Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Acasă Destinații turistice

Lanka gastrofest – Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului

Cu puțin timp în urmă s-a desfășurat prima ediție a unui nou festival transilvănean Lanka gastrofest – Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului, la care am participat și noi. Savoare, aromă, veselie, divertisment, relaxare, muzică din belșug, numeroase produse gastronomice sau produse meșteșugărești realizate de diverși producători locali, și, bineînțeles, delicioasele produse Lanka, toate acestea au dat farmec festivalului care își dorește să devină o tradiție.

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului s-a desfășurat în zilele de 2-3 septembrie, într-un weekend cu soare generos, în Valea Nirajului, pe Vârful Dămieni. Organizatorul principal a fost Lanka Transylvania, o companie producătoare de produse de carmangerie și de produse lactate, cu sediul într-un mic sat de pe malul Nirajului, satul Valea, comuna Vărgata, județul Mureș. Doi oameni întreprinzători stau în spatele acestei afaceri, Szász Sándor și Marton Szilárd. În 2009, aceștia au decis să deschidă o mică afacere, care, după ani de muncă și implicare, a prosperat, ajungând în prezent să aprovizioneze 500 de magazine din județele Mureș, Harghita, Covasna, Cluj, Sibiu și Bistrița. Compania se laudă cu produse de calitate, ce amintesc de gustul de casă, sloganul după care se ghidează fiind: Curios? Hai și gustă!

Locația în care s-a desfășurat evenimentul Lanka gastrofest nu a fost aleasă întâmplător și duce cu gândul tot la acasă, căci, din câte am citit, cei doi afaceriști sunt oameni ai locului, născuți chiar în Valea Nirajului, buni cunoscători ai producătorilor locali, ale căror valori au încercat să le prezinte prin acest festival. Valea Nirajului este o zonă din Transilvania prin care am trecut și noi de multe ori și a cărei frumusețe o cunoaștem și o apreciem. Întinsă pe o lungime de 80 de km, situată între Munții Gurghiu și râul Mureș, regiunea te farmecă imediat prin munții pașnici, plini de păduri bogate, cu coline blajine și dealuri line, între care se zăresc răspândite satele formate acolo de demult, cu casele adunate în jurul bisericii, dând impresia unor comunități unite, cu legături statornice, rezistente în fața oricăror vicisitudini ale vremurilor. Râul principal al zonei este Niraj (Nirajul Mic și Nirajul Mare), un râu care duce cu el ceva din firea domoală a locului, curgând pașnic la vale ascuns printre vegetația bogată, devenind mai năvalnic doar în zilele cu ploaie sau în cele de început de primăvară, când zăpada se topește în munți.

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului s-a dorit să fie un eveniment bogat în arome, experiențe, întâlniri și distracție, care să strângă la un loc bucatele gustoase, mesele de familie și magia înduioșătoare a timpului petrecut împreună. Judecând după mulțimea de oameni participantă la eveniment în cele două zile de festival, nu pot să cred decât că evenimentul a fost o reușită.

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului

Întâmplarea a făcut să fim în zonă în acel weekend și, pentru că am auzit de organizarea lui, am decis că nu trebuie să ratăm această prima ediție a unui nou festival transilvănean, care dorește să se repete și în anii următori. Am fost inspirați să ne ducem sâmbătă dimineață, când festivalul abia își deschisese porțile, iar lumea încă nu venise în număr mare. Am putut vedea astfel mai bine organizarea spațiului, decorul și toate decorațiunile rustice care m-au încântat foarte mult. Mai multe magazine Lanka cu produsele firmei, standuri cu produse artizanale, expoziții de utilaje agricole, un labirint din baloți, spațiul pentru tir cu arcul sau echitație, un parc-fermă cu animale doritoare de mângâierile copiilor, loc de joacă pentru copii, scena imensă din mijlocul spațiului pentru concerte, terasele și locurile de relaxare, toate la un loc au dat farmec festivalului. Așa cum este potrivit unui festival de gastronomie, atracția principală a fost zona gastronomică, unde grătarele s-au încins, cuptoarele s-au încălzit, iar cei veniți la festival s-au putut delecta cu cele mai delicioase mâncăruri, gătite acolo pe loc, de către bucătarii pricepuți ai zonei. Iar dacă dimineața când ne-am dus, bucatele abia erau puse la foc, după-amiaza, când ne-am reîntors, am găsit spațiul festivalului copleșit de mulțimea venită în număr foarte mare, care gusta cu plăcere din toate ofertele bucătarilor, semn că festivalul era deja un succes.

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului
Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului

Organizat de către compania Lanka, cu sprijinul partenerului principal al evenimentului, Castelul Haller, Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului a avut drept scop promovarea valorilor tradiționale din regiunea Valea Nirajului, promovarea acestei regiuni, dar și a meșteșugarilor și a producătorilor locali, oameni pricepuți și doritori de muncă și de experiențe frumoase. Nu în ultimul rând, festivalul și-a dorit să adune producători și clienți la un loc, ca într-o imensă familie, pentru a conștientiza astfel importanța familiei, a prieteniei, a faptului că nu putem viețui unii fără alții, indiferent pe ce poziție ne-am afla.

După festival, vizitând site-ul companiei Lanka pentru a afla mai multe despre ea, am observat că valorile pe care și-a dorit festivalul să le promoveze se regăsesc foarte mult și pe site, unde pe fiecare pagină se vorbește despre familie, despre prietenie, despre locul de acasă, despre muncă, pricepere, calitate și bun gust. Un detaliu pe care nu vreau să-l trec cu vederea este acela că pagina care prezintă echipa care pune umărul la menținerea și dezvoltarea acestei companii îi prezintă pe toți membrii săi, de la cei doi oameni de afacere care au creat compania, până la femeile de serviciu care mențin ordinea în abatorul Lanka, poate o dovadă a conștientizării și a aprecierii faptului că, oricât de sus ai ajunge, fără ajutorul, munca și susținerea celor de mai jos nu ai reuși nimic. Așa da!

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *