Cu doar câteva zile în urmă, am făcut un popas de o zi în stațiunea Borsec din județul Harghita. Deși am stat puțin, ceea ce am văzut aici m-a umplut de admirație și de jale, descoperind o stațiune cu elemente seducătoare, deosebite, uimitoare, lăsate însă în paragină, pradă degradării.
Niciun alt loc nu mi-a adus atâta încântare, durere și dezamăgire în suflet, așa cum a reușit să facă această stațiune situată la intersecția munților Gurghiului, Călimanului și Bistriței, un loc de poveste, de o frumusețe a naturii copleșitoare. Știam despre Borsec că era o stațiune renumită în alte vremuri, în care părinții și bunicii noștri mergeau pentru tratamente balneoclimaterice. Știam și că în ultimii 30 de ani stațiunea nu avusese norocul să se mențină în top și că decăzuse treptat, ajungând un loc aproape mort. Dar acum, văzând cu ochii mei minunatele clădiri degradate de timp și vreme, atâtea locații deosebite închise, ruginite, fără funcționalitatea care le făcuse celebre, am simțit o dezămăgire profundă, o revoltă intensă și o jale care mi-a tulburat sufletul. A fost primul loc din România în care m-am plimbat pe aleile sale pustii cu lacrimi în ochi.
Cum putem să avem în mână un astfel de loc cândva atât de bine organizat, de apreciat de noi și de străini, de util pentru sănătatea noastră, a oamenilor, iar noi să îl lăsăm să moară încet și sigur, sub ochii noștri reci și nepăsători? Nu am să înțeleg niciodată!
Stațiunea Borsec se află situată în depresiunea Borsec aflată la altitudini ce oscilează în jurul a 900 de metri, într-un cadrul natural frumos, îmbietor și sănătos. Este un loc binecuvântat cu izvoare de apă minerală și cu un aer de o puritate specială, bogat în ozon. Aceste caracteristici deosebite au făcut din stațiune un loc înfloritor, agreat de turiști și apreciat pentru resursele sale naturale importante, care ajută în vindecarea multor probleme de sănătate. Stațiunea Borsec a cunoscut perioade înfloritoare, când turiștii veneau în număr mare pentru a beneficia de numeroasele proprietăți terapeutice ale izvoarelor termale care curg aici. Astăzi, principalele izvoare din Borsec sunt: Izvorul nr. 3 Boldizsár, Izvorul nr. 5 László, Izvorul nr. 6 Lázár, Izvorul nr. 10 Kossuth, Izvorul nr. 11 Petőfi, Izvorul Pierre Curie. Din câte am citit pe internet sau chiar de pe panourile aflate în fața izvoarelor pe care le-am vizitat acum, izvoarele minerale de la Borsec sunt bogate în substanțe precum calciu, magneziu, hidrogen carbonat, fier, sodiu, potasiu sau siliciu. Sunt substanțe benefice în tratarea unor afecțiuni hepatice, digestive, renale, vezicale și biliare, pentru diabet, anemie, dureri articulare și musculare, circulație sanguină sau obezitate.
Cu atâta bogăție naturală benefică pentru sănătatea noastră, era și firesc ca stațiunea Borsec să devină o atracție pentru turiști, încă din anii 1800. În prezent, nu este greu să înțelegi de ce era stațiunea atât de dorită de către turiști. Pe lângă natura îmbietoare din jur, pe lângă izvoarele termale dătătoare de sănătate, în egală măsură farmecă și clădirile, vilele în care altădată erau cazați mii de oameni, deosebit de frumoase, cu o arhitectură aparte, din care în prezent foarte multe sunt închise și aflate într-o stare avansată de degradare. Clădiri considerate monumente istorice au fost abandonate și lăsate să se deterioreze, poate ireversibil, stricând farmecul stațiunii și dându-i azi un aspect jalnic, neîngrijit, semn al nepăsării oamenilor.
În ziua aceea, am oprit în stațiunea Borsec pentru a ne întâlni cu o familie de prieteni cazată deja acolo pentru trei nopți la vila Colț de Rai, o pensiune construită de la zero și deschisă de doar doi ani de zile. Aici, în această vilă am primit și noi o cameră, pentru a putea petrece timp plăcut alături de prieteni. Pensiunea care se consideră de patru stele nu m-a încântat deosebit de mult, pentru că, deși nouă, aspectul părea bătrâncios, iar calitatea muncii cu care se lucrase acolo lăsa mult de dorit. În baie, totul părea făcut de un băiețaș care se învățase să pună gresie și faianță, iar dușul picura cu insistență. Dar camera a fost ok, curată, suficient de încăpătoare, cu pat bun, odihnitor și căldură din belșug, atmosfera plăcută, iar gazdele ne-au întâmpinat cu suficientă ospeție, astfel încât să acceptăm și defectele.
În seara când am ajuns, am făcut un drum plăcut până la izvorul 10, aflat la doar câțiva pași de pensiune, loc afectat și el de degradare, dar, din fericire, încă funcțional și ne-am bucurat de apa plină de minerale pe care am colectat-o în câteva sticluțe de aici.
De sus, din curtea pensiunii, puteam vedea amalgamul de clădiri destinate cândva cazării, unele dintre ele foarte degradate, altele renovate și funcționale, deschise pentru turiști. Căci, dacă în anii de după revoluție, numărul turiștilor a scăzut drastic, ajungând de la câteva mii la doar câteva persoane rătăcite în cele 5, 6 clădiri care se chinuiau să supraviețuiască, în ultimii ani stațiunea s-a mai revigorat, cineva s-a gândit să investească aici mai cu cap și astfel s-a refăcut infrastructura stațiunii, aleile au fost pavate cu piatră cubică, iar câteva clădiri cândva maiestoase au fost renovate sau sunt în curs de renovare. De curând, s-a redeschis aici o amplă bază de tratament, iar pârtia de bob vara și pârtia de schi iarna sunt alte două elemente care îi pot atrage pe turiști. Cu toate acestea, Borsec arată, cu multe dintre clădirile sale altădată frumoase și elegante azi părăginite, ca o palmă pe obrazul nostru de români nepăsători și neatenți la ceea ce am avut de preț și nu am știut să păstrăm și să apreciem.
A doua zi ne-am trezit devreme și, așteptând să se trezească și ceilalți oaspeți ai pensiunii, am refăcut drumul până la izvorul 10, pe aleile din pădure, bucurându-ne de liniștea dimineții, de aerul curat și de vremea de un calm desăvârșit care făcea ca, chiar și în acea dimineața de sfârșit de iarnă, să nu pară frig deloc. După ce ne-am întors de la izvor, am decis să mă plimb prin stațiune. Plimbarea pe aleile pustii, în pacea acelei dimineți, sub o ceață ușoară care învăluia tainic clădiri, curți și pajiști, mi-a răvășit sufletul. Aspetul clădirilor frumoase altădată îmi evoca cât de bine fusese organizată această stațiune, ce impact avusese cândva asupra oamenilor și mi-a arătat ce înseamnă să nu-ți pese și să lași să moară un loc care, dimpotrivă, ar fi trebuit să zbârnâie de turiști, activități și centre de recreere sau de tratament. De ce trebuie să lăsăm locurile să se distrugă, să zacă sub tutela nepăsării, într-o izolare totală, ca să treacă ani și ani de zile până să ne dăm seama că, de fapt, e greșit, că locul acela ar fi fost bine să existe și astăzi în același format și să se înceapă, într-un final, să se miște ceva ca să se salveze ce se mai poate salva? Asta m-am întrebat, plimbându-mă pe aleile obosite ale parcului, printre clădiri cu goluri în ziduri, în care lipsa geamurilor și ale ferestrelor nu sugerau nimic altceva decât lipsa noastră de atenție, de grijă și de iubire pentru ceea ce altădată fusese atât de bine înfăptuit.
Și-n dimineața aceea cețoasă, călcând pe piatra cubică a aleilor pustii, printr-un amalgam năucitor de clădiri frumoase și îngrijte sau, dimpotrivă, alterate de vreme, de neputință și de nepăsare, stațiunea Borsec mi-a intrat definitiv în suflet. Ca orice alt loc care mi-a transmis învățături, și acest loc mi-a mers la inimă, pentru că mi-a dat o lecție despre frumusețea care se încăpățânează să reziste chiar și atunci când forța urâtului se chinuie să o strivească. Iar acest urât nu vine din casele distruse pe care le vedeam pretutindeni, ci din lipsa de grijă a noastră, a oamenilor, care nu știm să apreciem, să păstrăm, să promovăm bunurile pe care cei de dinaintea noastră s-au străduit să ni le lase pentru a ne bucura de ele. Trist!
Am revenit la pensiunea Colț de Rai și, după plimbarea prin aerul acela curat pe care Borsecul îl oferă cu dărnicie tuturor, o cafea ar fi fost binevenită. Pensiunea încă nu se trezise la viață. Am intrat în sala de mese și m-am oprit în colțul pentru cafea, acolo unde, pe un dulăpior, erau lăsate tot ce aș fi avut nevoie pentru a-mi prepara rapid o cafea bună. Dar imediat ce am pornit expresorul, de undeva dintr-o cameră alăturată a ieșit propietarul pensiunii, foarte deranjat de faptul că foloseam aparatul, pe motiv că mai sunt și alți turiști în pensiune (?). N-am spus nimic în fața supărării lui, pe care nu am înțeles-o, m-am oprit din preparatul cafelei, am mers în cameră, iar în cinci minute am părăsit pensiunea Colț de Rai, în care mi-am promis să nu ne mai întoarcem niciodată.
Dacă m-aș mai întoarce însă în Borsec? Cu siguranță, da. Îmi doresc să facem acest lucru cât mai curând. Abia aștept să se încălzească vremea, să înverzească pădurea și să revenim în aceste locuri faine, pentru a ne bucura de ele. Îmi doresc să stăm în Borsec mai mult, căci sunt atât de multe de văzut aici, încât ar fi păcat să ratăm ceva. Simt că ceea ce am văzut este doar o mică parte din frumosul pe care stațiunea Borsec îl oferă fiecărui turist care ajunge acolo, așa că merită revizitată și cunoscută cât mai bine de fiecare dintre noi.
Ce se poate vizita în stațiunea Borsec sau în împrejurul stațiunii? Cele 15 izvoare termale, răspândite prin toată stațiunea, unele dintre ele închise, altele încă funcționale, Centrul de tratament Fontana Spa & Balneo, proaspăt deschis turiștilor, pârtia de schi și de distracție Speranța, pârtia de bob pe șine, Curtea de echitație, Muzeul Apelor Minerale, Mofeta Borsec, Poiana Zânelor, Aleea Terapeutică, Baia de Soare, Peștera de Gheață, Grota Urșilor, Peștera Scaunului Rotund, Cetatea Bufnițelor. Un loc foarte darnic cu obiective turistice.
Nu pot să închei fără a aminti câteva dintre aprecierile pe care Borsecul, supranumit cândva Perla Carpaților, le-a primit de-a lungul timpului, datorită frumuseții și proprietăților deosebite ale apelor izvoarelor pentru revigorarea sănătății, detalii pe care le-am citit pe site-ul agerpres.ro și pe care îmi place să le păstrez aici, ca o manifestare a speranței că în scurt timp Borsecul va redeveni așa cum a fost cândva, în perioada sa de glorie: renovat, iubit și apreciat, după cum merită.
„Regina Apelor Minerale”, calificativ atribuit de împăratul Austriei, Franz Josif.
”Tot metodul se cuprinde în două articole: 1. A bea câtă apă se va putea mai multă; 2. A lua baie la Lobogo, sau la Şaroş, sau la Elisaveta, sau la Lazăr. Aceste sunt cele patru basinuri din Borsec. Puteţi alege pe care v-a plăcea. Şaroşul însă este orânduit mai cu seamă pentru reumatismuri, şi Lobogo pentru slăbăciuni.” (Vasile Alecsandri, 1844, despre tratamentul cu apa de Borsec).
‘Medalia de Merit” acordată de împăratul Franz Josif la Târgul Internaţional de la Viena, în 1873.
„Medalia de Argint” şi „Diploma de Onoare” la Expoziţia de la Berlin şi Trieste, 1876;
„Diploma de Onoare” la Expoziţia Internaţională de la Paris, 1878;
„Medalia de Argint” la Expoziţia de la Budapesta, 1885.
„Diploma de Onoare” la fiecare ediţie a Târgului Internaţional de la Bucureşti în anii ’70.
”Medalia de Argint” la Expoziţia Internaţională de la Moscova, 2002.
”Cea Mai Bună Apă Minerală din Lume” în cadrul Festivalului de la Berkely Springs din West Virginia, SUA, 2004.
‘Medalia de Aur Specială” pentru apa minerală și ”Medalia de Aur” pentru apa plată la Selecţia Mondială a Calităţii, organizată de Institutul Internaţional pentru Selecţia Calităţii de la Bruxelles, în 2005.
„Se spune că Dumnezeu, când a făcut Borsecul, era în toane bune. Ne-a dat izvoare de ape minerale, ne-a dat aurul verde, pădurile din jur, şi ne-a dat aer curat”, spunea primarul din Boresec, Joszef Mik, în 2010.
