Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara
Acasă Destinații turistice

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

După ce în acest început de toamnă am poposit pentru câteva ore la Parcul Mini Transilvania de la ieșirea din Odorheiu Secuiesc, vizitând aici atât parcul, cât și celelalte obiective turistice din jurul acestuia, de curând am facut o scurtă oprire într-un loc asemănător, la Mini Romania Original Park de la Albești, aflat la doar 5 km. de Sighișoara.

Așezat pe domeniul Hotel Europa Kokeltal, la ieșirea din comuna Albești spre Vânători, Mini Romania Original Park este un parc tematic ce adună la un loc ceva din specificul țării noastre, cu ceea ce are ea interesant și demn de remarcat: clădiri, case tradiționale, invenții românești. Este un loc ce se dorește a scoate în evidență cultura, spiritualitatea și tradițiile poporului român, abordând teme desprinse din istorie, religie, perioada regimului comunist, originile antice ale românilor, inventică și arhitectură.

Și pentru că drumul nostru pe șoseaua E60 către Brașov trecea chiar pe lângă această locație, am oprit și noi să o vizităm într-o zi însorită a acestui început de noiembrie. Venind dinspre Sighișoara, imediat după locul numit Fântâna Șpanului, se vede pancarta care marchează intrarea către parcul Mini România. Din șosea, faci la stânga pe o alee a domeniului, alee care duce chiar lângă intrarea în acest parc tematic.

Din câte am citit pe internet, machetele expuse în acest parc sunt realizările unui mureșean care, inspirat de parcul tematic Mini Europa de la Bruxelles care prezintă în miniatură frumuseți din UE, și-a pus în aplicare cunoștințele din domeniul graficii și al proiectării și a creat 32 de machete la scară ale unor simboluri, clădiri sau invenții românești. Este același domn care întâmpină vizitatorii parcului, pregătit să răspundă întrebărilor acestora și care continuă să lucreze la diferite machete chiar acolo, în apropierea parcului. Exponatele sunt realizate din lemn, din polistiren sau cu ajutorul cnc-ului și a imprimantei 3D.

Cu machete așezate pe o parte și pe alta ale unei alei, parcul începe cu exponate ale unor simboluri ce amintesc de originile acestui popor, continuă cu machete ale unor invenții românești, ale unor blocuri comuniste și continuă cu machete de porți și clădiri simbolice pentru cultura și tradiția spațiului românesc. Fiecare machetă este însoțită de un panou explicativ, cu informații în patru limbi, română, engleză, maghiară și germană.

Machete ale unor invenții românești: stiloul lui Petrache Poenaru, insulina descoperită de Nicolae C. Paulescu, duza conică pentru rachete, inventată de sibianul Hermann Julius Oberth, Piramida lui Coandă, proiectul unui imobil de locuințe civile multicelular, practic și econom, la care a contribuit și Henri Coandă, prima sondă de petrol din lume, a cărei machetă monument, în mărime naturală, poate fi văzută în localitatea Târgu Ocna, scaunul ejectabil inventat de Anastase Dragomir.

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara
Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara
Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

Clădiri comuniste: construite după modele reale.

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

Porți: construite din lemn, aceste porți maramureșene, săsești sau secuiești respectă prin formă, culori, motive tradiționale specificul propriu fiecărei etnii.

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

Clădiri: machete ale unor biserici fortificate, case tradiționale, turnuri.

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara
Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

Machete ale unor creații ale sculptorului Constatin Brâncuși.

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara

Mini Romania Original Park de lângă Sighișoara este un loc interesant, pe care, vizitându-l, cu siguranță înveți ceva și admiri altceva. Pentru mine, de exemplu, interesante au fost machetele despre invențiile românești, despre care nu prea știam multe lucruri. Acest parc tematic mi-a îmbogățit informațiile pe care le aflasem vizitând cu doar o lună și ceva înainte Mini Transilvania.

Din păcate însă, consider că acest parc nu se ridică la nivelul parcului de lângă Odorheiu Secuiesc. Și nu pentru că e mai mic ca spațiu și ca număr de machete, ci pentru că, pe ansamblu, deși e un parc nou creat, mi s-a părut neîngrijit, intrat parcă deja într-un proces de degradare. Frunzele care acopereau aleea, unele machete dispărute de la locul lor, alte machete rupte sau în culori deja șterse de intemperii, asfaltul degradat, pietrișul răsfirat din jurul machetelor, plasa care îngrădește parcul ruptă, vegetația neîngrijită, toate acestea strică, din păcate, imaginea parcului și-ți lasă un sentiment de loc neglijat, părăginit și neprietenos cu vizitatorii săi.

Din câte am înțeles, se dorește mărirea spațiului expozițional și îmbogățirea acestuia cu machete ale unor alte elemente specifice țării noastre. Îndeplinirea acestui obiectiv și o îngrijire mai atentă a spațiului ar face din Mini Romania Original Park o locație turistică demnă de vizitat și de apreciat.

Momentan, parcul este deschis sâmbăta și duminica, între orele 10.00 – 19.00. Dacă aveți drum prin zonă, nu ratați o vizită de câteva momente, cum am făcut și noi, veți pleca sigur de acolo cu câteva informații în plus!

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *