Drumurile noastre dintr-un loc în altul sunt de multe ori întrerupte de popasuri neașteptate în locații care nu erau în plan. Așa s-a întâmplat și cu oprirea noastră la Mănăstirea Agapia din județul Neamț. Veneam dinspre Ardeal către Târgu Neamț și, la vederea indicatorului către această mănăstire, am zis că e un moment potrivit pentru a o vizita. O vizită de vară într-o mănăstire plină de flori, care ne-a încântat sufletul și simțurile.
Mănăstirea Agapia este considerată cea mai mare mănăstire de maici de la noi din țară. Viețuiesc aici cam 450 de maici blajine și harnice, care roiesc permanent în acest spațiu monahal, pentru îndeplinirea treburilor doar de ele știute. Așezată la doar 9 km depărtare de Târgu Neamț, în satul cu același nume, Mănăstirea Agapia este astăzi loc de reculegere și de liniște sufletească, iar plimbarea prin acest complex mănăstiresc este ca o trecere printr-o altă lume, mai duioasă, mai caldă și mai apropiată de Dumnezeu.
Ansamblul Mănăstirii Agapia cuprinde două așezări: Agapia Veche (Agapia din Deal), construită în 1585 de Petru Șchiopu, și Agapia Nouă (Agapia din Vale), ridicată începând cu anul 1642 de fratele domnitorului Vasile Lupu, Hatmanul Gavril, și refăcută după incendiul din 1821 de domnitorul Mihail Șuțu al II-lea.
Denumirea mănăstirii vine de la întemeietorul acestui așezământ, călugărul Agapie de la Mănăstirea Neamț care, retrăgându-se în această zonă liniștită, plină de păduri falnice, pentru a trăi în sihăstrie, ridică un schit de lemn, punând bazele a ceea ce azi este cunoscută sub denumirea de Agapia din Deal. Ceva mai târziu, Petru Rareș și soția sa Elena Doamna vor ridica aici o biserică de piatră. Dar cum locul nu era bine ales, fiind prea instabil, iar accesul destul de dificil, o parte dintre călugări se mută pe locul actualei mănăstiri. Hatmanul Gavril și soția sa Liliana decid să clădească aici un nou așezământ, luând astfel naștere mănăstirea Agapia Nouă sau Agapia din Vale, mănăstire pe care acum o vizitam, în sfârșit, și noi.
Vizita ne-a impresionat și ne-a umplut sufletul de încântare, căci am găsit o mănăstire vivace și energică, care îmbină excelent turismul monahal cu spațiul de reculegere și de regăsire de sine. Am lăsat mașina ceva mai la vale de complexul monahal și am pornit cu multă plăcere pe aleea care ducea către mănăstirea ce se ridica în fața noastră ca o perdea de flori, ascunsă sub cetina brazilor din pădurea ce se profila în spate. Am trecut de poarta de lemn, deschisă larg ca o invitație, pe sub o clopotniță uriașă și am pătruns într-o curte care făcea parcă trimitere la o grădină de rai, în care ne-am plimbat îndelung printre clădirile prevăzute cu balconașe pline de flori vesele, pe alei pietruite, străjuite de flori, de conifere și de alte plante verzi și sănătoase. Întreaga curte e un spectacol, în care, dincolo de starea de bine pe care ți-o dă abundența plantelor, simți smerenie, pace, tihnă, așa cum e și firesc într-un spațiu al binecuvântării. Iar măicuțele cernite ca niște umbre tăcute roiesc permanent după treburi doar de ele știute, mărturie a faptului că frumusețea locului stă mână în mână cu munca permanentă și tenace.
Dar, de parcă bogația și frumusețea florilor nu ar fi fost de ajuns, ceea ce m-a impresionat și mai mult a fost interiorul bisericii mănăstirii, Biserica „Sf. Voievozi”. Dacă cineva ar avea vreodată vreun dubiu asupra talentului pictorului Nicolae Grigorescu, să meargă și să vadă această biserică și, cu siguranță, ar înțelege că se înșeală. Căci biserica mănăstirii Agapia a fost pictată de Nicolae Grigorescu, care pe atunci avea doar vreo 20 de ani, dar care a reușit să creeze o excepțională operă de artă. În 1858, maica stareță de atunci a mănăstirii îi cere tânărului pictor să repicteze pereții interiori ai bisericii. În ciuda micilor sale evadări de la o sarcină care s-a dovedit a fi foarte dificilă, tânărul Grigorescu a făcut față cu succes acestei provocări, creând icoane și compoziții murale pline de autenticitate, de realism, dar și de luminozitate și de claritate. Pentru a asigura elementul autentic al lucrărilor sale, Grigorescu a folosit modele vii, pe care le-a ales din rândul călugărițelor, al credincioșilor sosiți la mănăstire, al țăranilor și al țărăncilor și chiar s-a folosit de propriul său chip, pe care se crede că l-a imortalizat în pictura murală Proorocul Daniil. Ceea ce mie mi-a plăcut în mod deosebit a fost prezența albastrului, un albastru selen, care dă impresie de curățenie, de luminozitate, de atemporalitate parcă. Atât de impresionată am fost de frumusețea acestor picturi, încât, pentru mine, biserica mănăstirii Agapia este cea mai frumoasă din țară.
Vizita la mănăstirea Agapia nu poate fi completă dacă nu vizitezi și satul monahal. Am luat și noi la pas străduțele care ne-au purtat printre căsuțele albe cu cerdace de lemn, ascunse în dosul curților pline de flori. Sunt 141 de căsuțe construite în stilul tradițional al zonelor de munte, prevăzute cu cerdac, prispă, coloane de lemn și piatră, unele vechi de aproape 200 de ani. Căsuțele acestea, chilii ale maicilor, au un farmec aparte, special, fiind un amestec de simplitate, de curățenie, de smerenie și totodată de legătură profundă cu sfințenia. Plimbându-te printre ele, este greu să spui care dintre ele este mai frumoasă, așa cum le vezi albe, cu cerdac, cu balconașe și curți pline pline de flori. Satul monahal de la Agapia este unic în țară, un simbol al disciplinei și al curățeniei, care te impresionează prin liniștea și încărcătura emoțională pe care o emană.
Undeva, spre capătul satului monahal, o străduță te duce până la Casa Memorială Alexandru Vlahuță, un loc de poveste despre care am scris aici.
De reținut:
-Mănăstirea Agapia este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România.
– Denumirea de Agapia provine de la călugărul Agapie care a trăit în sihăstire în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche
-creată inițial ca o mănăstire de călugări, lăcașul a devenit în 1803 mănăstire de maici, odată cu strămutarea de la Socola a 50 de maici și cu înființarea la mănăstirea Agapia a unei școli de căugărițe.
-mănăstirea a avut multe momente grele de-a lungul existenței sale, suferind incendii și devastări ale turcilor și tătarilor.
– printre edificiile care pot fi vizitate în interiorul ansamblului monahal de la Agapia se numără:
- Biserica „Sf. Voievozi”
- Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului”
- Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov”
- Chiliile
- Construcțiile din incintă
- Turnul clopotniță
- Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului”
– Biserica „Sf. Voievozi” a fost pictată de Nicolae Grigorescu și impresionează prin frumusețea ei.
– În jurul mănăstirii se află satul monahal, un loc unic în lume, care cuprinde și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță.
– Un loc aparte, impresonant, care merită și el vizitat este cimitirul mănăstirii, aflat la capătul Aleii Cimitirului, loc de reculegere și de liniște sufletească.
– În apropiere de mănăstire se află „Muzeul vivant Agapia”, care propune vizitarea integrală a unei case monahale, funcțională și populată.
– Site-ul mănăstirii oferă o multitudine de informații despre acest loc: https://agapia.mmb.ro
