Ruinele din Vârful Cetății au fost cel mai recent loc vizitat în localitatea Câmpu Cetății, chiar în această primăvară. Câmpu Cetății (în maghiară Vármező) din județul Mureș, micuțul sat aflat la doar 18 km de Sovata, devine pentru noi din ce în ce mai cunoscut. De-a lungul timpului, de când l-am descoperit, ne-am delectat cu tot …
Casa Memorială Lucian Blaga din Lancrăm
Îmi place tare mult să vizitez case memoriale, locuri profunde și duioase în care descoperi nu atât personalitatea, cât mai ales omul despre care ai aflat din manualele de la școală. De aceea, ori de câte ori se ivește ocazia de a trece pe lângă astfel de muzee literare, nu evităm să oprim, să vizităm acel …
Satul Viscri – un sat uitat în timp
Mergând pe drumul european E60, dinspre Târgu Mureș către Brașov, în dreptul localității Bunești am observat indicatorul care semnaliza drumul către satul Viscri. A fost de-ajuns doar un schimb scurt de privire pentru a decide brusc că este momentul să facem un mic ocol, pentru a vedea în sfârșit acest sat renumit prin faptul că …
Hălăucești – un nume ca un clinchet
Hălăucești este o comună aflată în vestul județului Iași, la limita cu județul Neamț, pe malul Siretului. Este vecin cu satul Mircești, renumit prin faptul că aici și-a trăit ultimii ani din viață poetul Vasile Alecsandri, în ceea ce astăzi este Casa Memorială „Vasile Alecsandri”. Cele două sate sunt despărțite de câțiva kilometri de luncă verde …