În anii copilăriei, am traversat cu bacul peste Dunăre de atâtea ori, de cele mai multe ori pe la Galați, dar și pe la Brăila, încât această experiență nu mai este pentru mine atât de captivantă. Așa erau drumurile mele spre marea care îmi era atât de dragă, cu o trecere peste Dunăre cu feribotul, iar ca tot ceea ce se repetă de prea multe ori, și această traversare își pierduse în timp interesul.
Peste ani, când am început să observ altfel lumea, am băgat de seamă pe durata acestor treceri peste Dunăre că ceea ce pentru mine era un moment banal, pentru alți călători traversarea cu bacul era un moment fascinant. Observam mașini venite din celălalt colț al țării urcând pe bac, mașini din care coborau oameni doritori să imortalizeze în poze acest moment, curioși să vadă tot și bucuroși de prilejul de a traversa fluviul cu acest mijloc fluvial de transport. Așa mi-am dat seama că pentru mulți călători, prezența lor pe bac era un moment poate unic în viață, pe care îl savurau din plin atunci când puteau face asta.
Traversarea Dunării cu bacul dintr-un județ în altul, din Brăila sau Galați către Tulcea, este un serviciu pus la dispoziție de două companii fluviale: SC ROMNAV SA, companie care efectuează treceri cu bacul peste Dunăre din orașul Brăila până în localitatea Smârdan din județul Tulcea și Navrom Bac SRL, firmă care transbordează oameni și mașini de pe faleza Dunării din Galați către localitatea I.C.Brătianu din județul Tulcea. Și chiar dacă s-a deschis nu de mult timp posibilitatea de a trece fluviul Dunărea peste podul suspendat construit între Galați și Brăila, bătrânul bac continuă să ia călători de pe cele două maluri și să îi ducă cu un pas mai aproape de destinația fiecăruia.
Cele două companii care fac acest serviciu de trecere cu bacul peste Dunăre pun la dispoziția călătorilor feriboturi mari, de 300 tone (58 autoturisme + 300 pasageri) sau mici, de 25 tone (11 autoturisme + 160 pasageri, pontoane de acostare, dane de acostare, dar și platforme modernizate pentru ambarcare pe ambele maluri. La Galați, există și rampa modernă pentru lansarea la apă a ambarcaţiunilor de agrement sau utilitare, precum și o staţie de combustibil pentru alimentarea ambarcaţiunilor de agrement sau utilitare. De altfel, Galațiul a fost punctul prin care am trecut cel mai des, alegând Brăila doar când am dorit să diversificăm traseul sau când la Galați era prea aglomerat pentru a putea urca rapid pe bac. Galațiul e mai frumos, poate pentru că punctul de trecere cu bacul se află la capătul unei frumoase faleze, locul de promenadă favorit al gălățenilor. Nu același lucru se poate spune despre Brăila, unde punctul de trecere se află la marginea orașului, într-un loc care mi s-a părut mereu muncitoresc, neamenajat și fără niciun element care să-l estetizeze vreun pic.
Protocolul este pe ambele maluri același. Mașinile vin una câte una și se așează la rând cuminți. Feribotul trece din jumătate în jumătate de oră în orele de vârf, așa că rândul merge destul de rapid, mai ales dacă deservesc două bacuri în același timp. Ai astfel vreme să cumperi și bilete pentru mașină și pasageri (nu și pentru sofer, inclus în prețul pentru mașină), la costuri diferite în funcție de tonaj. Intrarea pe bac se face sub stricta supraveghere a angajaților, care ghidează mașinile, le indică șoferilor locul în care să se poziționeze pe feribot și îi ajută să așeze mașinile una cât mai aproape de alta. Pe timpul deplasării pe apă, este interzisă pornirea motorului mașinii. Este timpul perfect pentru a coborî din mașină și a admira farmecul apelor Dunării. La apropierea de malul opus, bacul încetinește, se apropie cu partea laterală de platforma de coborâre, iar când acesta este ancorat, începe coborârea, întâi a pasagerilor, apoi a mașinilor. Feriboturile se deplasează pe apă cu viteză destul de mică, dar este amuzant că atunci când două bacuri se întâlnesc pe apă, bacul pe care îl privești pare că merge cu o viteză de invidiat; o lege a fizicii face ca viteza celor două bacuri să se cumuleze și asfel să pară ce bacul opus se deplasează mult mai repede decât bacul pe care te afli.
Pentru mine, punctul de trecere cu bacul peste Dunăre, la Galați sau la Brăila, a rămas în amintirea mea fără nicio modificare. De-a lungul anilor, nu am sesizat nicio schimbare, deși modernizări și schimbări sigur s-au făcut. Nu mi s-au întipărit în minte. De câte ori mă gândesc la aceste traversări ale fluviului, îmi vine în minte aceeași imagine, de parcă timpul a stat pe loc și nimic nu s-a schimbat în decursul anilor. Știu că bacurile au fost schimbate, în copilărie erau albastre sau verzi, ulterior au devenit portocalii. Știu că pontonul s-a modernizat și că în ultimii ani s-a întâmplat mai rar ca mașinile să treacă prin apa umflată a fluviului, pe podețe improvizate. Și capătul falezei Dunării, acolo unde se află punctul de trecere cu feribotul s-a modernizat. Mintea mea însă nu păstrează aceste schimbări și modernizări, tot ce rămâne este impresia de ansamblu, senzația dulce de plutire și farmecul domol al fluviului, care ne poartă pe undele sale așa cum un tată își duce copilul pe brațe, la loc sigur și ocrotitor.
Plăcerea traversării cu bacul peste Dunăre vine din acest farmec blând al bătrânului fluviu ce ne scaldă necontenit marginea de sud a țării. Ca un șarpe ondulat, Dunărea își poartă apele neobosite și le răsfiră în ritm vioi către maluri. Apa translucidă, albastru spre verde, strălucind în bătaia soarelui ca o Fata Morgana cu gene plecate, sfioasă și agilă, licărește în mii de luminițe ca mii și mii de fluide chemări. E frumoasă imaginea aceasta a apelor Dunării, unduioase ca niște tinere femei cu buze atinse de razele soarelui. Iar peste ele se întinde tainic umbra orașului, paznic răbdător al acestor ape cu care își împrospătează obrazul din zori și până seara.
Magia Dunării a fost surprinsă cel mai bine în Valurile Dunării, un celebrul vals compus de Iosif Ivanovici, dirijor și compozitor român, pe versuri de Carol Scrob. Valsul a fost publicat pentru prima oară în 1880 și s-a bucurat de-a lungul timpului de un mare succes. Versurile inițiale ale piesei aparținând poetului român Carol Scrob au au fost preluate și transformate în multe alte variante. Una dintre aceste versiuni aparține textierului Aurel Felea și a fost popularizată prin interpretarea cântăreței Corina Chiriac:
Barca pe valuri plutește ușor,
Dar cine îngână un cântec de dor?
Nu, nu e vântul, nici Dunărea nu-i,
E lopătarul și cântecul lui.
Cântul îl poartă alene un val
Ca pe o floare de nuferi spre mal,
Spre fata care-l așteaptă oftând,
Iar orele trec pe rând.
Iar când pe cer prima stea va sclipi
Și când Luceafărul va ațipi,
Barca tăcută sub sălcii va sta,
Iar fata-l va îmbrățișa.
