La doar 19 km depărtare de Brașov, la marginea satului Feldioara de pe drumul european E60, se află o fortificație care datează de pe vremea cavalerilor teutoni. Este vorba despre Cetatea Feldioara – Marienburg, la care am poposit și noi cu doar câteva zile în urmă.
Feldioara este un sat din Transilvania, foarte apropiat Brașovului, așezat pe o colină de pe malul stâng al râului Olt. Străbătând drumul european E60 între Brașov și Târgu Mureș, cetatea cu care acest sat se mândrește se vede de la șosea, ispititoare ca o dulce chemare. Îmi doream de mult timp să găsim momentul de a opri să vedem această cetate, iar lucrul acesta s-a întâmplat abia de curând.
Cetatea Feldioara – Marienburg este o cetate medievală ce datează de pe vremea cavalerilor teutoni. A stat mult timp în ruine, acolo pe colina din marginea satului, dar norocul i-a surâs, cetatea a intrat într-un amplu proces de renovare, a fost reconstituită după planuri și imagini mai vechi, astfel încât în 2018 porțile ei s-au deschis pentru a primi întâii săi vizitatori. Astăzi, Cetatea Marienburg este un punct turistic pe harta județului Brașov, tot mai mulți turiști venind să o vadă și să o admire.
Atestată documentar din 1225, cetatea a avut cu siguranță parte de multe momente care i-au zdruncinat existența. Realizată inițial din pământ, cetatea a primit denumirea de “Földvár” (cetate de pământ), iar mai târziu, după venirea cavalerilor teutoni, a fost redenumită “Cetatea Sfintei Maria” – Marienburg.
Așa cum ne apare ea azi, frumos reconstituită, Cetatea Feldioara – Marienburg nu este cea mai mare cetate ce poate fi văzută pe teritoriul Transilvaniei. Este o cetate în formă elipsoidală, de dimensiuni mici, (lungă de aproximativ 77 de metri și lată de circa 29 metri) cu ziduri de incintă și patru turnuri situate în cele patru puncte cardinale, cuminte și blândă, căci până la turnul de intrare nu sunt decât câțiva metri de urcuș, iar la interior, spațiul cetății este perfect plat.
Așa micuță și blândă cum este, cetatea este cea mai veche fortificație din județul Brașov, istoria ei fiind strâns legată de două ordine: ordinul cavalerilor teutoni și ordinul cistercian. Serioși, sobri, aprigi luptători și pricepuți în mânuirea armelor și în ridicarea de cetăți fortificate, cavalerii teutoni au primit poruncă de la regele Andrei al II-lea al Ungariei să apere hotarele coroanei maghiare de desele incursiuni ale migratorilor, primind în schimb dreptul de a se stabili în Țara Bârsei. Locul ales spre a le fi reședință în Țara Bârsei a fost Feldioara, unde teutonii au ridicat o puternică fortificație, cu ziduri puternice, turnuri de pază și anteforturi, pe care au numit-o Marienburg – Cetatea Sfintei Maria, considerată ocrotitoarea cavalerilor teutoni. Vizibile în partea de nord-vest a cetății, fortificațiile teutone inițiale au fost bine conservate în timpul restaurării.
După plecarea teutonilor, un alt ordin și-a pus amprenta asupra cetății Feldioara, ordinul cistercian. Acesta este un ordin monahal catolic desprins din ordinul mai larg al benedictinilor. Cistercienii erau călugări ce trăiau după reguli stricte, hrănindu-se doar cu roadele muncii lor, ducând o viaţă austeră, muncind mult şi limitându-se la o existenţă bazată pe muncă și rugăciune. La Feldioara, ei fondează o mănăstire în incinta vechii cetăți; în prezent, după restaurare, în curtea interioară a cetății, contururile unei capele inițiale și ale unei biserici sunt puse în valoare prin marcarea lor la nivelul solului.
În ziua în care am oprit la Cetatea Marienburg din Feldioara, zi de sfârșit de martie, solară și caldă, am găsit cetatea liniștită, lipsită de mulți vizitatori. Drumul spre vechea cetate fortificată este bine semnalizat încă de pe E60, pătrunzi în sat, mergi pe strada principală pe lângă un parc și diferite case și construcții, ajungi la vechea biserică fortificată și, imediat ce o depășești, se vede cetatea și spațiul liber din fața cetății, folosit pe post de parcare, spațiu pe care eu l-aș estetiza un pic, deoarece mi-a lăsat impresia că, după ce au terminat de renovat cetatea, parcă s-au plicitist să mai investească ceva și în spațiul de sub cetate. Aici este și o casă de bilete, unde am plătit 20 de lei de persoană, apoi am luat-o pe aleea de piatră care duce, în urcuș, până la turnul de poartă, pe unde se face intrarea în cetate.
Turnul de poartă este turnul de sud al cetății, frumos recondiționat, în care privirile sunt atrase de structura metalică prevăzută la partea inferioară cu terminații ascuțite, încadrată de doi stâlpi falnici de piatră. De aici, de lângă poartă, pornesc câteva trepte către un punct de belvedere aflat de-a lungul zidului de pază, de unde poate fi admirată frumusețea Țării Bârsei.
Odată pătrunși în curtea interioară, se poate observa curtea simplă, curată, cu alei pietruite și cu mici ziduri de piatră la nivelul solului, care reconstituie vechile construcții din spațiul cetății. Interiorul cetății este împrejmuit de ziduri de piatră, străjuite de alte trei turnuri, așezate în celelalte trei puncte cardinale.
Cel mai impresionant dintre aceste turnuri, turnul de vest, prezintă la interior o frumoasă expoziție despre viața cavalerilor teutoni. Mi-a plăcut această parte, pentru că, printre altele, am putut vedea un coif și un scut veritabile, bine conservate, foarte impresionante prin robustețea, greutatea, trăinicia pe care le emanau. Cum oare puteau să le poarte pe ei atâtea ore? era singura întrebare firească în momentele în care le-am avut în față.
În fața turnului de vest, mai spre centrul curții, se află o fântână reconstruită din piatră de râu peste vechea fântână a cetății, descoperită în urma săpăturilor. Fântâna avea un diametru de aproximativ 1.8 metri și zid gros de 0.5 metri. După cum am citit pe panoul cu informații de lângă fântână aici au fost descoperite numeroase bucăți de ceramică din secolele XVI-XVII.
Dincolo de această fântână, mergând spre partea de est a cetății, pot fi observate mici ziduri de piatră ce reconsituie forma vechii biserici, dar și a altor încăperi și chiar a unui cuptro de pâine, descoperite pe lângă zidurile de incintă.
Turnul de est, mai puțin impunător decât cel de vest, mi-a plăcut mai mult decât cel vestic, pentru expoziția pe care o adăpostea în încăperile de la parter și de la etaj. O expoziție etnografică, realizată sub titlul Casa bunicii – fereastră spre viitor, prezintă aspecte ale casei bunicilor din satele situate în SE Transilvaniei, obiceiuri, îndelneticiri și obiecte ce fac parte din patrimoniul material al etniilor ce au conviețuit în zonă: românii, sașii și ceangăii. Mi-a plăcut expoziția, mi-a plăcut să admir obiectele, portul popular, fotografiile vechi și chiar ne-am provocat la un moment dat, încercând să ghicim ce unelte vedem și la ce erau folosite cândva.
Cel mai mic dintre turnuri, turnul de nord, adăpostește o expoziție ceva mai modernă, Capsula spre viitor. Aici se află un panou cu un ecran digitalizat, jocuri digitale și alte elemente menite să atragă și vizitatorul modern sau copiii.
Nu ne-am grăbit deloc în vizitarea Cetății Feldioara, dimpotrivă, ne-am delectat cu liniștea locului, cu farmecul priveliștii și cu bucuria descopririi unui loc istoric din care am învățat ceva. Mă încântă faptul că această cetate a fost scoasă din ruine, restaurată și pusă în circuitul turistic, așa cum s-a întâmplat și cu alte cetăți din zonă: Cetatea Rupea, restaurată acum câțiva ani, Cetatea Saschiz, aflată încă în plin proces de renovare. Avem în această parte a țării o bogăție de cetăți, castele, conace și biserici; toate mustesc de istorie și așteaptă intervenția salvatoare a omului, singurul care le poate scoate din ruină, nepăsare și uitare.
Cetatea Feldioara – Marienburg oferă vizitatorilor săi o lecție de istorie ce poate fi desprinsă din multitudinea de informații despre teutoni și vechii locuitori ai zonei aflate pe panourile expuse peste tot în spațiul cetății, dar și o lecție de viață, despre dârzenie, rezistență și puterea de a renaște din propria cenușă.
Localizare: DC42, Feldioara 507065, județul Brașov
Program: 09:00 – 17:00 (Luni: 11:00 – 17:00)
Parcare: Da.
Telefon: 0268 708 237
