Festivalul ecvestru de la Câmpu Cetății

Festivalul ecvestru de lângă Câmpu Cetății

La începutul lunii acesteia am participat la Festivalul ecvestru de lângă Câmpu Cetății, un festival care ne-a umplut de încântare și de admirație pentru frumoasele cabaline pe care le-am văzut acolo. Este vorba, de fapt, despre Sărbătoarea chiherenilor și urisenilor, un eveniment cu tradiție în zonă, organizat de Primăria şi Consiliul Local Chiheru de Jos. Comuna …

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului

Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului

Cu puțin timp în urmă s-a desfășurat prima ediție a unui nou festival transilvănean – Festivalul gastronomic Lanka din Valea Nirajului, la care am participat și noi. Savoare, aromă, veselie, divertisment, relaxare, muzică din belșug, numeroase produse gastronomice sau produse meșteșugărești realizate de diverși producători locali, și, bineînțeles, delicioasele produse Lanka, toate acestea au dat …

Porțile Secuiești din Odorheiu Secuiesc

Muzeul porților secuiești de lângă Odorheiu Secuiesc

Cine viziteazăa Mini Transilvania, parcul tematic ce prezintă peste 80 de machete de clădiri istorice transilvănene, nu poate să nu treacă și pe sub porțile secuilor aflate în imediata apropiere a parcului. Muzeul porților secuiești de lângă Odorheiu Secuiesc reprezintă o atracție, căci scoate în evidență ceva din povestea acestui ținut secuiesc, dezvăluind obiceiuri, motive …

Târgul de la Negreni

Târgul de la Negreni – cel mai mare târg de antichități

De ani de zile, suntem pasionați de târgurile de vechituri. Și înainte, dar mai ales de când ne-am obișnuit să umblăm prin Transilvania, pe lista locurilor pe care dorim să le vedem sunt cel mai adesea incluse și aceste târguri. Ni se întâmplă de multe ori, când știm că vom ajunge într-un oraș anume, să …

Câmpu Cetății - Ruinele din Vârful Cetății

Câmpu Cetății – ruinele din Vârful Cetății

Ruinele din Vârful Cetății au fost cel mai recent loc vizitat în localitatea Câmpu Cetății, chiar în această primăvară. Câmpu Cetății din județul Mureș, micuțul sat aflat la doar 18 km de Sovata, devine pentru noi din ce în ce mai cunoscut. De-a lungul timpului, de când l-am descoperit, ne-am delectat cu tot ce ne-a …

Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț

Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț – o comoară turistică

Nu cu foarte mult în urmă am făcut o scurtă vizită la Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț, din județul Hunedoara. Vizita aceasta de moment a venit la câteva luni după ce, în vara anului trecut, după ani întregi în care ne-am tot foit prin Transilvania fără să atingem și Hunedoara, am decis că e momentul să …

Cetatea Aiudului – cetatea medievală din centrul orașului Aiud

Despre Cetatea Aiudului aflasem mai demult că este una din cele mai vechi cetăți medievale din țara noastră, inclusă astăzi printre monumentele istorice de la noi. Așa se face că, atunci când în această vară am trecut prin orașul Aiud, am decis să oprim în oraș, pentru a vedea și noi această cetate. Nu este …

Festivalul baloanelor cu aer cald Câmpu Cetății

Festivalul baloanelor cu aer cald din Câmpu Cetății

Anul acesta am participat iarăși la Festivalul baloanelor cu aer cald din Câmpu Cetății, festival ce se desfășoară în fiecare an, în ultimul weekend al lunii septembrie. În anul 2016, când am vizitat pentru prima dată acest sat pitoresc din județul Mureș, am aflat că este și satul care, din 2011, găzduiește în fiecare an …

Biserica Evanghelică din Biertan

Satul Biertan și biserica evanghelică fortificată din Biertan

Ultimul popas al călătoriilor noastre în această vară a fost în satul Biertan, un sat istoric cu minunate obiective turistice. Despre această localitate tocmai aflasem că anul acesta a câștigat, alături de satele Rășinari (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava), etapa națională a competiţiei “Best Tourism Villages”, lansată de Organizaţia Mondială a Turismului, având astfel …

Castelul Corvinilor din Hunedoara – semeție și splendoare

De multă vreme îmi doream să vizitez Castelul Corvinilor din Hunedoara, căci, inclus printre cele mai frumoase castele din România, tot auzeam că merită să fie văzut. În această vară am ajuns și noi la castel și, într-adevăr, aceasta a fost concluzia finală: merită să fie vizitat. Castelul Corvinilor, sau Castelul Huniazilor, cum mai este …

Salina Praid

Salina Praid și Baza de Agrement amenajată la „Orizontul 50”

În aceeași zi în care am vizitat Muntele de Sare, bineînețeles că am făcut o incursiune și la Salina Praid. O vizită binevenită în acea zi de vară într-o locație plăcută, interesantă și care, prin configurația sa, mi-a amintit de Salina din Târgu Ocna, pe care am vizitat-o cu ceva ani în urmă. Ambele saline …

Sovata – o stațiune cochetă care merită vizitată

Una din stațiunile mele preferate, pe care, de când am descoperit-o, îmi place tare mult să o vizitez, este Sovata. Stațiunea se află chiar în orașul Sovata, un oraș din județul Mureș, Transilvania, situat pe cursul superior al râului Târnava Mică, în Depresiunea Praid-Sovata. De când am descoperit această stațiune, am tot revenit la ea …

Cetatea Sighișoara și obiectivele sale turistice

Zi de început de primăvară și plimbare de voie prin cetatea medievală Sighișoara, cam așa s-ar traduce ziua de ieri, o zi de aprilie cu soare molcom, abia mijit și cu natura abia pornită să înverzească. A câta oară am pășit oare pe străduțele acestui orășel medieval și totuși aerul lui de loc al altor …