Da, într-adevăr, Cetatea Cisnădioara de lângă Sibiu este o altă lume. O lume a vremurilor trecute, a timpurilor frământate și neașezate, caracterizate de truda încercărilor și de aspirația spre supraviețuire. O lume nostalgică, duioasă, ascunsă printre ziduri obosite, păstrând aroma unor palide aduceri-aminte, în dulci rezonanțe cu tâlcul lecție pe care ne-o transmite: istoria trebuie trăită, experimentată, simțită.
Am poposit la Cetatea Cisnădioara într-o frumoasă zi din această toamnă, cu vreme tihnită, molcomă, ca o domoală atingere pe suflet. În această zi am vizitat mai multe locuri din împrejurimile Sibiului, iar cetatea ce veghează Cisnădioara de pe un deal de poveste a fost parcă cea mai grăitoare pentru faptul că istoria nu transmite nimic altceva decât spiritul nobil al legăturii cu esența noastră. Micuța cetate, cu o bisericuță înconjurată de ziduri de demult, așteaptă statornică pe culmea dealului pașii vremelnici ai vizitatorilor, care urcă până la ea să îi asculte freamătul.
Drumul până la Cetatea Cisnădioara începe de lângă casa de bilete, de unde pornești pe o alee îngustă, cu trepte de piatră, ce se pierde prin pădure, într-un urcuș care mai mult încântă decât obosește, căci spațiul pădurii este primitor cu omul și-l ghidează ușor către cetate, răsfățându-l cu priveliștea calmă a satului care se piede în vale. Când am fost noi, ziua de sfârșit de toamnă era superbă, soarele strălucea deasupra caselor, înveselindu-le și dându-le o aură de lumină. Din când în când, ne opream pe aleea de piatră, pentru a le privi de sub umbra copacilor. Freamăt lin de pădure, lumină, liniște, pace, era tot ce ne-a însoțit pașii până sus, la cetate.
Cetatea a început să se înfățiseze la capătul treptelor, privindu-ne de sus cu indulgența bătrânilor învățați cu așteptarea. Zidurile mâncate de vreme te îndemnau să-ți continui urcușul, pentru a ajunge aproape de ele și a pătrunde pe portița de lemn ros de timp în spațiul ancestral al cetății. După cum am citit în Wikipedia, spațiul cetății este înconjurat cu un zid de piatră ridicat la începutul secolului al XIII-lea, zid prevăzut cu drum de strajă și creneluri și având înălțimea de 4-6 metri spre exterior și 2-3 metri în interior. O mică portiță de lemn face intrarea în curtea cetății, în mijlocul căreia tronează una dintre cele mai vechi biserici din Transilvania.
Cetatea Cisnădioara (Michelsberg, în germană), parte a Abației de la Cârța, pe care de asemenea am vizitat-o în acea zi, este departe de a fi o cetate impunătoare, așa cum am văzut prin alte locuri ale acestei părți de țară încărcată de istorie. Zona acesta istorică este mică și nu cuprinde decât zidurile, fântâna și bazilica din mijlocul curții. Dar da, așa mică fiind, cetatea te proiectează totuși într-o altă lume, în care nu ai cum să nu simți energia vibrantă și spiritul locului, spațiul ei vechi, calm și profund oferindu-ne limite de smerenie și de înțelegere a faptului că nu suntem de unii singuri, ci conviețuim uniți prin simțire cu un întreg neam de oameni temerari, ce au lăsat în urmă asemenea vestigii durabile și pline de stoicism.
Concret, bazilica duce în spate secole de rezistență și dârzenie, căci, construită din piatră între anii 1162 și 1223, este una dintre cele mai vechi construcții transilvănene. Bazilica construită în stil romanic este formată din nava centrală, două nave laterale, cor, absidă centrală și două abside laterale. Este un spațiu foarte puțin ornamentat, în care ceea ce atrage atenția sunt plăcile comemorative cu numele ofițerilor și soldaților germani și austro-ungari care au căzut în toamna anului 1916 în luptele din jurul Sibiului. Biserica de pe dealul Mihail este însă interesantă prin faptul că ea s-a conservat vreme de 800 de ani în starea în care este astăzi, căci ultimele modificări ale Bisericii s-au făcut după invazia tătară din 1241. Este așadar istorie în stare pură.
Spațiul curții este blând și molcom. Câțiva vizitatori pașnici stăteau așezați pe cateva bănci de lemn răspândite prin curte, bucurându-se de soarele de toamnă în apropierea unui edificiu istoric. Zidurile bătrâne, o fântână stingheră, câteva trepte care duc către o ușă spre nicăieri și mici puncte de observație de unde puteai admira priveliștea satului pierdut în lumină făceau din acest spațiu simplu și modest un loc de reculegere, de contemplație și de alunecare lină într-o introspecție adâncă, de parcă istoria ar fi făcut ca cel mai bine să ne înțelegem pe sine chiar acolo, în sânul ei. Și atât de bun și de pașnic am simțit acest loc, încât aș mai fi vrut parcă să rămân la Cetatea Cisnădioara, să simt mai mult acest loc și să mă bucur de ceea ce îmi oferea ca stare și ca sentiment.
Despre bolovanii răzlețiți prin curtea cetății, cum se văd în ultima imagine, există o frumoasă legendă care spune că tinerii doritori de însurătoare trebuia să rostogolească pe deal, până în cetate astfel de bolovani, pentru a-și dovedi puterea și iscusința. Tot de Cetatea Cisnădioara este legată și o altă legendă pe care am auzit-o și la Biserica fortificată din Biertani, și la Biserica Evanghelică din Sebeș și anume că tinerii care doreau să divorțeze erau închiși aici până când hotărau să se împace, iar dacă nu se împăcau, nu mai ieșeau niciodată.
Mai vreau să precizez că zona din apropierea orașului Cisnădie și a satului Cisnădioara, pe care le separă o distanță de 10 km., este foarte frumoasă, așa cum de altfel este renumită această zonă din Mărginimea Sibiului. Orașul Cisnădie este frumos și curat, iar Cisnădioara, cu frumoasa ei cetate de pe culmea dealului, m-a făcut să mă gândesc că, dacă aș lăsa vreodată viața orașului, acesta ar fi un sat în care mi-ar plăcea să trăiesc.
Adresa: Strada Sub Cetate, Cisnădioara
Telefon: 0726 877 782
