Nu cu foarte mult în urmă am făcut o scurtă vizită la Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț, din județul Hunedoara.
Vizita aceasta de moment a venit la câteva luni după ce, în vara anului trecut, după ani întregi în care ne-am tot foit prin Transilvania fără să atingem și Hunedoara, am decis că e momentul să ne rezervăm timp pentru a explora și această zonă din care încă nu văzuserăm nimic. Așezat în partea sud-vestică a Transilvaniei, la granița dintre două regiuni românești: Transilvania și Banat, acest județ ardelenesc, dar cu vădite influențe ale Banatului vecin, ne-a primit în sânul lui și ne-a cucerit definitiv.
Am să recunosc că, după ce abia pășiserăm în interiorul lui, văzând aspectul general al satelor prin care treceam și tiparele caselor, am catalogat acest județ ca fiind cel mai puțin transilvănean dintre toate și, prin urmare, cel mai urât. Dar după câteva zile de perindări prin zonă, tot admirând și desfătându-ne sufletele cu bogăția de obiective turistice pe care o oferă acest județ, l-am părăsit cu impresia despre el atât de schimbată, încât ne-am făcut promisiunea ca și în vara aceasta să urmăm același drum spre Hunedoara, pentru a-i descoperi și alte locații frumoase pe care nu am reușit să le vedem și, de ce nu, să le revizităm pe cele pe care tocmai le vizitaserăm. Astăzi îl considerăm unul dintre cele mai demne de vizitat județe din țara noastră, căci are un potențial turistic excepțional, iar pentru noi experiențele din această vară au fost, toate, indiferent de locația în care am făcut popas, extraordinare.
Așa că nu am ezitat deloc atunci când, iarna aceasta, s-a pus problema unui drum de o zi până în zona Hunedoarei. Cele câteva sute de km. distanță nu ne-au speriat, așa că am luat de dimineață drumul spre această zonă pe care abia așteptam să o revedem. Și, ca să nu fie cu supărare, am decis ca în puținul timp pe care îl aveam la dispoziție, neaparat să atingem și un obiectiv turistic. Acesta a fost Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț, aflat la doar 3 km distanță de orașul Hațeg.
Rezervaţia din pădurea Slivuţ este o rezervație special amenajată pentru a perpetua existența unui animal pe cale de dispariție – zimbrul (bison bonasus) și reprezintă unul din puținele locuri din Europa în care se mai poate întâlni acest animal. Povestea rezervației este frumoasă: după ce zimbrul dispăruse de pe teritoriul țării noastre din 1952, în toamna anului 1958, a fost adusă din Polonia o primă pereche de zimbri – Podarec şi Polonka. Din această pereche s-a reușit, prin înmulțire, creșterea numărului de zimbri de la noi. De-a lungul anilor, s-a atins un număr de 50 de zimbri; unii au rămas în Hațeg, alții au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi alte rezervații de zimbri, la Neagra Bușcani și la Vânători Neamț. Și, așa cum zimbrii aduși din Polonia purtau nume care încep cu litera P, tot la fel zimbrii născuți în România au primit nume care încep cu R sau chiar cu RO: Roşu, Romeo, Romaniţa, Roxi, Roxana, Rozina, Romulus, Roman, Rodica şi Roibu.
Din nefericire, au existat și ani mai puțini prielnici pentru aceste animale care duc specia mai departe. Dacă anul 2012 a fost un an de excepție, când s-au născut în rezervație 4 zimbrișori, anul 2014 a fost un an fatidic, pentru că, din cauza unei boli numite ”limba albastră”, au murit 7 exemplare. Anul trecut în decembrie, în momentul în care am fost noi să vizităm rezervația, mai erau aici 8 exemplare, iar pe o foaie de hârtie cam inestetic expusă pe un geam al casei de bilete, am putut să citim numele exemplarelor pe care aveam să le vedem în țarc.

Rezervația de zimbri se găsește la 3 km. de Hațeg, pe DN66. Un drum bine asfaltat duce până la poarta rezervației, unde se află o mică parcare în care ne-am lăsat și noi mașina. Nu s-a pus problema că nu găsim loc de parcare, căci, zi de sfârșit de decembrie fiind, numărul de vizitatori era redus la minimum. Ca de obicei, ne-am bucurat și mai mult de această vizită pe care am făcut-o în liniște, ascultând sunetele pădurii și nu larma pe care ar fi făcut-o prezența oamenilor în jur. În plus, ziua aceea de decembrie era superbă, cu soare generos pentru o zi de iarnă și chiar cred acum că e mult mai confortabil să vizitezi rezervația într-un moment când nu este foarte cald decât în zilele toride ale verii.



Am cumpărat bilete de la casa de bilete, la un preț modic și am pornit pe aleea bine asfaltată către țarcurile de zimbri, urmând indicatoarele răspândite din loc în loc. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, iar terenul este acoperit cu păduri de carpeni, stejari şi brazi. Un loc de vis! Ce să spun, plimbarea aceasta prin pădurea Sliveț ne-a uns pe suflet. Soare, liniște, copaci frumoși ridicându-se falnici către înalt, foșnet de pădure și-un aer care parcă ne curăța plămânii. Se poate străbate drumul până la țarc și cu mașina, dar de ce să ratezi o plimbare atât de plăcută într-un cadru natural care te energizează și te revigorează?






După câteva minute bune de mers, am ajuns la țarcuri, acolo unde am observat prezența zimbrilor.
Zimbrul, animal de legendă, este în prezent o specie pe cale de dispariție. Se spune că mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea. Tocmai de aceea este ocrotit de legi naționale și internaționale ca monument al naturii.
De pe un panou situat undeva lângă țarc, am putut citi câteva informații despre acest animal atât de prețios. Zimbrul este cel mai mare animal erbivor din Europa. Dintre diferitele specii de bizoni, cele mai cunoscute sunt zimbru european (Bison Bonasus) și zimbrul nord-american (Bison Bison). Masculul poate ajunge la o greutate ce variază între 440 – 920 de kilograme și se caracterizează printr-o disproporționalitate a corpului: partea din față masivă, lată, ceea ce îi dă un aspect fioros, partea din spate mai mică. Femelele sunt mai mici, între 320 și 640 kg. Zimbri au cap mare, frunte boltită, coarne scurte, răsucite înapoi, dar cu vârfurile foarte ascuțite îndreptate înainte. Corpul este acoperit cu blană deasă și aspră, de culoare gri-maronie, mai mare în partea din față a corpului, formând așa numita barbă. Le place să trăiască în grupuri, se împerechează o dată pe an, la începutul toamnei și fac un singur pui, foarte rar doi pui. Ca și la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi, aceste animale mâncând diferite tipuri de ierburi și plante.
Zimbrii pe care i-am găsit la Hațeg erau pașnici, indiferenți la prezența noastră acolo, atenți doar să-și rumege hrana. Cu siguranță nu sunt acolo cei mai impunători zimbri care există în lume. Dar importanța lor în acel cadru natural este covârșitoare, căci Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț se poate mândri astfel cu marele merit de a asigura continuitatea unei specii care este pe cale să se stingă. Cu atât mai mult cu cât s-a investit pentru a li se asigura condiții cât mai bune de trai, zimbrilor oferindu-li-se nu de mult timp acces într-un nou țarc, pe o suprafață de 10 hectare, investiție a Direcției Silvice Hunedoara.






Pe total, vizita la Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț a fost scurtă, dar încântătoare. Încă un loc remarcabil bifat în județul Hunedoara, am concluzionat, în timp ce coboram repede pe aleea mărginită de copacii semeți ai pădurii, promițându-ne iarăși ca la vară să venim din nou pe aceste meleaguri, pentru a descoperi alte locuri, alte comori turistice.