Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia – locul în care trecutul te atinge pe suflet

Ultima impresie pe care o aveam despre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia era cea formată în urma vizionării unui documentar la televizor în care un reporter, venit să afle cum arată acest loc renumit din Munții Orăștie, înota printre buruieni, plângându-se de cât de neîngrijite sunt vestigiile a ceea ce a fost cândva această vestită cetate. Deși …

Cetatea Medievală din Târgu Mureș

Cetatea Medievală din Târgu Mureș

Îmi place foarte mult să vizitez cetăți; cred că cetățile sunt locurile mele preferate atunci când mergem să vedem obiective turistice, pentru că iubesc încărcătura lor istorică, sentimentele speciale și lecțiile pe care mi le oferă. În vara aceasta am vizitat și Cetatea Medievală din Târgu Mureș, o locație interesantă, un punct de reper al …

Grădina Zoologică din Târgu Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș

Despre Grădina Zoologică din Târgu Mureș auzisem de mai demult că este cea mai mare grădină zoologică din țară și un loc care merită vizitat, pentru că adăpostește animale pe care alte grădini zoologice nu le are. Așa că vara trecută, când am ajuns în Târgu Mureș, Transilvania, am făcut popas și în acest loc. …

stațiunea Borsec

Stațiunea Borsec – frumusețea unei stațiuni decăzute

Cu doar câteva zile în urmă, am făcut un popas de o zi în stațiunea Borsec din județul Harghita. Deși am stat puțin, ceea ce am văzut aici m-a umplut de admirație și de jale, descoperind o stațiune cu elemente seducătoare, deosebite, uimitoare, lăsate însă în paragină, pradă degradării. Niciun alt loc nu mi-a adus …

Casa Fluturilor Tropicali din Praid

Casa Fluturilor Tropicali din Praid – gingășie și culoare

Pentru cine ajunge în Praid, localitate învecinată cu binecunoscuta stațiune balneoclimatică Sovata, posibilitățile de a petrece timpul liber sunt diversificate. Pe lângă vizitarea Salinei Praid, a Muntelui de Sare sau a Căsuței Răsturnate, pe lângă relaxarea la ștrand, în zonele de SPA sau în plimbările pe străzile Praidului pline de terase, resturante, căsuțe, chioșcuri și …

Cetatea Deva

Cetatea Deva – cetate medievală la granița dintre Transilvania și Banat

Drumul nostru prin județul Hunedoara ne-a dus, bineînțeles, și în orașul Deva, acolo unde, pe dealul de deasupra orașului, se înalță mândră Cetatea Deva, veche cetate medievală la confluența dintre Transilvania și Banat. Cetatea se vede încă de departe, pe măsură ce te apropii de orașul Deva, ca o invitație la un binevenit popas în …

Pensiunea Gerendás din Ghindari

Pensiunea Gerendás din Ghindari – un loc rustic și cochet

Erau zile de vară toride și ne aflam de ceva timp la munte, în frumoasa stațiune Sovata, când am fost sunați de o familie de prieteni, să ne comunice că, știind că suntem la Sovata, s-au decis să vină și ei să petreacă o zi alături de noi. În maxim două ore suntem la voi, …

Cetatea Neamț

Cetatea Neamț – vechea cetate medievală moldovenească

După ce în ultimii ani am colindat prin Transilvania, vizitând tot felul de cetăți și castele încărcate de o istorie fascinantă, să ajung să vizitez în sfârșit o cetate medievală moldovenească a fost pentru mine o reală bucurie. Drumurile făcute în ultima zi a anului trecut, o zi de iarnă caldă și solară, ne-au dus …

Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Neamț – vechi așezământ monahal moldovenesc

După ce în vara anului trecut am vizitat Mănăstirea Voroneț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și mănăstire parcă de poveste care mi-a plăcut, am zis că, ori de câte ori vom ajunge în apropierea vreuneia, să vizităm și alte mănăstiri ridicate la dorința acestui voievod. Se știe că Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei timp …

Reghin

Reghin – „Orașul viorilor” așa cum este azi

Tot mergând prin Transilvania, am vizitat marile orașe ardelenești, orașe frumoase, speciale, amintind prin arhitectură și atmosferă de burgurile de altădată. Dar nu despre ele aș vrea să vorbesc, ci despre un oraș mai mic, prin care am trecut de multe ori și care mi-a devenit treptat foarte drag: Reghin. Ca să cunoști Reghinul, trebuie …

Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec – loc smerit de liniște și pace

Anul trecut, când am vizitat Mănăstirea Agapia, nu am oprit și la Mănăstirea Văratec, aflată la doar o aruncătură de băț de prima. Tocmai de aceea, când de curând am ajuns iarăși prin acele locuri, am zis să oprim și la această mănăstire, pentru a-i afla istoria și evoluția prin această lume. Drumul către Târgu …

Grădina Zoologică Zimbrăria "Dragoș Vodă" de lângă Târgu Neamț

Grădina Zoologică Zimbrăria „Dragoș Vodă” de lângă Târgu Neamț

Ultima vizită făcută anul trecut, exact în ultima zi a anului, a fost la Grădina Zoologică Zimbrăria „Dragoș Vodă” de lângă Târgu Neamț. Cu doar un an în urmă, am poposit în mod asemănător la Rezervația de Zimbri din Hațeg, o oprire care ne-a umplut de bucurie. Cu imaginea acelei zile în minte, am zis …

Mănăstirea Bârsana Maramureș

Mănăstirea Bârsana – locul sfânt din Valea Izei

Pentru că de câteva zile ne aflam prin Transilvania, unde ne-am încântat ochii și sufletul prin tot felul de locuri frumoase, am decis să urcăm pentru o zi spre Maramureș, această minunată zonă a României, cu gândul de a vedea Cimitirul de la Săpânța, Mănăstirea Bârsana, Vișeul de Sus, locuri care dau farmec acestei regiuni. …