Tot mergând prin Transilvania, am vizitat marile orașe ardelenești, orașe frumoase, speciale, amintind prin arhitectură și atmosferă de burgurile de altădată. Dar nu despre ele aș vrea să vorbesc, ci despre un oraș mai mic, prin care am trecut de multe ori și care mi-a devenit treptat foarte drag: Reghin.
Ca să cunoști Reghinul, trebuie să iei orașul la picior și să-i colinzi străzile, bucurându-te în egală măsură de bulevardele orașului, dar și de străzile înghesuite, cu case specifice, în stil baroc și neo-clasic, toate tinzând spre locul central al orașului, piața. Căci ceea ce reprezintă o caracteristică a acestui oraș este faptul că Reghinul nu s-a dezvoltat în jurul bisericii, așa cum s-a întâmplat în cazul celor mai multe localități, ci în jurul târgului de odinioară, acolo unde breslele orașului își desfăceau marfa, iar tarabele erau pline de produsele comercianților.
Așa am făcut și noi de câteva ori; după o primă trecere cu mașina pe străzile principale ale Reghinului, am oprit într-o zi și ne-am plimbat la pas prin oraș, pe străzi înguste mărginite de mici spații comerciale puse acolo parcă de când e lumea, descoperind o localitate tihnită, cu atmosferă de oraș vechi, în care aerul vremurilor de odinioară se simte pretutindeni, fie că e un colț de stradă, o clădire cu ornamente fantastice, o curte interioară încremenită în timp sau o încăpere micuță, cu iz specific și dușumele scârțâind la fiecare pas.
Reghinul îmi place teribil, mai ales atunci când simt că ies din timpul meu, pentru că locul în care am pătruns mă întoarce într-o lume pe care nu o știu, dar care mi-e dragă prin ceea ce-mi dezvăluie prezentul despre ea.
După cum am citit în Wikipedia, prima atestare documentară a Reghinului datează din anul 1228, într-un act care stipula o donație de terenuri, dar nu sub denumirea de azi, ci sub numele de Regun. „Reghinul Săsesc” (în maghiară „Szaszregen”), așa cum a fost vechea denumire a Reghinului, a fost împărțită la un moment dat în două: Reghinul Săsesc și Reghinul Unguresc, desprins de Reghin la ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I și cuprinzând partea istorică a așezării. Cele două părți erau separate de Pârârul Trandafirilor, apă de care amintește prin denumirea sa parcul central al orașului, Parcul Trandafirilor.
Reghinul era un oraș al breselor, atestate încă din secolul al XV-lea, iar ocupațiile de bază ale orașului erau plutăritul, ocupație datorată mai ales așezării orașului într-o zonă favorabilă, pe malul râului Mureș și, bineînțeles, exploatarea și comercializarea lemnului, activități desfășurate mai ales de către negustorii din Reghinul Săsesc.
Cele două părți ale Reghinului se reunesc abia în 1924, după ce, în 1863, așezarea este declarată oraș liber regesc, cu drept de a trimite deputați în Dieta Transilvaniei.
Sunt câteva eveniment interesante care s-au petrecut în Reghin, evenimente care denotă spiritul liber al reghinenilor și aspirația lor spre dezvoltare și avânt. Într-un oraș relativ mic, își desfășurau activitatea peste 160 de societăți economice. Aici a funcționat cândva „Compania de plutărit Wermescher”, constituită din sași și lipovineni care se ocupau cu plutăritul și vinderea lemnului, s-a construit o hidrocentrală, iar printre primii pasionați de zbor au realizat la marginea pădurii Mociar un câmp de zbor, care a fost însă distrus în timpul bombardamentelor din 1944. Reghinul a fost puternic afectat în timpul revoluției de la 1848, când un puternic incendiu a distrus mare parte din clădiri, dar orașul a fost ulterior refăcut.
Mai târziu, Reghinul a devenit orașul viorilor, căci, îndrăgostiți de frumos, reghinenii pasionați de prelucrarea lemnului i-au dat acestuia întrebuințare artistică, orașul devenind renumit prin faptul că aici, la intreprinderea Hora, se realizau cele mai bune instrumente muzicale. O plimbare pe străzile din Reghin mai amintește încă prin micile monumente în care vioara este elementul central de statutul său de oraș al viorilor.
Pentru că ne place, am luat de câteva ori până acum la pas orașul, cunoscându-l astfel mai bine și devenindu-ne încet-încet drag. Frumosul bulevard din partea veche a orașului ne oferă prilejul de a admira clădirile vechi, construite, după cum am citit, între anii 1850-1910, cu arhitectură frumoasă, bogată în detalii, în ornamente sofisticate și în culori. La parterul clădirilor sunt acum numeroase spații comerciale, iar mie îmi plac în mod deosebit acele magazine micuțe, înghesuite, căci se întâmplă ca exact aici să găsesc mici comori pe care nu le-aș putea găsi în marile centre comerciale. Avem deja locurile noastre preferate, unul dintre ele fiind, spre exemplu, Cofetăria Ghiocelul, loc care, odată ce îi trecem pragul, ne duce undeva cu vreo 30 de ani înapoi în timp, căci locația a păstrat voit aspectul interiorului unui magazin comunist, cu vitrinele frigorifice și galantarele păstrate încă din acea perioadă.
.
În Reghin pot fi vizitate Biserica de lemn, cunoscută ca „Bisericuța lui Petru Maior”, Muzeul de Etnografie „Anton Badea”, un adevărat muzeu al satului, Biserica evanghelică sau Parohia Greco-Catolică, Parcul Trandafirilor și Centrul Istoric al Reghinului. Dar nu doar orașul poate fi vizitat, dacă drumurile vă duc spre Reghin, iar timpul vă permite să faceți aici popas. Împrejurimile orașului sunt bogate în multe alte minunății. Nu foarte departe de Reghin se află Poiana Narciselor și Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, Castelul Teleki din Gornești, dar și cel din Dumbrăvioara, Castelul Kendi – Kemény din Brâncovenești, Conacul Zichy din Voivodeni, ceva mai departe, Castelul de Vânătoare de la Lăpușna, Crama Sântu din localitatea Sântu, Stejarul Singuratic de pe platoul de lângă Pădurea Rotundă, Pădurea Mociar, plină de stejari seculari, peșterile de mulaj din munții Călimani, din zona Andreneasa, sau vârful Scaunul Domnului. Toate ladoar câțiva km. distanță.
Încă un loc pe care l-am descoperit și în care ne place să ne oprim atunci când ajungem în Reghin este și Centrul Comercial Evora, singurul din țară, un fel de magazin Dedeman sau Hornbach, dar mai curat, mai îngrijit și mai bogat în produse, un loc în care se găsesc nu doar materiale de construcții și de bricolaj, ci mai ales mobilă (la etaj), decorațiuni de tot felul (la etaj și parter) și multe elemente pentru amenajarea grădinii (magazin separat de clădirea principală a complexului).
Și tot în Reghin, chiar la intrare în oraș, venind dinspre Gurghiu, am descoperit ceea ce eu consider cea mai frumoasă școală din România; este vorba despre Școala Gimnazială și Grădinița cu Program Prelungit Mirona, instituții care-și desfășoară cursurile într-o clădire pe care eu o asemăn cu cea a unui castel din poveste.
