Bradul de Crăciun este vedeta incontestabilă a acestei sărbători poate cea mai dragă nouă, românilor. Nu se știe cu exactitate când a apărut obiceiului împodobirii unui pom pentru sărbătoarea Crăciunului, deși specialiștii consideră că rădăcini ale acestui obicei se regăsesc și la romani, și în Evul Mediu, și în epoca modernă. Se știe însă ce semnificație are acest ritual al folosirii bradului ca element central al Crăciunului: acest pom veșnic verde simbolizează vitalitatea, iar aducerea sa în casă se face sub semnul credinței că asigură sănătatea membrilor familiei.
Tradiția spune că bradul de Crăciun se împodobește cu câteva zile înainte de Crăciun, de multe ori chiar pe 24 decembrie, scoaterea sa din casă făcându-se pe 6 ianuarie, atunci când se sărbătorește Boboteaza. Ramurile sale verzi simbolizează sănătatea, viața veșnică și îl reprezintă pe Hristos, veșnic viu. Steaua decorativă care se așază în vârful bradului reprezintă stelele, lumina care i-a călăuzit pe cei trei magi până la Betleem și simbolizează norocul și îndeplinirea dorințelor.
Prima împodobire a unui brad în România a avut loc în anul 1866, în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, iar românii au preluat repede acest obicei, asociind bradul și, implicit, Crăciunul, cu bucuria, speranța, împlinirea, dragostea, cu magia și viața.
Dacă înainte bradul se împodobea cu fructe, flori de hârtie sau lumânări, în prezent ornarea bradului de Crăciun ne pune în evidență fantezia și creativitatea, pomul de Crăciun devenind din ce în ce mai personalizat, strălucitor și feeric, unic, dacă se poate. Elementele de decor esențiale sunt globulețele, beteala, ghirlandele, instalațiile cu lumini, modele din ce în ce mai interesante și deosebite, care devin de la an la an inedite și tot mai atractive. În ultimii ani se pune tot mai mult accent pe produsele handmade, confecționate cu migală din lemn, sticlă, materiale textile. Se caută strălucirea, unicitatea, rafinamentul, expresivitatea și creativitatea.
Iar dacă a fi unic este o cerință din ce în ce mai prezentă în zilele noastre, imaginația și creativitatea sunt împinse și mai departe, astfel încât bradul de Crăciun începe să se depărteze treptat de cel cu care suntem obișnuiți, oamenii începând să fie receptivi fie la brazi cu forme inedite, fie la ornarea pomului de Crăciun în feluri cât mai inedite. Brazii împodobiți nu mai sunt doar un obiect de decor, ci încep să spună o poveste, prin elementele decorative, prin culoare, prin decorațiunile alăturate bradului. Bradul de Crăciun devine astfel un fel de semnătură a celui care îl împodobește, dezvăluind preferințele acestuia, gustul sau pasiunile. Astfel personalizat, bradul de Craciun devine astfel o carte de vizită, o amprentă personală a felului nostru de a fi.
Și cât e de frumos să lași lucrurile să vorbească despre tine, într-un mod atât de personal și de elegant!
Iată câteva modele de brazi de Crăciun împodobiți în mod inedit, dezvăluind felul de a fi al celui căruia aparține bradul.
.
.