Drumul nostru prin județul Hunedoara ne-a dus, bineînțeles, și în orașul Deva, acolo unde, pe dealul de deasupra orașului, se înalță mândră Cetatea Deva, veche cetate medievală la confluența dintre Transilvania și Banat. Cetatea se vede încă de departe, pe măsură ce te apropii de orașul Deva, ca o invitație la un binevenit popas în oraș și la o binemeritată vizită la cetate.
Despre Deva știam doar că este orașul care a dat țării gimnaste de valoare, căci aici se află Centrul Olimpic de Gimnastică ce a dat de-a lungul anilor gimnaste pe care eu, fană a gimnasticii, le-am apreciat și le-am urmărit evoluțiile. Orașul nu mi-a plăcut, cel puțin atât cât am văzut din el, dar nu am ezitat să îmi doresc să vizitez cetatea, mai ales că știam că există un lift, singurul ascensor înclinat din România, care facilitează accesul spre cetate.
Atunci când am fost noi, am găsit cetatea în plin proces de renovare, liftul nefiind funcțional, căci fusese pus deja în practică planul de a înlocui vechea telecabină, care oferea doar 16 locuri, cu una mai mare, care să permită accesul în interior a 30 de persoane. Prin urmare, cetatea, ascensorul înclinat și toată zona pietonală de la Poalele Cetății se aflau în renovare, lucru care nu ne-a deranjat decât din punct de vedere estetic, piața pietonală și locul de unde se putea lua liftul arătând foarte neîngrijite.
Dar cetatea era vizitabilă, așa că, în lipsa ascensorului care să ne ducă comod la cetate, am optat către altă variantă. Deși aflasem că se pot face câteva trasee la pas până la Poarta 1 a cetății, noi am ales varianta cu mașina, așa că am rulat pe străzile Devei până la o micuță parcare de lângă cetate (strada Cetății), situată lângă Campingul La Cetate, am lăsat mașina acolo și am pornit apoi la pas, spre cetate.
Construită la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetăți, la altitudinea de 378m, în locul unei vechi cetăți dacice, Cetatea Deva s-a bucurat de o bună poziție strategică, permițând vizibilitate totală asupra întregii Văi a Mureșului, la granița dintre Transilvania și Banat. Cetatea are formă ovoidală și este formată din trei incinte: prima incintă, cea din vârf, cu formă ovoidală, păstrând încă urmele palatului în care locuia stăpânul, incinta a doua, conținând un traseu ovoidal neregulat ce înconjoară prima incintă și a treia incintă, cuprinzând două porți de intrare și un traseu semicircular.
Pe una dintre aceste porți – Poarta 1 – am pătruns și noi în cetate, începând traseul spiralat care să ne ducă până sus. Nu departe de Poarta 1, pe partea dreaptă, o scară lungă și îngustă, cu trepte din lemn duce până la incinta 1, dar noi am preferat să mergem înainte pe aleea pavată, apoi pe un pod de lemn de-a lungul zidurilor, ușor șubrezit din loc în loc, care permitea vizibilitatea în afara cetății, printre crenelurile zidului. Urmele renovării erau vizibile: acel pod de lemn, pavajul aleii și stâlpii de iluminat așezați cam prea în mijlocul drumului dovedeau clar că incinta de jos a cetății trecuse deja printr-un proces de restaurare.
Drumul prin cetate ne-a dus pe lângă alte ziduri, pe sub alte porți, pe alte alei; peste tot am trecut cu plăcerea de a admira o veche cetate medievală ce domină zona de atâta amar de vreme. Ca și alte cetăți vizitate de noi în ultimul timp, și Cetatea Deva mi-a transmis ceva despre trăinicie, rezistență, îndârjire, despre puterea de a rezista asalturilor și intemperiilor, despre darul imens pe care ni-l face, acela de a fi păstrătoarea unor mărturii ale unor vremuri de demult, pe care nu le-am putea înțelege dacă astfel de cetăți nu ar exista. Cred că Cetatea Devei își atinge scopul și își arată menirea: este un martor tăcut al unor vremuri istorice tulburi, tumultoase, neașezate, în care ea, cetatea, a oferit adăpost, pază, protecție unor oameni care se închideau aici pentru a-și apăra propriile vieți. Ce lecție de istorie profundă citim în bastioanele și turnul de apărare, în zidurile ei roase de timp și vreme, în sistemele ei de apărare, în încăperile de cărămidă răspândite prin cetate, în bolțile, arcadele, crenelurile care rezistă încă timpulu! Este motivul pentru care îmi place atât de mult să vizitez vechile cetăți: ca să simt istoria în spate, mereu transmitându-mi învățături și ca să mă bucur de timpul zilelor noastre, zic eu mult mai așzat și mai sigur.
În incinta superioară am găsit lucrările de renovare în toi, oamenii aflați acolo chiar munceau. Dar nu ne-a deranjat acest lucru, căci cetatea ne-a răsplătit strădania de a urca până în vârf cu o priveliște de vis: întreaga Vale a Mureșului, cu orașul Deva la poale, cu satele întinse până departe, cu piscurile unor munți îndepărtați sub un cer de poveste, ne-a bucurat ochii și sufletul cu priveliști pe care doar natura le poate oferi. Relaxare, bucurie, plăcere, am simțit un pic din toate acolo sus, pe fundalul ciocanelor și al percutoarelor, care, nu știu de ce, dar parcă nu ne-au deranjat deloc.
Drumul spre incinta de jos a cetății l-am făcut acum pe scara de lemn pe care o văzuserăm atunci când am pătruns în cetate. O scară lungă, veche, întortocheată, purtând drumul pe lângă ziduri sau clădiri, a făcut drumul de întoarcere mai interesant și mai plin de detalii, care dovedeau faptul că, la ridicarea construcției, toate au fost gândite cu pricepere și înțelepciune.
Poate că într-o zi, dacă vom ajunge iarăși în oraș, vom mai opri la Cetatea Deva, probabil pentru a încerca și accesul în cetate cu ascensorul. Rămân însă cu impresia că este mai interesant să faci drumul pe jos, pentru că astfel contactul cu timpul vechi și cu rămășițele istoriei este mult mai pregnant și mai marcant. Cred că o cetate se simte cel mai bine lângă zidurile ei, acolo unde pietrele șubrezite și găurile dintre pietre spun povești mult mai interesante decât o telecabină a timpurilor noastre.
Deși am auzit multe critici și ironii referitoare la modul în care s-a intervenit asupra cetății, renovarea acestui edificiu și accesul mai ușor până la el nu poate decât să mă bucure, căci în felul acesta se asigură perpetuarea turiștilor, care pot veni în număr cât mai mare să viziteze acest loc minunat care este Cetatea Devei, mereu pregătită să ofere lecții de istorie celor care vor să le audă.
