Muzeul Pălăriilor de Paie de la Crișeni
Acasă Destinații turistice

Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni

Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni este un loc blând și ancorat în tradiție, care scoate în evidență frumusețea meșteșugurilor de odinioară, pe care modul de viață din zilele noastre le aduc încet încet la statutul de muzeu.

Ne-am îndreptat spre satul Crișeni într-o zi liniștită de vară, special pentru a vizita acest muzeu, căci, trecând de multe ori prin Sângeorgiu de Pădure, văzuserăm panoul turistic amplasat la șosea, ce informează lumea de existența acestui muzeu. Crișeni este un mic sat din județul Harghita, component al comunei Atid. Accesul spre el se face din Sângeorgiu de Pădure spre Bezid pe drumul Sângeorgiu de Pădure – Cristuru-Secuiesc. Sfatul meu pentru cine ajunge în Sângeorgiu de Pădure este să viziteze castelul Rhedey din această localitate, iar de aici să străbată apoi cei 16 km până la Crișeni, pentru a vizita și Muzeul Pălăriilor de Paie, bucurându-se astfel de două locații turistice diferite, dar la fel de interesante.

De altfel, drumul până la Crișeni este foarte plăcut, căci duce pe lângă renumitul lac de acumulare Bezid, a cărui formare a determinat scufundarea tuturor caselor și a bisericii din Bezidul existent la acea vreme. Ajungând în Crișeni, te întâmpină un sat modest și liniștit, ce-și duce viața lui domoală după tiparele orânduite de vreme. Aici, pe strada Gergely nr. 229, Muzeul Pălăriilor de Paie își așteaptă vizitatorii cu poarta deschisă.

Muzeul este adăpostit de o casă cu ziduri albăstrui și cerdac mare de lemn. Este, după cum aveam să aflăm, o casă țărănească veche de 130 de ani, formată din două camere despărțite de un hol, ce reușește să iasă din anonimat tocmai datorită acestui muzeu. Curtea, nu foarte mare, dar destul de generoasă și frumos amenajată, este primitoare și prietenoasă, invitându-te să te oprești și să admiri detaliile cu care proprietarii au ornamentat-o. Te simți bine acolo, imediat ce intri, așa cum te simți bine în curtea oricărui gospodar de la țară, care primește cu drag vizitatori.

Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni

În cerdacul de lemn odihnesc pe două scaune două personaje confecționate din paie, ca doi bătrâni paznici ce veghează liniștea locului. Din cerdac, pătrunzi pe holul împodobit cu tot felul de lucruri confecționate din paie, mai mari, mai mici, dar toate la fel de interesante. Găsești acolo modele diverse, începând cu mici clopoței sau cheițe, până la portative cu note muzicale, gentuțe sau tablouri.

De o parte și de alta a holului, se află câte o cameră. În camera din stânga, spațiul expozițional se îmbogățește cu numeroase curelușe și mai ales pălării de paie, specifice diferitelor zone ale țării, confecționate într-o varietate largă de modele.

Camera din dreapta este mai tehnică, scopul ei fiind acela de a ne prezenta, prin prezența mașinăriilor și dispozitivelor specifice, procesul tehnic de confecționare a unei pălării din paie, începând cu adunatul paielor până la obținerea produsul final, în forma dorită. Tot în această cameră se găsește și renumita pălărie-gigant de paie, cu care, din câte am văzut pe internet, se fotografiază cu plăcere mai toată lumea care trece pragul muzeului. Pălăria are 2 metri diametru, 2.65 kg. și a necesitat 12 zile și jumătate de lucru, folosindu-se 500 de metri de materie primă, circa 22.555 fire de paie și 1799 metri de ață.

Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni
Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni
Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni

Curtea muzeului păstrează și ea tematica din interiorul casei. În curte se află două foișoare în care se organizează deseori ateliere de lucru, la care participanții învață cum să lucreze cu firele de paie, un mic magazin de suveniruri și alte numeroase confecții de paie, inclusiv pălării de paie foarte mari. Dar în curte mai pot fi admirate și alte lucruri deosebite, precum o colecție de pietre sculptate de natură în cele mai interesante forme, o căruță roșie de pompieri cu o vechime de aproximativ 150 ani, foarte mulți stâlpi cu indicatoare de direcții spre diferite orașe din Europa, dar și un foișor în formă de pălărie pe ai cărui stâlpi apar proverbe pe tema pălăriilor.

Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni

Inedit prin tematica sa, Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni a fost fondat de Szőcs Lajos, care provenea dintr-o familie cu multe generații de meșteșugari pricepuți în arta confecționării pălăriilor de paie. Sprijinit și de Asociaţia Confecţionerilor Pălăriilor din Paie şi pentru Păstrarea Tradiţiilor, el a înființat muzeul cu scopul de a pune în atenția omului modern o îndelneticire pe cale de dispariție, dar care poartă cu ea ceva din specificul acestui popor. Împletitul din pai s-a practicat (și se mai practică) ca meşteşug sau ca îndeletnicire casnică și solicita multă răbdare, îndemînare şi fineţe în execuţie. Se utilizau paie de grâu, secară, orz sau ovăz din soiurile cu tijă lungă, preferate fiind paiele de secară, mai lungi, mai drepte, mai rezistente şi mai elastice. După ce erau înmuiate în apă ori opărite, ele deveneau atât de flexibile, încât se puteau împleti obiecte foarte mici, fine, așa cum sunt și obiectele expuse în muzeul pe care acum îl vizitam și noi. 

Interesante sunt și detaliile care țin de simbolistica pălăriilor de paie: ornamentele confecționate din spicele de grâu semnifică mulţumirea adusă de săteni lui Dumnezeu pentru recolta primită; în funcție de modelul ales, putem să ne dăm seama dacă posesorul este sas sau secui; românii poartă ornamentele la pălărie pe partea dreaptă, în timp ce ungurii pe partea stângă. Borul pălăriei are și el o mulțime de semnificații: dacă este îndoit în sus înseamnă că posesorul pălăriei este mai tânăr, în timp ce, dacă este îndoit în jos, înseamnă că acesta este mai în vârstă, impunând respect. Mărimea borului pălăriei indica bunăstare și bogăție, iar rândul de împletituri reprezenta în trecut numărul de pogoane de pământ aflate în proprietatea celui care purta pălăria.

Cu atâtea informații interesante primite, am plecat de la Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni mulțumiți de faptul că am decis să îl vizităm. Am primit încă o dovadă a faptului că micile sate transilvănene ascund comori de necontestat, care ne ajută să ne îmbogățim spiritual și sufletește într-un fel în care marile orașe nu reușesc de multe ori să facă acest lucru. Vă invit să vizitați și voi acest loc tihnit și plin de farmecul rustic.

Adresă: Str. Gergely nr. 229, sat Crișeni, comuna Atid, județul Harghita

Telefon: 0744255832

Program: zilnic, între orele 9.00 – 20.00

Preț: fără taxă de intrare, pe bază de donații

La pas prin viață

Blog de călătorii

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *