Vizitând Mănăstirea Agapia și satul monahal din jurul mănăstirii, nu ai cum să nu te oprești și la Casa Memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia. Așezată în marginea satului monahal, pe strada Prisăcii, pe o coastă de deal înverzită, cu tufe de trandafiri în fața curții și în curte, căsuța aceasta albă și curată a rămas pentru mine unul dintre cele mai frumoase și mai calde locuri pe care le am în minte.
Casa de la Agapia nu este locul în care s-a născut scriitorul Alexandru Vlahuță. Acesta a văzut lumina zilei în satul Pleșești din județul Vaslui, devenit mai târziu satul Alexandru Vlahuță. Împrejurările vieții l-au condus însă pe scriitor către Agapia, unde poposea de multe ori în căsuța albă cu cerdac alături de prietenii săi, pentru a se bucura din plin de frumusețea și de liniștea locului.
Rămasă văduvă, Elisabeta Străjescu, sora scriitorului, decide să se călugărească la mănăstirea Agapia. Mai târziu, se călugăresc și părinții și un frate mai mic ai scriitorului. Aici, în marginea satului mănăstiresc, maica Elisabeta va ridica o căsuță cu cerdac, formată din doar două încăperi, în care avea să locuiască alături de mama sa. Vlahuță venea deseori aici și, simțind magia și spiritul pozitiv al locului, decide să extindă casa construită de sora sa, adăugând în fața camerelor existente un salon vast și transformând în dormitoare celelalte două încăperi. Căsuța albă cu cerdac devine loc de odihnă pentru scriitor, care vine de multe ori aici, însoțit de prietenii săi, personalități celebre ale vieții, precum Nicolae Grigorescu, pictorul care a pictat biserica mănăstirii Agapia, B. Șt. Delavrancea, George Coșbuc, Octavian Goga, I. L. Caragiale și alții.
Așezată în lumină, pe o coastă de deal acoperită de un verde intens, Casa Memorială Alexandru Vlahuță te cuprinde imediat ca într-o vrajă. Nu este greu să ajungi la ea, pentru că, luând la pas satul mănăstiresc, nu ai cum să nu observi indicatoarele care marchează drumul spre ea. Străzile te poartă printre alte căsuțe cu prispe și curți pline de flori, urcă spre coasta dealului, și undeva în margine, vecină cu natura veșnică, dai peste căsuța scriitorului. Un gard de lemn cu portița întredeschisă împrejmuiește o curte plină de diferite specii de flori și de conifere și o alee lungă, pietruită și străjuită de flori, arbuști și băncuțe de lemn te duce până la prispa căsuței. O pancartă albă fixată pe peretele exterior al clădirii înștiințează călătorul că în acea casă au locuit mama și sora scriitorului și că aici venea vara la odihnă, însoțit de prieteni, însuși scriitorul.
De pe cerdacul alb, cu parapet și coloane din lemn, se vede curtea și întreg satul mănăstiresc, cu turla bisericii ridicându-se mai sus de celelalte clădiri. Acolo, cu verdele acela curat în jur, cu imaginea mănăstirii în față, te simți parcă mai aproape de cer, mai curat și mai bun, mai liniștit și împăcat cu tine însuți. Nu ai cum să nu te bucuri de cerul senin, de verdele proaspăt al naturii, de roșul vesel al florilor, de zumzetul liniștitor al gâzelor sau de ciripitul păsărelelor. Este un loc feeric, un loc al răgazului, al tihnei, al păcii interioare, în care tot ce îți vine să faci este să privești natura, să inspiri aerul curat, să închizi apoi ochii și să te lași cuprins de starea de bine care te cuprinde.
Pătrunzând în interiorul casei, ajungi într-un salon spațios, în care observi expuse numeroase obiecte aparținând scriitorului și familiei acestuia. Peretele din față și unul din pereții laterali cuprind ferestre largi, prin care pătrunde din belșug lumina, făcând salonul luminos și parcă și mai spațios. Pe pereți sunt numeroase tablouri și fotografii, amintiri de familie. Multe băncuțe și scaune așezate de-a lungul pereților, dar și masa rotundă din lemn masiv din mijlocul salonului atestă faptul că această încăpere se transforma de multe ori în salon literar, atunci când prietenii se adunau toți în zilele de vară. Într-o vitrină amplă sunt expuse numeroase obiecte care au aparținut fiicei scriitorului, Margareta: o rochie a acesteia, un pardesiu al soțului, obiecte de îngrijire personală, un aparat foto așezat pe un stativ etc. Expoziția cuprinde și numeroase documente, scrisori, acte, instrumente de scris și diferite ediții ale operelor scrise de Vlahuță, printre care ,,Poezii”, ,,România pitorească”, primele ediţii ale romanului ,,Dan”, monografia ,,Pictorul N.Grigorescu”.
Celelalte două încăperi sunt odăițe blânde, micuțe și plăcute, cu mobilier original și multe elemente care mie mi-au plăcut foarte mult. Paturi înguste de lemn, acoperite de cuverturi și împrejmuite de carpete colorate, dulapuri din lemn sculptat, lustre frumos decorate, diferite obiecte din sticlă colorată sunt câteva dintre acestea. Mie mi-au plăcut în mod deosebit soba din cărămidă albă și scaunele de lemn cu tapițerie veselă, florală, luminoasă. Nu știu, dar dacă de cele mai multe ori, casele memoriale îmi creează impresia de întunecat, de vechi, de atmosferă copleșitoare, casa aceasta în schimb mi-a dat tot timpul senzația de lumină, de căldură, de veselie, iar camerele vizitate mi-au întărit aceasta impresie.
A fost o plăcere să vizitez Casa Memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia. Este un loc blând, pașnic, cald și luminos. Din cerdac, privind curtea plină de flori și gândindu-mă la alte case memoriale pe care le-am vizitat de-a lungul anilor, am simțit că această casă este singura în care mi-ar plăcea să locuiesc câteva zile, vara, când soarele scaldă din plin întregul complex mănăstiresc și când natura este mai prietenoasă ca niciodată. Am plecat de acolo cu regretul că pierd tihna și blândețea locului și cu promisiunea de a mă mai întoarce, pentru a mă bucura iarăși de frumusețea lui.
De reținut:
- Casa Memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia este o casă construită la marginea satului mănăstiresc de sora scriitorului, maica Elisabeta, casă pe care ulterior scriitorul a mărit-o și a transformat-o în salon literar și în loc de odihnă pentru el și prietenii săi.
- Scriitorul Alexandrul Vlahuță s-a născut în satul Pleșești, județul Vaslui. S-a remarcat prin scrierile sale, poezii, monografii, romane, dar și prin faptul că a legat prietenii durabile cu alte personalități ale vremii: Delvrancea, Grigorescu, Coșbuc, Goga.
- Cea mai cunoscută opera a sa este România Pitorească, despre care un critic literar a spus că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”. Vizitând casa de la Agapia, am înțeles că nu i-a fost greu scriitorului să observe farmecul pitoresc al țării noastre, el însuși locuind deseori într-un loc idilic și pitoresc, de un farmec aparte.
- Casa de la Agapia cuprinde la subsol alte două încăperi, care nu sunt însă vizitabile. Casa a fost restaurată la inițiativă Mitropoliei Moldovei și Sucevei.
- Casa este deschisă vizitatorilor aproape în fiecare zi, exceptând ziua de luni, iar prețul biletului, cel puțin când am fost noi, era unul modic.
8/01/2023
