Un loc cu aer de poveste, romantic și fascinant, așa mi s-a părut Castelul Sturdza din Miclăușeni atunci când, în sfârșit, l-am vizitat în această vară. De multe ori, în vizitele noastre prin satele din Lunca Dunării (Mircești, Hălăucești) sau prin Roman ori trecând pe șoseaua ce leagă Roman de Iași, am sperat că vom găsi momentul potrivit pentru a opri și la acest castel de care aflasem tot răsfoind internetul în căutarea unor locații deosebite. Dar abia în vara aceasta am reușit să pășim pe domeniul Miclăușeni, în mijlocul căruia tronează fascinantul castel.
Cred din tot sufletul că Palatul Sturdza din Miclăușeni este una dintre cele mai frumoase construcții istorice pe care le deține România în momentul actual. M-a fermecat de cum l-am văzut în imaginile de pe internet, iar acum, când în sfârșit i-am călcat pragul, i-am admirat frumusețea și i-am aflat povestea, admirația și respectul meu pentru acest minunat castel au crescut considerabil. Dacă aveți drum prin zonă, nu-l ocoliți și faceți-vă timp pentru un popas de suflet, în timpul căruia vă veți delecta ochii și inima cu tot ce înseamnă splendoare, măreție, atmosferă și farmec istoric.
Castelul Sturdza din Miclăușeni respectă un vechi tipar pe care l-am observat la multe dintre cetățile și castele de pe la noi, acela de a fi ridicate pe locul unor alte construcții realizate cu mult timp în urmă.
Pe internet există destule informații despre originile acestui palat a cărui existență nu se duce prea mult în timp. Domeniul și satul Miclăușeni își trag numele de la vornicul Miclăuș, care în jurul anului 1410, primește de la domnitorul Alexandru cel Bun o moșie. La începutul anilor 1600 pe această moșie a fost construit de către vistiernicul Simion Stroici un conac, care a intrat mai târziu în posesia familiei Sturdza. Manifestând mult respect pentru religie și cultură, mai multe generații ale familiei Sturdza contribuie la îmbunătățirea imaginii acestui conac: vornicul Ioan Sturdza reconstruiește conacul pe două nivele, demisol și parter, având pe fiecare nivel câte 10 camere. Fiul său, Dimitrie Sturdza, ridică biserica din curte, dându-i aspectul pe care îl vedem și astăzi. La rându său, Alecu Sturdza, fiul lui Dimitrie, realizează două lucruri admirabile: schimbă aspectul din jurul conacului, realizând pe cele 42 de hectare cât deține domeniul un minunat parc de inspirație englezească și îmbogățește biblioteca familiei cu numeroase cărți și manuscrise cu o valoare incontestabilă.
Povestea castelului de la Miclăușeni începe mai târziu și este o poveste romantică. Fiul lui Alecu Sturdza, George Sturdza, se căsătorește cu mult mai tânăra Maria Ghica, fiica scriitorului și omului politic Ion Ghica. Proaspăta familie se stabilește pe domeniul de la Miclăușeni, iar George este nerăbdător să-i dăruiască alesei sale o locuință cu totul specială, așa cum văzuseră în timpul călătoriilor făcute în luna lor de miere pe meleaguri franceze sau belgiene. Așa se face că, între anii 1880 și 1904, pe locul conacului, George Sturdza construiește un splendid castel în stil neogotic, cu decorațiuni exterioare realizate în Art Nouveau, incluzând în planul noii construcții și încăperi ale clădirii inițiale. Este un efort considerabil, George fiind nevoit să vândă parte din pădurile pe care le deținea, să facă un împrumut și să gireze chiar cu moșia de la Miclăușeni. Dar Castelul pentru Maria, cum i se mai spunea edificiului, este ridicat cu succes, fiecare dintre cei doi punând suflet în desăvârșirea acestuia. Maria însăși se implică și, fire artistică, pictează chiar ea, timp de 10 ani, frescele interioare, în timp ce George continuă îmbogățirea bibliotecii cu alte cărți deosebit de valoroase, familia Sturdza reușind să adune peste 65000 de volume, multe legate în piele și având blazonul familiei pe ele (șarpele înfășurat pe cruce), multe altele fiind ediții princeps sau rarisime. Pe lângă această vastă bibliotecă, Castelul Sturdza din Miclăușeni mai adăpostea costume medievale, arme, busturi din marmură de Cararra, bijuterii, argintărie, tablouri, dar și piese arheologice, numismatice și epigrafice de mare valoare. Impresionante erau și mobilierul realizat din lemn de trandafir sau cele câteva inovații ingenioase la acea vreme, precum obloanele de la geamuri care, atunci când erau deschise, acestea se ascundeau în tocul lateral, îmbunătățind estetica geamului, sau sistemul de încălzire a aerului, soba fiind de fapt un întreg perete ce încălzea două încăperi.
.
.
În palatul de la Miclăușeni, George și Maria Sturdza își cresc unicul copil, o fetiță pe care o numesc Ecaterina. Dar povestea castelului ia treptat o întorsătură tristă, iar evenimentele istorice care se succed nu trec fără urmări, distrugând rapid ceea ce familia Sturdza a clădit de-a lungul secolelor. Ecaterina se căsătorește cu Șerban Cantacuzino, dar nu reușeste să aibă copii. Căsătoria nu durează mult, căci Șerban Cantacuzino moare în 1918, Ecaterina rămânând văduvă de tânără. Apoi intervine istoria. În timpul răscoalei din 1907, țăranii de pe moșia Miclăușeniului se revoltă și ei, cerând pământ. Îngăduitor, George Sturdza le ascultă doleanțele și le promite că le va oferi pământ după dorința fiecăruia. Apoi începe primul război mondial. Palatul Sturdza devine loc de îngrijire a răniților, iar Maria Sturdza și Ecaterina Cantacuzino vor fi ele însele infirmiere care oferă asistență răniților. Cu multă plăcere, primesc în vizită pe însuși George Enescu, care, într-un gest de binefacere, vine să concerteze lângă paturile răniților.
Castelul Sturdza din Miclăușeni va fi puternic afectat în timpul celui de-al doilea război mondial. Rămasă singura moștenitoare a castelului, Ecaterina Cantacuzino se străduiește să apere cum poate moștenirea lăsată de părinți. În 1944, de teama trupelor sovietice care se apropiau de castel, Ecaterina este nevoită să fugă și să abandoneze clădirea, luând cu ea doar câteva cărți și obiecte de preț din biserică. Stabiliți în castelul părăsit, soldații ruși aduc castelului prejudicii ireversibile: se încălzesc cu mobilierul din lemn de trandafir și cu valoroasele cărți din bibliotecă și fură tot ce puteau fura din obiectele valoroase adăpostite în castel. Nici țăranii din zonă nu s-au lăsat mai prejos, căci, după plecarea soldaților ruși, au venit și aceștia și au luat tot ce se mai putea lua, inclusiv mobilier și parte din lemnăria clădirii.
Neputincioasă, Ecaterina decide să se călugărească și în 1947 donează Episcopiei Romane castelul, biserica, cele 30 de ha de pământ pe care se întindea parcul și toate anexele, cu dorința de a se întemeia aici o mănăstire. În 1953, autoritățile comuniste desființează mănăstirea, iar domeniul intră în proprietatea statului. Pe timpul comuniștilor, castelul va fi depozit militar sau centru de plasament pentru copii cu handicap psihic sever, iar mare parte din picturile Mariei Sturdza vor fi văruite. Două mari incendii, în 1968 și în 1985, distrug ultimele bucăți de mobilier rămase în castel, iar apa infiltrată în pereți deteriorează grav zidăria acestuia.
În anii 2000, domeniul de la Miclăușeni ajunge iarăși în posesia bisericii, iar în prezent castelul este cuprins într-un proiect de renovare prin care se dorește revigorarea castelului și punerea lui în circuit turistic, pentru a putea fi admirat și prețuit așa cum merită. În vara aceasta, când am fost noi, singurul loc renovat, abia dat în funcțiune, era… restaurantul.
Toate aceste impresionante detalii le-am aflat de la ghidul castelului, care ne-a făcut un tur al acestuia și ne-a împărtășit povestea acestui edificiu fascinant. Pe parcursul turului prin castel, alte detalii interesante fac povestea și mai interesantă: încăperile castelului au fost intenționat construite mai înalte, pentru ca astfel particulele de praf să se ridice, iar jos să rămână aerul curat, care să permită oxigenarea mai bună a creierului și astfel și somnul să fie mai odihnitor. George și Maria Sturdza aveau dormitoare diferite și interacționau între ei doar atunci când aveau nevoie. Dormitorul domnului era la răsărit, iar cel al doamnei la apus, dar numai din dormitorul doamnei se puteau vedea poarta și persoanele care intrau și ieșeau. Soba din dormitorul doamnei este albă și delicată, în timp ce soba din dormitorul domnului este neagră și robustă. Un înger de piatră fixat pe un perete exterior, în fața unei ferestre ține în mâini un ceas ce indica ora doar pe durata unei jumătăți de zi, până când umbra cuprindea acea latură a castelului. Îngerul cu cadran solar are siluetă feminină, ochi și urechi, dar nu și gură, simbol al faptului că timpul vede și aude, dar nu spune nimic.
Turul în interiorul castelului nu oferă însă multe lucruri autentice de văzut, căci tot ce este expus acolo nu este original, multe lucruri neavând nimic de a face cu epoca respectivă. Originale mai sunt bucăți din picturile Mariei Sturdza, inscripțiile în limba latină, o sobă albă și tocurile de la ferestre, cu ingeniosul lor sistem de obloane. Tocmai de aceea, castelul rămâne fascinant mai ales la exterior, prin bogăția de detalii arhitectonice pe care le oferă. Turnulețele, crenelurile, balcoanele, efigiile, blazoanele și toate decorațiunile în stilul Art Nouveau dau unicitate și farmec aparte acestui castel de poveste.
În prezent, domeniul de la Miclăușeni cuprinde castelul, parcul, complexul monahal cu biserica ce are ca hramuri Buna-Vestire şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum și Casa Macrina (numele de călugăriță al Ecaterinei), transformat în spațiu de cazare și un restaurant. La castel se desfășoară diferite evenimente culturale, ateliere, iar locația oferă spațiu fotografic pentru miri și mirese.
De reținut:
-Castelul Sturdza din Miclăuşeni este situat aproape de Lunca Siretului, pe partea stângă a drumului european E 583 dinspre Iaşi spre Bacău, la o distanţă de 60 km de Iași, 18 km de Târgu Frumos şi 21 km de Roman.
-Palatul Sturdza a fost ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea, între anii 1880 și 1904, la inițiativa lui George Sturdza, pe locul conacului deținut de familia Sturdza încă din anul 1697.
-Castelul este construit în stil neogotic târziu, cu decorațiuni exterioare în stilul Art Nouveau, după planurile arhitecților Iulius Reinecke și I. Grigsberg.
-Se consideră că, prin arhitectura sa, Palatul Sturdza face trimitere la Palatul Culturii din Iași sau la Palatul Domnesc din Ruginoasa. Din punctul meu de vedere, singurul palat care îl depășește ca frumusețe este Palatul Peleș din Sinaia.
-Din invidie sau din răutate, mulți dintre contemporani au desconsiderat construcția proaspăt apărută, considerând-o „un castel pseudo-feudal descumpănitor, care provoacă râsul”. (cf. Maruca Cantacuzino)
-Castelul Sturdza a fost locuit de George Sturdza, soția sa, Maria Ghica-Sturdza și fiica acestora, Ecaterina Sturdza-Cantacuzino, care, văduvă și fără copii, se călugărește și cedează domeniul Miclăușeni Episcopiei Romane.
-Pe suprafața domeniului de la Miclăușeni se află Mănăstirea Miclăușeni, ridicată la dorința Ecaterinei, cu biserica ce are ca hram Buna-Vestire şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. O particularitate a acestei biserici este faptul că are pereții complet albi.
-Cei trei locuitori ai castelului au fost persoane cu mult respect pentru cultură și religie, milostive și binefăcătoare: George Sturdza le dă pământ țăranilor de pe moșia sa și le face o școală primară, iar Maria Sturdza și Ecaterina Cantacuzino deschid la castel un spital pentru răniţi în timpul primului război mondial, înfiinţează la Roman un liceu pentru fete şi întreţin patru copii orfani pentru a studia la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, respectiv la Şcoala Normală din Piatra Neamţ.
-Picturile interioare ale castelului, realizate de Maria, vădesc subtile influențe orientale, dovadă a afinității acesteia pentru cultura orientală, urmare a timpului petrecut în copilărie la Constantinopol.
-Demne de remarcat sunt inscripțiile în limba latină rămase pe pereții castelului:
- Ordo Anima Rerum – „Ordinea este sufletul lucrurilor”
- Et Fugit Fugit Ireparabile Tempus – „Și fuge, fuge timpul iremediabil!”
- Ubi Concordia Ordo Silentium Pax Ibi Dulci Melodia / Ubi Discordo Putida Diabolus – „Unde este înțelegere, ordine, liniște, pace, acolo sunt dulci cântări / Unde este neînțelegere este stricăciunea diavolului”
- Studia Amant Silentium Qietem Desiderant Cordis – „Cine iubește studiile caută liniștea netulburată a inimii”
- In Labore Corporis Tranquillitatem Spiritus Et Bonam Conicientiam – „Munca fizică duce la liniște sufletească și la o gândire bună”
- Non Est Studium Sine Amore, Non Scientia Sine Labore, Non Victoria Sine Certamine – „Nu există studiu fără dragoste, nici cunoaștere fără muncă, nici victorie fără competiție”
- Nihil In Haec Vita Dulcius Sentitur Avidius Sumitur – „Nimic din dulcețile acestei vieți nu le gusta cu patimă”
- Utroque clarescere pluchrum –„Frumusețea strălucește pretutindeni”
