirea Principatelor, după ce a revenit din exil, după Revoluția de la 1848.
-Vasile Alecsandri a locuit timp de 22 de ani în această casă, timp în care a compus cea mai mare parte a operei sale (Pasteluri, Legende istorice, Despot-Vodă, Fântâna Blanduziei, Ovidiu, Dumbrava Roșie) și a fost gazda unor personalități importante ale secolului al XIX-lea.
-Numeroasele obiecte expuse în Casa Memorială Vasile Alecsandri din Mircești evocă puternica personalitate a lui Vasile Alecsandri (1821-1890) și diferite etape din viața acestuia: studiile la Iași și la Paris, debutul literar, activitatea de culegător de folclor și de dramaturg, participarea la Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, activitatea diplomatică și cea de membru al Societății Junimea, momente din activitatea sa literară.
-Deasupra intrării în mausoleu, pe un semicerc de marmură, se află o placă de marmură cu următoarea inscripţie cu litere de bronz: „Marelui poet al Neamului – Vasile Alecsandri 1821-1890 – Naţiunea recunoscătoare”.
