Sarmizegetusa Regia
Acasă Destinații turistice

Sarmizegetusa Regia – locul în care trecutul te atinge pe suflet

Ultima impresie pe care o aveam despre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia era cea formată în urma vizionării unui documentar la televizor în care un reporter, venit se afle cum arată acest loc renumit din Munții Orăștie, înota printre buruieni, plângându-se de cât de neîngrijite sunt vestigiile a ceea ce a fost cândva această vestită cetate. Deși trecuse ceva timp de când văzusem acel documentar, nicio altă informație nu-mi alterase impresia pe care, cu părere de rău, mi-o formasem atunci: că Sarmizegetusa Regia este un loc abandonat, pe care nimeni nu se mai sinchisește să-l îngrijească și să-l viziteze.

Când am ajuns în zona Hunedoarei, nu aveam în plan să ajungem și la Sarmizegetusa Regia. Dar după ce tot am admirat frumoasele și diversificatele obiective turistice de care se bucură această zonă, am hotărât brusc că e momentul să atingem și cetatea dacică de care știam din cărțile de istorie, convinși că vizitarea ei va fi ca o completare a tot ceea ce văzuserăm până atunci și că drumul până la ea va merita din plin. Și așa a și fost.

Cetatea Sarmizegetusa Regia se află în județul Hunedoara, pe Dealul Grădiștei din Munții Orăștie. Drumul până acolo, în ziua aceea frumoasă de vară, a fost o plăcere, căci munții bogați în păduri din zonă sunt darnici cu noi, oamenii, oferindu-ne spre admirație privilești frumoase, aer curat și bucuria trecerii prin locuri cu adevărat încântătoare.

Punctul final al drumului a fost parcarea din apropierea site-ului arheologic Sarmizegetusa, o parcare încăpătoare, aproape goală la ora în care am ajuns noi, semn că nu erau foarte mulți turiști în zonă. De aici, am luat la picior aleea frumos pietruită care înconjoară muntele, pentru a ne duce în locul în care cetatea își așteaptă vizitatorii. Aleea aceasta pavată cu piatră, înșiruindu-se prin pădurea umbroasă a fost primul semn că ceea ce știam despre Sarmizegetusa Regia nu părea să fie conform cu realitatea. Locul părea îngrijit, făcut special pentru a ușura urcușul turiștilor spre vestigii, permițând, pentru cine ar fi avut nevoie, accesul până la cetate cu mașina. Iar umbra binefăcătoare a copacilor, aerul curat și atmosfera calmă a muntelui, încremenită într-o așteptare blândă ne-a făcut să mergem sprinteni, fără să simțim aproape deloc greutatea urcușului.

Sarmizegetusa Regia

Sus, am cumpărat bilete din locul special amenajat pentru acest lucru și am pătruns în spațiul site-ului arheologic Sarmizegetusa Regia ca și cum aș fi pătruns într-o poveste. Două trasee sunt puse la dispozița turiștilor și, din momentul în care am început să facem primii pași pe traseul ales, am făcut de fapt primii pași către o experiență sufletească care m-a surprins, pentru nu eram pregătită să o am. Căci Sarmizegetusa Regia m-a învăluit subtil, pe măsură ce pătrundeam în universul ei, într-o vrajă atât de caldă și de profundă, încât aș fi rămas parcă acolo, dorindu-mi brusc să simt rădăcinile și legăturile adânci cu un neam pe care îl simțeam dintr-odată foarte aproape de mine.

Ce se poate vedea la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia?

Murus dacicus

Călătoria noastră prin spațiul vechii cetăți dacice a început urmând zidul acesteia, renumitul murus dacicus, un zid ale cărui pietre păstrează urmele vremurilor de odinioară. Cândva, acest zid avea o înălțime de 3 – 4 metri, grosimea de 3 metri și era format din două părți (fețe) laterale, formate din blocuri de calcar cu dimensiuni diferite (60–80 cm lungime, 40–60 cm înălțime și 30–40 cm grosime). Între aceste două părți laterale se turna o umplutură de pământ și pietre. Pentru ca zidurile să reziste, dacii săpau în partea superioară a blocurilor de calcar jgheaburi în formă de coadă de rândunică (largi la exterior și înguste în interior). În aceste jgheaburi prindeau bârne de lemn cu capetele tăiate tot în formă de coadă de rândunică și lungi de 3 metri, cât toată grosimea zidului. Odată turnată și umplutura de pământ și pietre, zidul devenea rezistent, părți din el dăinuind, după cum vedem astăzi, peste două milenii.

Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia

Aleea pavată

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia era alcătuită din trei părți cu funcții distincte: așezarea civilă de pe pantele dealului, fortificația aflată în cea mai înaltă zonă a dealului și zona sacră, ce cuprindea construcțiile religioase. Drumul către zona sacră te poartă pe lângă Aleea pavată, un drum cu lățimea de 4 metri, mărginit de borduri de calcar și pavat cu lespezi mari de calcar, părți din el păstrat în condiții foarte bune, dovadă a trăiniciei cu care a fost construit.

Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia

Zona sacră

Ajunși în zona sacră nu am găsit nimic din imaginea deplorabilă pe care o prezenta documentarul văzut cu timp în urmă la televizor. Zona, o pajiște netedă, cu iarba proaspăt tăiată pe lângă vestigiile tăcute ce dormitau docile sub razele soarelui de vară, era bine îngrijită, fără urme de buruieni și de animale rătăcite. Lângă fiecare vestigiu existau panouri cu informații explicative, iar ceea ce mie mi-a plăcut (altora nu) a fost prezența câtorva gardieni vigilenți, foarte atenți să apostrofeze turiștii care nu luau în seamă panourile răspândite peste tot cu îndemnul de a nu se urca pe monumente.

Discul solar, templul mare de andezit, templele patrulatere mici, altarul de andezit, sanctuarul mare de calcar sunt vestigii care vin din vechime, mărturii ale unui popor care a dăinuit demn prin aceste locuri, lăsând în urma lui construcții ale căror relicve le putem vedea peste milenii. Foarte mult m-a uimit și sistemul complex de colectare a apei, care mi-a zdruncinat total credința că dacii erau un popor primitiv și sălbatic; dimpotrivă, de multe ori m-am gândit, chiar din momentul în care am văzut zidurile, că priceperea lor o întrecea mult pe a noastră, cei din ziua de azi.

În centrul zonei sacre, pe pajiștea verde, un izvor colectează apele pădurii și le varsă într-un jgheab vechi, spre încântarea omului ajuns acolo, dornic să-și umezească buzele însetate cu apa dulce a pământului. Mi-a plăcut prezența acelui izvor acolo, ca un simbol tăcut al vieții, al continuității și al trecerii rândurilor de generații pe această lume. Iar nu departe de el, o masă de lemn, încadrată de bănci de lemn, semn al statorniciei, al lucrului așezat, al perseverenței și nestrămutării.

Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia

Și-acolo, printre vestigiile vechi, lângă izvorul cu apă dulce, ne-am așezat la masa de lemn de pe pajiște și am tăcut, cu ochii pierduți spre cerul azuriu și spre pădurea care foșnea subtil, duios, ca un cântec dulce. Am tăcut, și am ascultat, și am simțit. Atât de bine, atâta calm, atâta pace, atâta împăcare și un sentiment atât de pregnant de ancorare! Nu știu de ce, dar acolo sus, am simțit permanent că nu suntem singuri. Și nu mă refer aici la cei câțiva turiști care, ca și noi, rătăceau pe lângă monumente. Era o prezență lângă noi, mai presus de ceea ce vedeam, dar atât de intensă, încât simțeam că nu suntem singuri la masă și că pe umerii noștri o mână blândă își lăsa apăsarea unor alte generații, prin venele cărora a curs cândva același sânge ca al nostru. Un sentiment inexplicabil că-mi simt străbunii alături, veniți din istorie, respirând același aer cu mine, privind cerul aceleiași lumi, într-o simbioză perfectă, de parcă nu trecuseră secole, de parcă nu mai exista trecut și prezent, ci o singură cocordonată, ceea a legăturii supreme, legătura de sânge și de neam. O stare de liniște și de înțelegere a unor lianturi subtile și trainice cu un neam de mult apus, dar din care și noi facem parte, asta am simțit acolo, iar sentimentul acela atât de cald și profund mi-a plăcut nespus, mi-a dat o stare de liniște și de înțelegere și m-a făcut să mă simt foarte bine, de parcă mă aflam acasă. Mă simțeam acasă, cu ai mei.

Cine spune că la Sarmizegetusa Regia nu sunt prea multe de văzut, are dreptate. Căci Sarmizegetusa Regia nu se vede, se simte. Este un loc sacru, în care, dacă nu ai experiența legăturii cu străbunii, dacă nu simți chemarea acestora și prezența lor lângă tine, te duci degeaba. Sau pentru prea puțin. Este un spațiu cu o încărcătură spirituală și emoțională intensă, profundă, caldă. Am citit ulterior mărturisiri ale altor vizitatori ai locului care spuneau că au avut același sentiment pregnant de apartenență și de ancorare. Și soțul meu, mai pragmatic, mai rațional, și-a lăsat coarda sufletului să vibreze și a simțit energia și conexiunea spirituală a zonei. Așa că drumul nostru la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia l-am perceput ca pe un drum de suflet, ca pe o revelație, ca pe un pelerinaj spiritual într-un loc benefic, sacru, pe care vă invit și pe voi să-l vizitați și să-l simțiți.

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *