După Castelul Daniel din Tălișoara și Castelul Maria din Banpotoc, despre care aflasem de pe internet și pe care am ținut neaparat să le văd, Castelul Kálnoky din Micloșoara era următorul pe lista edificiilor de acest fel care mă fermecaseră răsfoind internetul. Cum la celelalte două castele am ajuns și am avut experiențe deosebit de plăcute, să ajung și la Micloșoara era una din dorințele mele. Acest lucru s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, la sfârșit de martie cald și generos cu soarele, zi numai bună pentru a vizita în liniște un castel nobiliar.
Despre Castelul Kálnoky din Micloșoara aflasem de ceva timp, dintr-o emisiune văzută la televizor și apoi din căutările mele pe internet după locuri fascinante de vizitat. Știam astfel că este un castel a cărui existență se trage din vechime, de undeva din secolul al XVII-lea când, în anul 1648, Kálnoky István III consemnează în jurnalul său ridicarea unei case de piatră în Micloșoara. Aici a fost ridicată clădirea în stil renascentist, ce a servit generații la rând drept castel de vânătoare pentru membrii familiei Kálnoky. Exilată de către comuniști, familia abandonează castelul, transformat apoi în cămin cultural, până când, ajuns în țară după Revoluție, contele Tibor Kálnoky decide să se stabilească în România pentru a renova și a pune în circuit turistic castelul de la Micloșoara, pe care îl vizitam și noi, în sfârșit.
Ghidați de GPS, am ajuns în Micloșoara ieșind de pe drumul european E60 și luând-o pe șoseaua 103E, în direcția Baraolt. Am oprit în fața unei porți larg deschise și am pătruns într-o curte mare, cu câteva case vechi și anexe, prin care câțiva oameni gospodăreau, profitând de ziua frumoasă de martie. Aici era Stone Pub, locul în care se află și recepția castelului. La întrebările noastre, un cuplu tânăr și binevoitor ne-a informat că pentru a se vizita castelul se fac de regulă tururi ghidate din oră în oră, dar că, fiind și o perioadă în care nimeni altcineva nu mai solicitase vizitarea edificiului, va chema ghidul care să ne conducă spre castel, pentru a-l putea vizita. Până să vină ghidul, am admirat casa veche în care se afla recepția, amenajată ca un muzeu, casă ce ne-a dus într-o lume de demult, lumea bunicilor de altădată. Mi-ar fi plăcut să fiu copil în acea curte și casă, să mă bucur de verdele ierbii care îmbrăca deja curtea, de vechimea lucrurilor și de veșnicia uitată prin încăperile casei.
Ghidul – un tânăr taciturn și preocupat, fratele tânărului amabil din curte – ne-a oferit repede biletele și ne-a indicat drumul către castel, pe care, deși edificiul nu se afla foarte departe, noi am preferat să îl facem cu mașina. Am așteptat la poarta castelului să vină ghidul să ne descuie; acesta a venit, ne-a deschis poarta și a luat-o repede pe alee spre clădire, fără să ne aștepte sau să ne mai spună vreo vorbă, lăsându-ne să ne delectăm cu priveliștea vastului domeniu care înconjoară castelul.
Aici, în mijlocul acestui domeniu, tronează castelul, un castel robust, solid, greu, fără multe finețuri și zorzoane, fără balconașe și dantelării, cu pereți văruiți în alb și bleu și acoperiș din țiglă maronie. Bastioanele îi dau un aer masiv, dur, de construcție bărbătească, bine închegată, greu de zdruncinat. Lângă el, tabloul este estetizat de prezența unei mici grădini cu aer aristocratic și a unui iaz peste care un pod de lemn face trecerea către un foișor.
Ajunși la ușa principală, pe care ghidul intrase cu câteva minuțele înainte, am găsit-o încuiată. Tânărul însă a apărut pe o altă ușă, situată pe o altă latură a castelului, în balconul circular al bastionului dinspre poartă; aici, ne-a invitat să ne punem peste încălțăminte papuci sterili de unică utilizare și ne-a oferit câte un audio-ghid, spunând-ne în câteva cuvinte cum să îl folosim. Apoi și-a arătat disponibilitatea în cazul în care am fi avut nevoie de el și a dispărut rapid, pe toată durata plimbării noastre prin castel.
Interiorul castelului mi-a plăcut foarte, foarte mult. Ce se vede acolo nu sunt neaparat lucruri ce au aparținut castelului, căci, din câte am înțeles, după ce clădirea a intrat în posesia statului, aceasta a început să se degradeze, fațada să se strice, încăperile să se deterioreze tot mai mult, folosite pe post de birouri, depozite, ateliere sau chiar moară, iar grădina și parcul din jurul lui să devină paragină. După ce la sfârșitul anilor 90 clădirea a reintrat în posesia membrilor familiei Kálnoky, în interiorul castelului a fost amenajat Muzeul Vieții Transilvănene, al cărui scop este să ne arate ce însemna viața nobililor din zonă, cultura materială a burghezimii și a nobilimii secolelor anterioare în zona Transilvaniei. O sumedenie de lucruri interesante pot fi admirate trecând prin încăperile castelului, de la arme autentice folosite de familia Kálnoky în timpul perioadelor grele prin care a trecut, până la vestimentația de epocă, sfetnice, candelabre, oglinzi, fotolii, scrinuri, sobe minunate, birou de lucru și chiar un pian Streicher original.
Sala de Gală, Camera Doamnei, Camera Stăpânului, Camera Biedermeier sau Salonul Vechi German sunt încăperile de la parter care reconstituie atmosfera vremurilor de odinioară. Deși mobilierul este greoi și masiv, peste toate domnește totuși un soi de suavitate, de eleganță, de finețe, de respect față de arhitectură, valori, moștenire, oameni, iar impresia generală este de viață trăită tihnit, elegant, complet.
Mi-a plăcut aranjamentul mobilierului din încăperi, în așa fel încât să ai sentimentul că parcă cineva chiar locuiește acolo, trecând cu pași ușori dintr-o încăpere în alta, așezându-se să cânte la pian, să scrie scrisori parfumate la birourile din încăperi, să brodeze, să citească sau să stea la o discuție plăcută cu ceilalți membrii ai familiei sau cu musafiri. O reconstituire reușită a trecutului nobilimii din Transilvania și a atmosferei unei epoci încărcate de noblețe.
O scară spiralată duce către subsolul castelului, acolo unde în prezent se află restaurantul. Subsolul masiv, cu ziduri de cărămidă și tavan boltit, luminat cu felinare și aplice de epocă reconstituie o bucătărie cu anexele sale, specifică secolului al XVIII-lea, bogat dotată cu elemente potrivite unui astfel de loc: cuptor, sobă, chiuvetă, masă, dulapuri, instrumente care să ușureze viața în bucătărie, tigăi, oale, veselă, șorțuri și prosoape. Mobilierul restaurantului este format dintr-o masă lungă și multe separeuri cu mese pentru două, trei, patru persoane, unde oamenii pot citi sau gusta ceva de mâncare. Elementul inedit al încăperii o reprezintă fântâna de piatră, nefuncțională, dar perfectă pentru a stârni interesul și a aduce un plus de originalitate decorului. Ideea de a face o fântână nu afară, ci în mijlocul unei încăperi venea probabil din motive de siguranță, apa să nu poată fi astfel otrăvită, dar, de ce să nu recunoaștem, era și mai practic așa.
Restaurantul și bucătăria din subsol sunt ultimele locuri care pot fi vizitate în castel. Ne-am luat rămas bun de la ghidul apărut iarăși lângă noi și, ieșiți la lumina soarelui, am mai zăbovit un pic în curte, pe lângă iaz și grădina aristocratică. Am să mărturisesc că ceea ce pare atât de frumos în pozele văzute pe internet, în realitate nu este deloc așa de plăcut. E pretențios să numești acea grădină ciufulită ca fiind aristocratică, e mai mult un spațiu neîngrijit, cu o alee centrală printre niște gărdulețe vii, lipsite de verdele care ar trebui să le caracterizeze (dar hai să fiu indulgentă și să spun că poate arătau așa pentru că, sfârșit de martie fiind, nici vremea nu era cea mai potrivită pentru a fi verzi. În plus, după grădina aristocratică pe care am văzut-o în Banpotoc, la Grădinile lui Zoe, îmi va fi foarte greu să mai consider o altă grădină mai muncită, mai frumoasă, mai iubită și deci mai aristocratică ca aceea). Cât despre iaz, atât de frumos încărcat de flori de nufăr sau de luminat feeric în pozele de pe internet, noi l-am găsit prea mult ascuns printre ierburi, cu câțiva peștișori înotând prin el, vizibil puși în umbră de prezența unor broscuțe foarte hotărâte, care orăcăiau de mama focului. Ca vizitatori ai atâtor alte conace din Transilvania, curtea castelului de la Micloșoara, deși vastă și generoasă, cu arbori bătrâni și iarbă din belșug, mi s-a părut cea mai neîngrijită; ar avea nevoie de dragostea și pasiunea unui om harnic și priceput, care să o întrețină și să îi dea un aspect îngrijit, de loc viu și, mai ales, iubit.
Pe ansamblu, am plecat de la Castelul Kálnoky din Micloșoara cu o impresie bună. Mi-a plăcut extrem de mult Muzeul Satului Transilvănean, amenajat în interiorul acestuia. Chiar am apreciat designul elegant al încăperilor, felul în care erau prezentate toate elementele de epocă, acea atmosferă care m-a proiectat în lumea veche a nobililor transilvăneni, mi-a plăcut subsolul cu bucătăria specifică secolului al XVIII-lea, cu pereții de cărămidă, tavanul boltit, mi-au plăcut mobilierul și toate decorațiunile întâlnite prin încăperi. Dacă aș face abstracție de Castelul Daniel din Tălișoara, cu un interior altfel decorat, dar de asemenea foarte bine pus la punct, consider că interiorul Castelului Kálnoky din Micloșoara este net superior oricărui alt castel văzut până acum.
Domeniul castelului, curtea aceea vastă și bogată în vegetație ar trebui adusă la nivelul interiorului, astfel încât să se vadă că este un loc îngrijit cu aceeași atenție cu care s-a amenajat muzeul. De asemenea, un mare minus îl primește ghidul muzeului, care față de noi a fost total lipsit de empatie, de ospitalitate. Nicio sclipire de interes, nicio dorință de relaționare, nicio vorbă în plus decât strict informațional, cât a fost necesar, niciun zâmbet. Am avut tot timpul impresia că e grăbit, preocupat de altceva, deranjat de faptul că niște turiști îl perturbă de la alte activități. Ne-a oferit biletele, ne-a deschis poarta și ușa castelului, ne-a dat papucii sterili și audio-ghidurile și ne-a scos la final pe ușă afară, cam asta a fost toată activitatea lui. Am să fiu iarăși indulgentă și am să spun că, zi de martie fiind, eu și soțul meu eram poate prea puțini turiști ca să facă un tur al castelului doar cu noi și nici nu ne anunțasem în prealabil prezența, pentru a fi pregătit. Nu pot însă să nu-mi amintesc de amabilul paznic (paznic și nu ghid) de la Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, care a petrecut o mulțime de timp cu noi (și tot doi eram și acolo), ne-a spus cu plăcere povești despre castel și ne-a descuiat până și ușile edificiului, pentru a-i putea vedea interiorul, închis în mod obișnuit publicului. Ce să mai spun de Castelul Daniel din Tălișoara, unde ne-am simțit tratați regește, cu toată dragostea și căldura, deși, în seara în care ne-am cazat acolo, eram singura pereche de turiști din castel.
Plecând din Micloșoara, am luat drumul spre Baraolt, încă sub impresia plăcută a castelului pe care tocmai îl vizitaserăm. Și, trecând pe lângă castelele Daniel din Tălișoara și din Vârghiș, am simțit un soi de admirație față de traiul sănătos și profund al nobililor de odinioară, pe care noi, oamenii de azi ce trăim în cutii betonate într-un bloc, nu avem cum să îl mai simțim. Mi-am imaginat membrii acestor două familii vecine, Kálnoky și Daniel, trăind în vremurile de odinioară, trăgând după ele sângele nobil al rândurilor de generații, mi le-am imaginat hălăduind pe plaiurile transilvănene, porniți vitejește la vânătoare prin păduri, în alai gălăgios, cu cai înspumați și câini gata de atac, mi i-am imaginat reveniți în curtea de la Micloșoara, adunați la mese bogate, în sindrofii vesele și guralive, bărbați răsucindu-și mândri mustățile și femei cochetând pe sub dantelării, adulmecând cuptoarele de la bucătărie încinse, cărnurile învârtindu-se la proțap și vinul curgând, dezghețând limbile. Ce oameni! Ce vremuri!
De reținut:
- Localizare Castelul Kálnoky din Micloșoara: nr. 201, Micloșoara, 525104, jud Covasna. Din Brașov, se urmează drumul E60, până la localitatea Măieruș, după care se va vira pe drumul 103E, în direcția Baraolt.
- Biletele pentru vizitarea muzeului se pot cumpara doar de la Stone Pub în satul Micloșoara, Strada Principală nr 85.
- Program: vineri – duminică: 11.00 – 16.00. Luni – joi: închis. Se fac tururi ghidate din oră în oră.
- Tel 074 322 101
- Site: kalnoky.ro
- Castele Kálnoky pot fi vizitate și în alte localități: Valea Crișului, Hoghiz.
